Postări

Se afișează postări din mai, 2018

Marta

Nu am știut cum să conving personajele să intre în cartea mea. Să faci așa fel încât să te mândrești cu personajele cărții pe care încerci să o compui, să o aduni la un loc ca pe un joc de puzzle risipit de o inutilă cădere artistică, nu este ca și cum faci dragoste ~ cea mai dificilă, cea mai complicată lucrare de lucrat din viața unui om ~ pentru ca apoi, după 20 de ani, să participi cu mândrie la festivitatea de absolvire a celui de întâi capitol din întreg cuprinsul. Recunosc, sunt perfecționistă! Acest fel de a fi stă la temelia înălțării mele în rând de carte, de la calfă, zidar, inginer, arhitect. Cu fiecare pagină pe care am dat-o, m-am descoperit a fi un selecționer de personaje fără cusur. Nu permit în cartea mea accesul vreunui personaj incomplet, care să poată ajunge vreodată să rupă pagini doar pentru a-și face avioane de hârtie. Cui i-ar plăcea să aibă un picior beteag? Nu este plăcut să ai nici măcar o bătătură, darmite vreun picior rebel, încăpățănat să-și ia lumea în c…

SF.

Mi se întâmplă de fiecare dată când vreau să scriu câteva rânduri despre aerisirea sinelui. Mă las la voia întâmplării, ori secvențele acestea netrucate sunt cele mai pline de arta vieții de om și a traiului în societate. Desigur că înainte de a permite întâmplării să-și intre în rolul din piesa mea, îmi scriu scenariul, îmi regizez ipostazele și proiecțiile și apoi, ca un regizor experimentat, las actorii, mașiniștii, cameramanii și sunetiștii să desăvârșească opera numită ”Azi”.
În dimineața aceea mi-am dorit să-mi văd visul cu ochii, dar eu am atâtea vise, încât l-am provocat pe cel mai aproape de realitate, să-și atragă întâmplarea de partea sa. M-am urcat în prima mașină sosită în stație. Perfect! mi-am zis. Merg până la capăt. Dacă este să am o cât de mică șansă să ajung în Sala Tronului, cu ”Regalul” meu, voi ajunge. Am ocupat un loc de unde să pot avea întreaga scenă în câmpul vizual, și iată că lumina perfectă a dimineții senine, solemnitatea aerului, culorile și umbrele timp…

Send feedback ~ XVI

Ningea, iar eu eram toată mov din cap până în picioare. Mi-am tras gluga pe cap și astfel am rezolvat și albul firelor de păr care prinseseră volum de la atâta nerăbdare cât înduraseră ele. Parcă și simțeam cum îmi ieșeau prin pori toate gândurile, se înălțau și apoi îmi ningeau înapoi în cap. Unele, mai rebele, s-au împrăștiat prin Cișmigiu, pe Calea Victoriei, prin Romană. Acum precis că se dau tinerele, panseluțe, lalele, narcise, parfum de flori. Cele mai multe, însă, sunt ele însele, ca iarba proaspăt tunsă din parcul de la Operă. Pe cele pe care le-am renegat, se pișă câinii. Am o înțelegere cu ei, un pact de neagresiune și bună vecinătate.
În ziua aceea îmi rezolvasem micile activități ce țin de cotidian și îmi rezervasem seara unei întâlniri. Totul fusese pus la punct și tot ce mai aveam de făcut era să ies din casă și să ajung la locul de întâlnire la ora potrivită. Bineînțeles că am ajuns mai devreme. Aș fi ajuns și mai devreme dacă pașii nu m-ar fi purtat în după amiaza ace…

Send feedback ~ XV

”Am scris cândva”, scrie ”Regalul” meu roz ca buzele scăldatede ceaiul cald și dulce, ”am scris cândva că fiecare Bucureștean trebuie să fie, în toată viața lui, pentru sinele său, unicul colac de salvare,  Arcă, aripă, mână de ajutor, picior de sprijin. Să se ridice pe sine și să se crească, să se vindece și să fie cel mai bun Bucureștean dintre cei ce el însuși poate fi. Să se pregătească astfel de întâlnirea cu Orașul, căruia să-i povestească povestea venirii și a plecării din locul lui natal.
Să aștepte liniștit și împăcat, cu zâmbetul pe față, aprobarea Lui, știind că povestea aceea nu numai că nu l-a plictisit și nici nu l-a lăsat indiferent, dar că aceasta a fost după placul Lui, l-a amuzat foarte tare și l-a făcut să râdă”.

