După amiază de septembrie

Mă ridicasem de pe scaunul autobuzului pentru că frigea :) Și pentru că picioarele mele țipau după nițică acțiune :) Astfel am avut ocazia să văd. Răsărise, crescuse și se înălțase dintre riduri de scoarță ale bătrânului copac. Ca un gând nou dintr-un cap vechi :) Ca sămânța de entuziasm printre rădăcini obosite și plictisite de loc. Ca un ou proaspăt cu care dregi maioneza tăiată :)

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie