Pace



Scriam cândva despre Turnul din Pisa:
”Sunt puține locuri pe unde am ajuns, care să-mi fi stârnit bucuria revederii ca acesta, deși era prima oară când ajungeam la ele în viața aceasta conștientă. De obicei, atunci când ajung undeva unde mi-am dorit, sau mi-ar fi plăcut să ajung, am senzația că trăiesc îmbrățișarea locului. Nu toate îmbrățișările, însă, sunt plăcute, e ca și cum, deși îl iubești pe cel ce te îmbrățișează, ai prefera să te îmbrățișeze după ce mai întâi își face un duș. La Veneția, de exemplu ☺
Eh, la Pisa am ajuns fără să-mi planific, fără să visez la această întâlnire, fără să-mi fi dorit, unicul meu merit fiind acela de a nu fi refuzat această ocazie. Am ajuns foarte de dimineață, locul era aproape pustiu. Parcasem mașina pe o străduță de unde nu se vedea turnul, iar eu pluteam spre întâlnirea cu el, fără să înțeleg senzația de exaltare ce mă cuprindea. Extazul a durat fix cât o privire, la prima privire. Apoi a devenit văzând cu ochii, agonie, odată ce locul era luat cu asalt și călcat în picioare, la propriu și la suflet, de hoardele de fotografi amatori.
Acolo am trăit prima oară oroarea gheruței cu prelungitor pentru selfie. Apoi am simțit grotescul scălâmbăielilor sutelor de împătimiți ai fake-lui, dornici să strivească sub oasele lor mărunte, o măreție.

Lovitura de grație, însă, am primit-o de la ”Piața Miracolelor”....a fost ca și cum casa îmi fusese răvășită de niște musafiri nepoftiți, care nu contribuiseră cu nimic la clădirea ei, dar se comportau de parca ea, casa, le-ar fi datorat ceva, orice.
Mi-am dorit atunci ca Spiritele Constructorilor să se revolte, să tune și să fulgere ” Măi, nesimțiților! Cine vă credeți? Unde vă credeți?!”...
Cam atât despre tristețile mele :)”
Uite, vezi, Grădinarul are metodă de deparazitare și tratament. Constructorului ce-i lipsește, ca să elimine dăunătorii? ☺


Comentarii

  1. De aia prefer să vizitez anumite locuri și lucruri la prima oră a zilei, pentru că atunci mulți nici nu se trezesc. Și lucrul ăsta e valabil atât în țară, cât și peste hotare. Mulți habar n-au pe unde trec, se mulțumesc că și-au făcut selfie cu obiectivul și pleacă să se îndoape la prima terasă, acolo de unde încep să-și distribuie fotografiile ca și cum ei au fost ăi de au construit mănăstirea, turnul, castelul ori cascada.
    Barbaria turistică nu are frontiere, iar cea împotriva naturii e strigătoare la cer. Oricum, mulți din cei care călătoresc rămân tot analfabeți cultural, habar n-au ce se află în fotografiile pe care le postează pentru a primi aprecieri.
    Mă bucur pentru tine că ai ajuns, pentru clipa și/sau clipele în care, pentru un moment, ai simțit un anumit fior de pace.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Vineri

Amintire

Cealaltă

Albastra

Radiografie

Suit sixtin

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat,