Douăzecișiunu



Râdeam cândva pe seama mea, povestind despre rezultatul ultimei scanări introspective pe care mi-o făcusem și care semăna al dracului de bine cu un bon de cumpărături de la CORA :) Râsul e bun, ce să zic, și la fel de sănătos ca autoironia, numai că administrate în exces, într-o lume unde albul este alb și negrul este negru, iar împreună ar trebui să creioneze un amurg al zeilor, dar de fapt desenează lumescul în pastel ce aruncă în umbră pamfletul și satira, acestea pot deveni toxice aidoma unor arme lăsate pe mâna unor neinstruiți.
Adică nu ne tragem de șireturi :) Fiindcă ce am eu și nu ai tu, ce pot eu și nu poți tu, ce sunt eu și nu ești tu ? Ei bine, orice întrebare are în ea jumătate din răspuns. În interiorul meu este un Bărbat, pe care dacă ar fi să ți-l prezint, ți-l prezint ca fiind Tata. Tatăl și Tatăl Tatălui. Bărbat mândru, ce nu mă lasă să plec capul în fața nimănui. Poate doar să-l înclin ușor, în semn de recunoaștere, în fața Femeii Mamă.
 Și a Mamei Mamelor :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie