Senf feedback ~ VII


E cafenie toată ziua, dar se numește ”Alba”. E posibil ca la lumina lunii, albul să fie coniac. Este fantastică transformarea însuflețită de chipul locului, ca efect al jocului cererii și ofertei, sub imperiul câștigului și cu binecuvântarea Ochiului Critic al Banului.
Iubesc Planeta Bucuranilor! Îmi place!”
Abia scăpat din strânsoarea călimării, Rândul și-a scris libertatea de apreciere a Totului, aidoma unui Pelikan în zbor. M-a tras după el și dintr-o dată am conștientizat ușurătatea mea de Zmee. Planam ca o nălucă, trasă de un rând scris cu cerneală albastră ca cerul dimineții de mai, peste străzi cu nume de muzicieni, actori, scriitori, de Bucureșteni care, ca și mine,  și-au vânat Sinele ani la rând, adunând în una și aceeași partitură, Opera Completă a Orașului. Nume cunoscute sau necunoscute se intersectau, țesând Povestea cu cafea, terase, mansarde, logii, balcoane și flori, muzică, teatru, arte și carte.
Sunt o extraterestră! Am venit pe lume la
maternitatea Caritas, am copilărit pe strada Theodor Speranția, pe Calea Griviței, Râul Doamnei, Drumul Taberei și în mod absolut întamplător, am ajuns pe cea mai vie Stradă din București, între Bulevardul Magheru și Calea Victoriei. Nimeni nu era pe strada George Enescu. Asta o făcea să fie vie. Niște constructori care lucrau la o casă iubitoare de lumină naturală, judecând după ferestrele dese, cu unghi drept și arc de cerc, și eu. În stânga Biserica Alba și magazinul Braiconf. În dreapta, Gentlemen's Barber și Terminus Bar, geamănul lui Primus Pub.
Ajunsesem acolo în căutarea plăcintei perfecte, pe care am găsit-o în Piața Amzei, la Vechea Patiserie, de unde mi-am cumparat, cu carne, cu spanac și cu praz, câtă plăcintă am putut eu să duc. Pe mine când mă încearcă viața, eu mănânc. Îmi imaginam că, extraterestră fiind, pot mai mult decât am mâncat, să mănânc, dar căutând a găsi mijloacele de plată pentru plăcintă, devenisem deja Bucureșteancă.
Cele ce mă descriu a fi astfel, sunt prostiile pe care le-am zis și greșelile pe care le-am făcut, dintre care definitorii sunt două: atunci când am privit Soarele în ochi și Luna tot în ochi. Au trecut ani de atunci, Soarele și Luna îmi sunt la fel de aproape și totuși,  datele din cartea mea de identitate sunt  un buchet de neputințe și încăpățânarea cu care mă lupt să mi le accept.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vineri

Amintire

Cealaltă

Albastra

Radiografie

Suit sixtin

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat,

Zgomot