Nu știu dacă mai vreau să fiu extraterestră, îmi place tot mai mult să fiu Bucureșteancă! Visez că ies din locul unde se fac banii pentru plăcinte și că aleg până acasă drumul cel mai lung. Visez că merg, gândesc, simt, vorbesc și mă port frumos pe toată lu…

Send feedback ~ XIV

Cafeaua așteptării avea miros de carte nouă, caldă, abia scoasă din ”cuptor”, catifelată și blândă ca un obraz de uriaș din ciocolată aerată... He, am gândit, ia uite cum arată un om invizibil de culoare! Foarte stranie apariţie. Parca era un mascat. Nici urma de ochi, nici urma de ochelari de soare. Şi totuşi era costumat. Adică îmbrăcat. Era tot o ciocolată, din capul aerat și plat ca o tabletă de Milka, până în picioarele camuflate în pantofi din piele naturală, de culoarea unui expreso lung cu lapte. Delicios om invizibil de culoare! Ca un baton de Mars. Medium. Pentru că deşi până să-l văd eram aproape convinsă ca umbra e mai înaltă ca mine, atunci când am trecut umăr lângă umăr, am văzut că suntem amandoi de una şi aceeaşi contingenţă. A doua oară s-a întâmplat să-l văd ( l, pentru că umbra mea este un umbr), se urcase pe uşa din faţă a maşinii înmatriculate în registrul de evidenţă a umbrelor, la capitolul “Respect de Sine”, paragraful “E”, articolul “M”, punctul “A”, poziţia “în…

Send feedback ~ XIII

Uneori ne atașăm de Texte. De fapt nu uneori, nu de cele mai multe ori, ci întotdeauna. De textele scrise despre dejurîmprejurul nostru de aici și de dincolo, de textele care ne eliberează ființa, proiectând-o ca pe un pansament aplicat dejurîmprejurului ce începe să semene tot mai mult cu o călimară ciuruită de penițele scriitorilor, vindecându-l. Fie că este un mijloc, un scop sau o consecință, un top de târtie sau o carte, un pix sau o tastatură, toate fac parte din unul și același Sistem de semne grafice convenționale prin care sunt reprezentate în scris sunetele sau cuvintele unei limbi. Pe negândite, devenim un rând din text. Și capătăm o importanță tot mai mare pe măsură ce paginile albe capătă conținut prin contrast. Ajung să înlocuiască personaje fictive cu liniuțe de dialog. Cred că într-un fel le însuflețim, și facând asta, sufletele noastre se dilată și se lungesc într-o asemenea mărime, încât aproape că acoperă în întregime, grandoarea actului de creație. Iar atunci când…

Send feedback ~ XII

E minunat să trăiești ca în carte! Mi s-a terminat cerneala, pauză pentru odihna instrumentului de scris.  Trebuie să-mi las stiloul să se odihnească. Doar un pic, atât cât să nu intre iar în stare de ”somati”, cât să schimb starea cartușului de cerneală. În timpul acesta Pământul se rotește și se revoluționează, și în propriul jur și în cel al Soarelui. Au început cireșele să se coacă în curtea casei Aman, de pe strada C.A.Rosetti. Ce casă frumoasă! Așadar, bis... E minunat să trăiești ca în carte! Ca în carte, la pagina aceea unde nu îți lipsește nimic, nici măcar lipsa de timp. Ceea ce în anumite culturi ale anumitor popoare, înseamnă că nu ai bani. E minunată pagina unde, în sfârșit, ai ajuns să trăiești după ce ai visat la asta preț de mii de pagini. Pagina n-1, pagina n-2, pagina n-3, încă din momentul preconceperii consoanei ”n” și a cifrei ce face diferența. Sigur că aș putea să relatez, rând cu rând, punct cu virgulă, despre viața din pagina de carte unde nu îți lipsește nim…

