AniS

Da, știu ce vrei să zici! Vineri, de exemplu, după o foarte lungă și tensionată perioadă în care principala încercare a fost un fel de test de răbdare, am pus mâna pe telefon, am zis cui trebuia să zic ceea ce trebuia să zic, am mai zis una alta doar așa, să nu zic că nu le-am zis, am făcut ce am avut de făcut și am plecat.
M-am tuns, coafat, pensat, una alta după toată povestea asta și gata! Ca prin minune nu mai arătam ca ciulinii Bărăganului, ci ca un Luminiș de Codru Verde :) Pe la Lacul Morii am sărit în 41, ca să mă duc la Sir să-mi cumpăr geantă nouă. Deloc scumpă, dar foarte frumoasă, ca o noapte senină și lungă de iunie. Și utilă. În tramvai, un țigan cu acordeon cânta muzică franțuzească așa de frumos, încât mi-au sclipit ochii în cap, când am dat de focul din ochii lui. Instantaneu am zâmbit un zâmbet care l-ar fi făcut și pe Arhimedes să roșească, pentru că a ieșit gol pe stradă strigând Evrika! și instantaneu mi s-a deschis portofelul, iar flurturi roz mi-au…

Și anul acesta le fel, cu deosebirea că 22-ul de atunci a fost 20-ul de acum . Și cu deosebirea că de 20-ul acesta eram ca o adiere de primăvară. Sfidam gerul într-o ținută ușoară, de martie, ce ar fi făcut-o până și pe Doamna Stanca să se lase luată de val.
Evoluam elegant, pe Calea Victoriei, ca la o gală de echitație unde evident că eu eram jocheea, până la Sala Palatului unde am trăit una dintre cele mai interesante scene de viața bate filmul.
Bineînțeles că nu aveam bani la mine, nu puteam să merg cu taxiul, așadar am avut posibilitatea ca, în timp ce simțeam că îmi îngheață creierul mic în stație așteptând autobuzul, ăla mic și al dracului, ăla mic la stat mare la sfat, să mă las invadată de razele Luceafărului ce strălucea mai acătării ca altădată undeva deasupra Grădinii Cișmigiu, ce-mi luau cu ele senzația de frig și îmi lăsau în schimb o înțelegere de zip troc.
”Când Dumnezeu vrea să te PR da, îți ia mințile, cu idei cu tot”...Ia-le și ai de grijă cum le faci…

Voi începe un nou capitol. Unul al interesului pentru estetic, estetică. Pornind de la tradiția că ce este frumos îi place și lui Dumnezeu și inovând conceptul de creație, voi ajunge, cu ajutorul silogismului, la concluzia finală: despre ce înseamnă să eclipsezi cu sânge rece :) Gen...  Și gen :) Așadar, îmi place de mor Melania! Nu pentru că este prima doamnă, dar pentru că este cea mai periculoasă, iar ceea ce o face să fie așa, este că se citește pe fața ei că știe! Știe exact cât a costat-o biletul de intrare la show must go on :) O admir și o respect! Dacă purtam capul acoperit, mi l-aș fi descoperit doar pentru a-i prezenta onorul :) Între noi fie vorba, amestecând culorile de la cravate cu cele ale rochiilor, ar ieși un mov lavandă superb, cam ca nuanța furoului meu din mătase brodată, care îmi este mai aproape decât cămașa :) Cred cu toată sinceritatea că așa, ca Melania, trebuie să arate o Doamnă General :)

Vestea bună, fiind blocată în trafic și totul mișcându-se atât de încet încât abia percep schimbările, este că mi-a ieșit un gând pe urechea stângă, a făcut slalom printre mașini, s-a săltat la înălțimea așteptărilor și a dansat pe axul vertical al Crucii Mari de la Răzoare, a coborât apoi cât să întingă nițel cu miez de pâine caldă în sosul de roșii cu usturoi de la Golden Blitz, s-a redresat pentru a se încolăci duios pe axa orizontală a Crucii de la Cotroceni, pentru ca apoi să-mi intre pe urechea cealaltă.
Acum se relaxează cuminte în trompa lui eustache și-mi mângâie neliniștea întru credință...Hai, că totuși, un Mustang este un Mustang

"Tocmai ce voiam să scriu o poveste despre revelația pe care am avut-o în timp ce numerotam și ștampilam chitanțierul. Nu, nu era povestea pe care am mai spus-o de atâtea ori, aceea unde zicem că sunt femininul alchimistului, cea care transformă chitanțele în bani, nici povestea cu Jardin sous la Neige, unde povesteam despre cum …

Răsfoind amintirile de pe facebook ale acestei zile, simt cum îmi izvorăște, îmi crește și începe să mă potopească un flux de beatitudine 😇 Nu știu ce este cu ziua aceasta (fie că e Duminică, fie că e opt, fie că e întâi, fie că e cu două me) probabil că în această perioadă de încheiere pentru sezonul sărbătorilor de iarnă, am atins apogeul nivelului de alcool îngurgitat conform tradiției celor cuvenite, ceea ce mi-a cauzat la modul cel mai serios, o gâdileală cerebrală mulțumită faptului că le-am dat astfel posibilitatea beta-endorfinelor să-și pună talentul în valoare 😏  

Îmi imaginez că timpul nu este neapărat un T-Rex care devorează tot ce-i iese în cale, pentru a-și hrăni grandomania întru cele veșnice Îmi imaginez că timpul este un diplodoc, o girafă, o zebră. Câteodată, un elefant....se legăna pe o pânză de păianjen...