marți, 13 septembrie 2016

După amiază de septembrie

Mă ridicasem de pe scaunul autobuzului pentru că frigea :) Și pentru că picioarele mele țipau după nițică acțiune :) Astfel am avut ocazia să văd. Răsărise, crescuse și se înălțase dintre riduri de scoarță ale bătrânului copac. Ca un gând nou dintr-un cap vechi :) Ca sămânța de entuziasm printre rădăcini obosite și plictisite de loc. Ca un ou proaspăt cu care dregi maioneza tăiată :)

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu