marți, 6 decembrie 2016

Povestioară

Este foarte păguboasă chestia asta cu ”să visezi”, ”visare”, ”visele”! O viață întreagă îți canalizezi energiile să visezi frumos, sănătos și bogat pentru a te trezi la un moment dat, fără să-ți dai seama când, oricum la vârsta la care, deși ai visat toată viața ta de până atunci, în realitate ești rupt în cur scuzati expresia. Bine, acum nu visele te-au violat în halul ăsta, ci încăpățânarea ta de a le face să fie realitate.
 Păi domilor și doamnelor, visele sunt ca politicienii! Ca niște orfani care se dau periodic și permanent spre adopție și așteaptă totul de la tine, ca și cum ar fi ai tăi. Te consumă până nu mai rămâne nimic din tine și apoi se reorientează spre alte surse de hrană pentu visele și suportul lor.
Eh, de aceea zic, am lăsat visele de capul lor și eu m-am concentrat pe realitate. Buuun, până să ajungă visele la concluzia că ele trebuie să fie demne de o asemenea visătoare ca mine, m-am gândit să scriu ceva. Despre realitate, desigur, unica certitudine :). Ceva frumos, sănătos și bogat. Dar n-am avut de unde să mă inspir. Așa că am să povestesc în scris despre cum a fost ziua mea de azi, 06. decembrie. 2016, fix  la 9 (nouă) ani de la primul meu blog...
Azi dimineață am început cu ceva ce, descris în tipare ale convențiilor sociale, ar putea fi numită ”bârfă”. În realitate a fost o simplă consfătuire. Apoi m-am dus câine sur la vânătoare, năucă (deoarece eu numai în starea mea de visare sunt foarte organizată și precisă) și am dat cu capul în poarta închisă, deoarece am ajuns prea devreme. Culmea este că preadevremele lor s-a spuprapus cu preatârziul altora. Numai eu mă țineam scai de timpul meu...
”Vă pot ajuta cu ceva?”mă deranjă vocea tânără a domnișoarei de dincolo de tejghea.
”Serios?! Am față de neajutorată? Par a fi nemâncată, înfrigurată, însetată, dornică?! E adevărat că am zis ˝ruptă în cur după o viață consumată visând˝, dar am zis în gând și a fost doar o figură de stil!”
Mă uit în jurul meu. Ah, OK, mă temeam că, ancorată în realitate cum mă simțeam, departe de visele energofage și atât, am nimerit la sediul entității învecinate, Casa de Ajutor Reciproc a pensionarilor ”Pune-ți visul în cui”, dar nu. Nimerisem bine, eram la bancă.
-Da, am zis cu voce, ”mori” am zis în gând. Vreau să fac o depunere.
-Ce să scriu la explicații? mă întrebă.
”Aveți disponibilitate să vă povestesc?” am întrebat-o în gând.
I-am răspuns simplu la întrebare, cu voce. O voce liniară, neutră, joasă, doar vorbeam despre afaceri. Cu vise nevisate, de la coada unde, aidoma candidaților la parlamentare, stau și-și agață visătoarii.
Aș fi vrut să scriu ceva frumos, sănătos și bogat, dar n-am avut de unde să mă inspir, deoarece cireșii nu sunt încă înfloriți iar eu bântui aiurea prin timp, în contratimp cu restul lumii, ca un visător văduvit de vise...ca un deșert ce s-a visat cândva câmpie....
Ca o ruină care s-a visat palat :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu