Hi :)


„Îmi place să scriu!”, i-am zâmbit domnului de pe scaunul din faţă. După înfăţişare pare că este din generaţia 50, dar după ochi pare mai....nu ştiu cum să-i spun. Tânăr? Nu! Mai aproape :)
Ne-am privit în treacăt, fără să ne agăţăm în vreun fel de coada ochiului, ca doi străini care se respectă. Am lăsat proverbialul sfert academic să ne acorde şansa unui bună ziua şi abia apoi am scos telefonul din geantă şi am intrat pe internet.
Uşor deranjat, sau poate doar dezamăgit, domnul a scos la rându-i, din rucsac, cartea lui Marcel Proust.
„Îmi place să scriu!”, i-am zâmbit domnului de pe scaunul din faţă, în timp ce citea din carte. Îmi place să scriu, dar nu pot să scriu într-o carte deja scrisă, aşa că scriu acum în agendă, cu stiloul, ştiind că le voi scrie şi pe facebook. Ştiu că le voi scrie!
„Îmi este foarte dor de Dumnezeu! Îmi este foarte, foarte dor. Îmi amintesc de scena din Evan Almighty, cea în care Dumnezeu îi explica soţiei, faptul că la fiecare rugăciune, răspunsul Lui este să creeze celui ce se roagă, oportunităţi :) Oare Lui nu îi este niciodată dor de un „mână în mână” şi de „un tete a tete”? Oare El nu merită să-şi creeze Lui o astfel de oportunitate pe care s-o îmbine cu răspunsul la rugăciunea celei mai îndrăgostite dintre Pământence? Şi dacă nu, DE CE...

Miercuri, 1. februarie. 2017, ora 08:30



Comentarii

  1. Grea întrebare, mai ales pentru Cel care-i ca un cerc alcătuit din nesfârşite puncte de iubire. Oare, întreb şi eu, Dumnezeu care nu-i doar iubire, ci izvor al iubirii, să simtă nevoia unei "ea" pentru un tete a tete, când în Treime se "ciocnesc" simţiri astronomice, cosmice, care nu de gen ţin seama, ci doar de dăruire, de deşertare, de revărsare către întreaga creaţie?
    Hmm, revenind un pic la film, dacă fiecare din noi am şti când cum şi pentru ce să construim o arcă, oare ar mai fi oameni care să se teamă pe marea vieţii?
    Altfel, merg rar cu metroul, nu sunt bucureştean, dar îmi aduc aminte că-n tinereţe, mergând mai des, aveam mereu câte ceva de citit. Şi da, recunosc, cred că acum mi-aş deschide telefonul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce surpriză plăcută! Mulțumesc pentru rândurile scrise, pe care le citesc și le recitesc :)
    Mi-ar plăcea să pot povesti cuiva care să înțeleagă, o poveste de om, cuiva care să știe despre ce vorbesc :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi este drag să ascult poveştile oamenilor, ascult deseori poveştile lor, chit că, de multe ori, ca o autocritică, spun că-s mai dese momentele în care vorbesc decât cele în care ascult. Poate că nu-s eu omul acela care poate înţelege orice poveste, dar încerc să fie omul care, ascultând povestea, încerc să suplinesc ceea ce nu înţeleg prin ceea ce simt.
      Şi-am să revin mai târziu, şi pe alte meleaguri virtuale, numai să scap un pic din cleştele treburilor de azi. :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Duminica