Send feedback ~ XI

În orice bonsai este un strigăt de durere pe care cultivatorul său nu-l aude, dar îl vede ca pe o artă a cioplirii sale. Chinul bonsaiului dăinuie generaţiilor de cultivatori. Voi face o excepţie şi voi aminti de Victor Hugo, "Omul care râde", de "Copacul" lui John Fowles şi de "eaucontreair", cea mai frumoasă denumire de firmă de salubrizare a eului, a cărei activitate se învârte în jurul ideii de beautiful.colorful.you.
Știu, ai nevoie de limite. Îți trebuie niște repere, niște puncte de referință, niște linii. Chiar și un plafon. Se roagă pentru ele intimitatea ta, care nu mai suportă nemărginirea infinitului. Ce zici depre ieri? Ieri este o limită. Un miez de energie închisă într-o carcasă. Ca o baterie. Aidoma trupului tău.
Acum taci. Și atinge-te. Atinge-te de jos și până sus. Atinge-te duios, atinge-te cu nerv, atinge-te ca un explorator care a ajuns pe tărâmul făgăduinței, atinge-te ca un nou născut. Ești tu o arhitectură? Ești tu o construcție? E…

Send feedback ~ X

Pun capacul creionului de buze și pe cel al rujului, închid pagina, browserul de internet și calculatorul, închid fermoarul portfardului, pe cel al poșetei, încui ușa în urma mea și pe aici îți este drumul, scara și elevatorul spre minunata lume imaginară pe care mi-o creez zilnic, la prima oră a dimineții și pe care o populez cu personaje fabuloase, în ton cu rochia mea de zi și de seară. La început, înainte de a avea, am fost. Abia apoi, după ce am fost, am început să am. Tot ce am avut, încă de la început, a fost de împrumut: de la primul scutec la cercei, nume și prenume, lapte, salam de Sibiu și șuncă de Praga, numărul matricol, cozile împletite, bentița, tema pentru acasă, notele din carnet, foaia matricolă, seria și numărul buletinului, nume, domiciliu, cod numeric personal, diplome, gheata de gips pe glezna luxată, jumătate de contract, întreg și locul de parcare. Emoții, amintiri, griji, stări, culori, sunete, vibrații, unde.
Abia apoi, după ce am avut tot ce se putea avea de…

Send feedback ~ IX

Imagine
Abia ce terminasem să scriu cele câteva rânduri ale sfârșitului de zi, că întrebarea pe care doamna ce părea venită dintr-o lume pe care o credeam dispărută, mi-a fost un motiv suficient să las deoparte stiloul și caietul. O întrebare la care întâmplător am știut să răspund.
A urmat o discuție foarte plăcută și tonică, ce s-a lungit între strada Constantin Noica și Universitate. Ceva mai târziu, pe la Piața Romană, am avut parte de o tăcere la fel de plăcută și de tonică, în compania celei de-a doua doamne de azi, ce părea venită dintr-o lume pe care o credeam dispărută.
Între cuvânt și necuvânt, am avut alte două întâlniri de-a dreptul mistice, despre care nu vă voi povesti, însă, deoarece v-am plictisit deja iubindu-vă fără interes, dar cu fantezie, vorba lui Carla's Dreams
”Nu aveți nevoie de telefon ca să vorbiți cu El. Vous n'avez pas besoin d'un téléphone pour parler à Lui”, scria pe ușa de la intrarea în Biserica Rusă.
Poate că totuși este. Poate că El l-a inspirat …

