Anișor

Ziua mea de muncă se încheiase, aș zice, așa cum trebuia. Desigur că, perfecționistă cum mă știu, îmi reproșam faptul că mi-am depășit numai recordul personal al zilei de ieri, nu și pe cel al zilei de mâine, ca să stau și eu liniștită măcar o zi.
Ședeam pe scaunul pe care îl ocupasem în 368 și-mi proiectam deja recordul zilei de mâine și de poimâine și visam cum o să mă bat eu pe mine la leapșa pe ouatelea :) Nu-mi plăcea ipostaza, dar doar pentru că sufletul meu de copil cam întâmpina dificultăți în respectarea comenzilor pe care le dădea unui trup deja bătrân, care se revolta împotriva efortului repetat depus, de se lăsa pe vine și a se ridica pe sine.
Am început să râd. Domnul din stânga mea respira un aer de mirare. Cum adică? Nu i-am spus, pentru că deja, la vârsta lui, trebuia să știe.
Pe scaunele din spate, o fetiță cu tatăl ei:
-Tati, ”Lt” este prescurtare de la locotenent?
-Da, răspunse acesta.
”Hmmm”, mi-a bubuit mie în minte o sclipire, fix pe când treceam pe la Orizont și mă hlizeam de numa numa vâzând tunurile forțelor terestre ornate cu luminițe de Crăciun! ”Înseamnă că, dacă lt este de la locotenent, Sfântul Graal este de la General!”               


              


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica