Send feedback ~ XVI

Ningea, iar eu eram toată mov din cap până în picioare. Mi-am tras gluga pe cap și astfel am rezolvat și albul firelor de păr care prinseseră volum de la atâta nerăbdare cât înduraseră ele. Parcă și simțeam cum îmi ieșeau prin pori toate gândurile, se înălțau și apoi îmi ningeau înapoi în cap. Unele, mai rebele, s-au împrăștiat prin Cișmigiu, pe Calea Victoriei, prin Romană. Acum precis că se dau tinerele, panseluțe, lalele, narcise, parfum de flori. Cele mai multe, însă, sunt ele însele, ca iarba proaspăt tunsă din parcul de la Operă. Pe cele pe care le-am renegat, se pișă câinii. Am o înțelegere cu ei, un pact de neagresiune și bună vecinătate.
În ziua aceea îmi rezolvasem micile activități ce țin de cotidian și îmi rezervasem seara unei întâlniri. Totul fusese pus la punct și tot ce mai aveam de făcut era să ies din casă și să ajung la locul de întâlnire la ora potrivită. Bineînțeles că am ajuns mai devreme. Aș fi ajuns și mai devreme dacă pașii nu m-ar fi purtat în după amiaza aceea târzie până la Continental, coaforul unde pe vremuri se pieptanau doamnele din Înalta Societate, ajuns acum doar o unitate igiena vis-a vis de Novotel, un hotel ca o supa la plic. Am intrat, “m-am tuns”, “m-am vopsit”, am plătit și am ieșit. Toată veche, nouă toată. Leopardul amintirilor și istoriei mele este încă viu.
Am ajuns, am intrat, am întrebat, am urcat, am căutat, am găsit, am ales, m-am așezat și am așteptat. Am fost, am plecat. Am ajuns.
Am scris.
Mi-am luat stiloul uitat de ceva vreme printre pixurile pe care le folosesc zilnic în cotidian și caietul din Florența, și am scris.
M-am simțit minunat și minunat de frumoasă! După câteva pagini scrise cu ceea ce hotărâsem să fie text nou, nou nouț, am realizat că veche sunt toată. Nu pot scrie despre ceea ce aș vrea să fie din toate câte nu au fost, nu îmi planific să scriu anticipație, nu proiectez viitorul. Mi-am dat seama că și dacă aș încerca să scriu ”nou”, nu aș reuși altceva decât să îmbrac noutatea în straie vechi. Sunt toate câte am fost.
Atunci am stat toată ziua cu pagina de facebook și blogul deschise, și m-am adunat de pe unde mă scrisesem. M-am adunat în rânduri de caiet, texte scoase din context și, chiar dacă am văzut ceva deosebit de frumos, am înțeles de ce ”cartea” mea este una fără personaje.”

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vineri

Amintire

Cealaltă

Albastra

Radiografie

Suit sixtin

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat,

Zgomot