Send feedback ~ VIII

Dimineață
”Dis de azi dimineață, norii indigo n-au mai avut nici gust de cuișor și bergamotă și nici textură de cașmir, ci mirosul cearceafurilor spălate și întinse pe frânghie, la aer.” Ieri. Azi e senin cerul și parfumat. Aerul miroase ca aburul de cafea și are gust de franzelă cu unt și dulceață de zmeură home made.
Mă gândeam că nu suntem la fel nici măcar cu noi înșine, darmite cu alți Bucureșteni. Nu suntem la fel de la o zi la alta, de la un anotimp la altul, ne schimbăm funcție de anturaj, de apropieri și depărtări. Bucureștenii sunt la fel doar ca substantiv: un Bucureștean, doi Bucureșteni. Odată ce devin subiect, aceștia se schimbă funcție de predicat care, în verbul său, descrie o acțiune și implicit, un mod și un timp de desfășurare a acesteia. Sunt foarte periculoase generalizările despre egalitate, văzută altfel decât ca pe rezultatul unei sume. Generalizările aceste păcătoase au creat niște confuzii, ce au stat la baza tuturor istoriilor de până acum. Cred și stiu că vii…

Senf feedback ~ VII

”E cafenie toată ziua, dar se numește ”Alba”. E posibil ca la lumina lunii, albul să fie coniac. Este fantastică transformarea însuflețită de chipul locului, ca efect al jocului cererii și ofertei, sub imperiul câștigului și cu binecuvântarea Ochiului Critic al Banului.
Iubesc Planeta Bucuranilor! Îmi place!” Abia scăpat din strânsoarea călimării, Rândul și-a scris libertatea de apreciere a Totului, aidoma unui Pelikan în zbor. M-a tras după el și dintr-o dată am conștientizat ușurătatea mea de Zmee. Planam ca o nălucă, trasă de un rând scris cu cerneală albastră ca cerul dimineții de mai, peste străzi cu nume de muzicieni, actori, scriitori, de Bucureșteni care, ca și mine,și-au vânat Sinele ani la rând, adunând în una și aceeași partitură, Opera Completă a Orașului. Nume cunoscute sau necunoscute se intersectau, țesând Povestea cu cafea, terase, mansarde, logii, balcoane și flori, muzică, teatru, arte și carte.
Sunt o extraterestră! Am venit pe lume lamaternitatea Caritas, am copilăr…

Send feedback ~ VI

Bucuria punctului terminus de la blocul Wilson a fost aceeași cu bucuria din seara petrecută pe Lipscani, când am intrat întâia dată în Cărturești Carusel. La ce bun un raion de papetărie de unde să-ți poți alege stiloul, fără un raion de carte în apropiere, chit că de acolo, din aceleași spațiu dar în alt timp, înainte de a mă dota scriitoricește, m-am înnoit cu ceva articole de îmbrăcăminte și de încălțăminte. Nu-mi propusesem să ajung acolo, dar am ajuns. Nu căutam ceva anume, dar știam ce mi-ar fi plăcut să găsesc. Nu am găsit pentru că nu există, ci fiindcă Necuprinsul nu poate intra în hotarele unor coperte. Am tăcut și am ascultat. Povestea lui, a Bucureșteanului, spusă de albul scării în spirală: ”Tipul din dreapta mea înălța un Zmeu. Era sus, pe cea mai de sus culme, una tăioasă și alunecoasă ca o îndoială. Tipul din dreapta mea, un tip frumos, dădea din coadă și alunga, ca un Bou muștele, nodurile de comunicare cu tipul din stânga mea. În stânga mea, un tip deloc frumos, urât…

Send feedback ~ V

Dincolo de gardul Școlii, Bucureștiul nu era nici Palat, nici Grădină, ci Cartier și Străzi. Mergându-le, nu am văzut ”oameni mari” crescuți din copii, ci moștenitori. Se întâmpla la vremea când copacii săreau în floare ca boabele de popcorn. Filmul dimineții mele însorite era cu leagăne goale, iarbă tunsă, parfum de wi-fi gratuit în parcul Venus, Opera în dreapta, avortonul Casei Radio în stânga. În filmul dimineații mele însorite erau distribuite Case și Biserici și Magnolii și Gândul meu Bun și recunoștința mea tuturor arhitecților și proiectanților și constructorilor și celor bogați, care au lăsat ca urme ale pașilor lor acest Oraș, fără de care nu-mi puteam măsura dimensiunea trăirii. Adică a Nimicului meu. Am căutat să pătrund în taina numelui meu. Știam de la ai mei Bucureșteni cum am ajuns să-l port, dar îl căutam ca pe mine însămi printre ei, și îmi doream să îl găsesc așa cum mi l-aș fi ales eu, aidoma pisicii mele care răspunde lace apelativ alege ea să răspundă, mai niciodat…

