marți, 21 martie 2017

Galben gutuie

Am citit despre galben că este culoarea cu o așa de mare năzuință spre lumină, încât propriu zis nu există un galben prea închis. Aseară, fugind de frig prin întunericul orașului, l-am văzut frumos cu coada ochiului, semn de împăcare cu sinele. Nu cunosc un duh al blândeții mai romantic și mai protector ca al întunericului care, fie vorba între noi, nu este tocmai negru :)
Am primit de 8 martie garoafe roșii. Nu contează de la cine. Garoafele roșii sunt foarte frumoase și sunt niște flori foarte rezistente, dar chiar și dintre garoafele roșii ale aceluiași buchet, unele s-au grăbit să se treacă. Abia în dimineața aceasta am desfăcut buchetul și am păstrat ce a rămas mai roșu din el. Le-am mutat într-o sticlă mai mică, vaza devenise dintr-o dată prea mare. Mă gândeam răzuind eticheta roz a sticlei, pe care era scris ”Zestrea Murfatlar”, la faptul că nu mi-am cunoscut bunicii, nu am crescut cu cheia de gât, nu am fost la grădiniță și nu am avut jucării, iar primele cărți au intrat în casa noastră cu sacul, printr-o donație de la Fănuș Neagu, un amic al tatei care pe vremea aceea era șef de sală la restaurantul „Doina” de pe Șoseaua Kiseleff. Groapa, Maidanul cu Dragoste, Frumoșii Nebuni ai Marilor Orașe, Tenebre, Zahei Orbul, Micelii, Soare cu Dinți, Papillon, Pânza de Păianjen ș.a.m.d.
Sigur că jucăria mea preferată a fost imaginația mea care, din gând în gând, își pierdea totuși culorile și devenea opacă sub apăsarea întrebărilor retorice despre karma, soartă și destin. Trei Doamne, Toate Trei :) Viața m-a crescut și m-a instruit ca pe Leonidas sau ca pe Genghis Khan, numai că văzându-mi zâmbetul în oglinda sticlei proaspăt spălate, ochii, sprâncenele și barba Fiului, am hotărât că definitely sunt Leonidas reloaded și am revenit cu lecția despre Ephialtes deja învățată.
Tot ce mai am de făcut acum este să-i convoc pe ceilalți și să ne retragem într-un resort SPA de șapte stele. Doar n-o să mai mor încă de o dată ca prostul la Termopile, pentru niște răsfățați ai sorții care au avut mașinuțe teleghidate și păpușele Barbie :)
299, sunteți pe recepție. Roger :)

Ziua Fericirii. Echinocțiul de Primăvară

Cu modestie, despre fericiri și alte definiții:
* fericirea imobilă: camera lui cu baie, camera ei cu baie, camera lor, baie, bucătărie, balcon, dependințe și dependențe;
* fericirea mobilă: zona pietonală, un telefon performant și un abonament confortabil, mese, scaune, veselă :);
*fericirea internă: șorici fraged;
*fericirea externă: igiena trupească, sufletească și mentală;
* fericirea de dat: zâmbete;
* fericirea de luat: sâmbete;
* fericirea de împrumut: hartă, carte, film, muzică, bilet, dans...

duminică, 5 martie 2017

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Sunt niște dungi roz pe cerul ăsta bleu ca dantela de la cămașa mea. Am cumpărat-o de la München. Dădusem pe ea și pe un cardigan negru ca somnul fără vise dintr-o noapte vindecătoare de îngrijorări efemere, o bancnotă de 100 de euro. Fără să explic de ce, spun doar că am ieșit din magazin mai bogată decât am intrat.
Mai devreme, lentila ochelarului Soare, filtra pe cerul ăsta bleu ca al cămășii mele personalizate cu dantelă cusută manual, cumpărată de la un magazin de pe Strada Lipscani, niște dungi galben pai, ca și cum ar fi adiat briza într-un lan de grâu copt.
Hai, că până să scriu eu aberația asta, s-a făcut totul clar, ca lumina zilei. Acum e un cer lăptos, care face dâra lăsată de avion, să semene cu o linie trasată de mina unui creion, pe o foaie albă de hârtie, cu mesajul:

”În clădirea din față la ultimul etaj, între cele două turnuri, este sala de festivități a...nuștiucui, probabil că a CFR-lui. În fine, Școala nr. 1 de pe strada Atelierului (pe atunci încă 151) închiria, la miez de iunie, sala pentru serbarea de sfârșit de an școlar.
Ultima oară am fost acolo pe când terminasem clasa a patra, prin 1976, când clasa noastră a interpretat o sceneta adaptată după "Scrisoarea a III-a". Colegul meu de bancă, Gabi Nistor, era Baiazid. Se alesese cu rolul acela mulțumita tatălui său, care lucra la televiziune și i-a dat doamnei Lidia Constantinescu, învațătoarea noastră, costumele. Eu am fost povestitorul și purtam ținuta festiva de pionier.
La un moment dat am interpretat și eu rolul meu, în sensul că am amestecat poveștile între ele și poveștile cu fabula "Greierele și furnica". Parcă o văd pe d-na învățătoare cum m-a fulgerat cu privirea. Dacă ar fi putut, m-ar fi călcat în picioare, dar mi-a zis doar "proasto!" :)
Păi, d-na învățătoare, acolo unde sunteți dvs. acum, să știți și dumneavoastră că pionerii au fost deschizători de drumuri, nu ăia care au redat niște replici, ca papagalii :)”