Send feedback ~ IV

Îmi amintesc de mersul meu de pe b-dul Magheru: pavajul pietonal, fusta mamei, gambele acesteia, încălțărie. Îmi amintesc de jumătățile de oameni mari și de copacii înrămați în borduri de granit, bucățele de pământ la marginea drumului de om, orânduite aidoma unor stele pe walk of fame, întru sănătatea amintirilor de copil. Visam să ajung om mare și să-mi trăiesc fericirea petrecerii pe b-dul Magheru. Dis de dimineață, când Bucureștenii erau prezenți fără a fi o prezență incomodă, mă bucuram ca Soarele care răsare numai pentru a-și întâlni privirea cu florile de pe rochiile femeilor și cu talia croiului de la taiorului deux-piece, la care visam să ajung și eu într-o bună zi. N-am ajuns până acolo, dar am ajuns foarte aproape, pe b-dul Nicolae Bălcescu nr. 25, la blocul Wilson, venind dinspre Dem I. Dobdrescu. Străzi ce mă conduc spre titlul ”Societăți secrete și discrete”, așa cum mâna mea dreaptă ordonează acum litere și alte semne grafice, așezându-le în tiparele unnor geometrii asum…

Send feedback ~ III

Dintr-o dată m-am oprit din scris, nu am mai știut cu ce să continui. Îmi treceau prin minte fragmente de text, stări descrise, trăiri și impresii relatate cândva pe ici pe colo, prin internet ~ dacă vrei, poți să mă cauți, sigur ai să mă găsesți ~ amintiri, expresii și imagini, întreg tabloul ajungerii mele în acest .(punct) Aici stiloul meu a profitat de această oportunitate și a prelaut sarcina scrisului, povestind, la rândul său, visul la care visa zi și noapte. Să scrie ceva despre Bucureșteni. Nu a vrut să-i descrie pe aceștia, Bucureștenii nu i se păreau a fi nici frumoși, nici urâți, nici buni, nici răi, nici deștepți, nici proști, nici culți, nici inculți, bruneți, roșcați sau blonzi, înalți sau scunzi, eleganți, complicați sau simpli, veseli sau triști. Una peste alta, taxonomia nu este o disciplină sau un domeniu de interes pe care ”Regalul” meu și-ar consuma cerneala. Îi simțea pe Bucureșteni mai degrabă ca pe niște manifestări ale uneia și aceleași, și totuși diferite, vinov…

Send feedback ~ II

Mi-am scos stiloul din stare de ”somati” așa cum mi-am scos prietenii din sărtie și pe prietenii de facebook, din listă. Aceasta este una dintre ”puterile” mele, o putere dezvoltatăîn lupta cu neputințele, de care fie că-mi place fie că nu-mi place, fie că vreau, fie că nu vreau, îmi amintesc episodic și în serial. N-am putut niciodată să-i conving pe oamenii pe care i-am iubit cândva sau cel puțin i-am respectat, să încerce măcar să fie”cel mai bun dintre cei ce el însuși poate fi”. S-au mulțumit fiecare la un moment dat, să muște din mărul comodității. ”Belphegor” îi este prieten numai celui leneș, cu adevărat leneș și îl ajută pe acesta să găsească cea mai ușoară cale înspre sine. Mărturisesc acum faptul că ”ușorul” despre care vorbesc, are mai întotdeauna simplitatea unei sinusoide, și nu mă refer la funcția trigonometrică, ci la cavitatea neregulată situată în grosimea osului cranian. Uite așa mi-am scos eu prietenii din sărite, încercând să le povestesc despre modul cum percep Via…