Postări

Se afișează postări din august, 2016

Text

Roșu

Imagine
Am început în perioada lunatică a civilizației de inimă roșie și față palidă. Am intrat în pachetul nou nouț de cărți de joc, într-o zi de luni, pe când omul alb învăța să meargă pe Lună. Ca Jolly Joker, mereu în plus, niciodată în mâna câștigătorului. Nu-mi amintesc, chiar nu-mi amintesc să fi învățat pe nimeni să-și otrăvească fântâna, să-și ardă proviziile, să se refugieze în munți, să-și atragă inamicul în zone mlăștinoase sau să plătească tribut.
Când nu mă căutai, mă găseai. Când aveai nevoie de mine, mă ascundeam. Ori toate acestea fiindcă deși puteam înlocui orice carte, de la opincă la vlădică, pândeam dispariția primului A.S. al pachetului, ca să pot declara război lu’ popa prostu’ :)
27. august. 2015
facebook :)





"Alegeţi fişierele"

Imagine
Gata, s-a aglomerat orașul! S-au întors cărăbușii din Colorado, nu le mai place cartoful. S-au reprofilat pe aer de capitalist fraged :)
OK, dacă trebuie, trebuie, hrăniți-vă, dar nu haotic, ci organizat! Vă recomand sa începeți cu începutul: "Acesta este trupul meu" :) Când o să-i dați de cap, o să-i dați și de coadă ;)

Amintire

E o căsuță în Cotroceni. Dincolo de facultatea de medicină, dincolo de grădiniță. Este pe cât de intimă, pe atât de misterioasă. Pare că e nelocuită: nici o fereastră deschisă, nici o pisică la geam. Doar cărămidă și întuneric. Și o coloană de jocuri pe înaltul ferestrei, ca un cub de monopoly, scrabble, puzzle...probabil că și jumanji, judecând după ochiul de pod ce tocmai a clipit :)

Aniversare

Imagine
Știu, nimeni nu este perfect. Mi-au trebuit 25 de ani de internet ca să ajung la această concluzie :) Dacă eram balerină, postam poze cu balet, dar nu sunt balerină; dacă nu aveam nimic de spus, nu aș fi spus nimic, dar hei, postul acesta nu este despre ce Nu sunt sau Nu spun, ci din contră!
Sunt mamă de 45 de ani (24B+21F), soție de 30 de ani și femeie (de servici) de tot atâția, care a ales să trăiască în România încă din 1965. Uite așa m-am văzut eu in poza acesta, o imagine care descrie Izbânda și Succesul :) Ireproșabil! Deși, în mod paradoxal, motorul întregii acestei evoluții, a fost tocmai reproșul :)

Log in

Tocmai ce-mi pusesem gândurile la locul lor. Mi le așezasem în cutii, cutiuțe, sertărașe, rafturi, dulapuri, camere și ram de memorie: gânduleţ la gânduleţ, gândişor la gândişor, gândac la gândac, gândiciune la gândiciune ( he, he, softul telefonului nu știe cum sa se comporte cu un cuvânt la prima întâlnire :) ), gând la gând, gânditor la gânditor și gândire la gândire.
Nici nu mă așezasem bine întru binemeritata odihnă de după marea așezare în noua ordine gospodărească a dragostei gândăcești, că un gândilici mă curta deja pentru adopție.
-Ești un gând alungat, este?
-Este. Adică sunt.
-Și ce vrei de la mine? Nu ești gândul meu!
-Nu sunt, dar aș putea fi :)
-Ideea este că nu am unde să te așez. Nu mai am nici măcar un micro spațiu de stocare, iar tot ce am pe stoc e nou nouț. Dar mai bine spune-mi de ce ai fost alungat.
- Poate pentru că sunt un gând negru.
- Hmmm, doar pentru atât?
- Nu, câteodată sunt un gând rău.
-La fel de negru şi de rău ca Joe Black?
-...
- Fie.

Douăzecișiunu

Imagine

Chip cioplit

Imagine
La început, înainte de a avea, am fost. Abia apoi, după ce am fost, am început să am. Tot ce am avut, încă de la început, a fost de împrumut: de la primul scutec la cercei, nume și prenume, lapte, salam de Sibiu și șuncă de Praga, numărul matricol, cozile împletite, bentița, tema pentru acasă, notele din carnet, foaia matricolă, seria și numărul buletinului, nume, domiciliu, cod numeric personal, diplome, gheata de gips pe glezna luxată, jumătate de contract, întreg și locul de parcare. Emoții, amintiri, griji, stări, culori, sunete, vibrații, unde. Negație.
Abia apoi, după ce am avut tot ce se putea avea de împrumut, am început să reFiu dându-le înapoi sau înainte, până ce din tot ce am fost și am avut, am mai rămas un gând.

Sepia

Scris

A venit, anunțată cu surle, trâmbițe și apa în piuă, a pus ochiul pe noi și a trecut. Ca furtuna din Tai-Pan, așa a fost valul acesta de caniculă întru extazul populației, care însă a dat din ea ce-i mai bun, ca să pară ca a fost agonie.
Ne pregătim pentru ieșirea din Matrix. Își amintește cineva cum am intrat? Că poate nu mai vreau să ies, poate că a început să-mi placă, să mă simt ca în Nobila Casă.
Eu nu aș sfătui pe nimeni să citească, doar pentru că citind îți îmbogățești vocabularul. Este știut că vocabularul te ajută numai în micile clinciuri ale socializării. Marile izbânzi în arta negocierii au fost ale tăcerilor. Eu nu sfătuiesc pe nimeni să citească doar pentru a-și îmbogăți vocabularul, ci pentru izbânzi asupra cărora aleg sa păstrez tăcerea.

Touchscreen

Zodia Leului

Am văzut aseară, la Paramount Channel, ”Umbra și întunericul”, un film al cărui titlu m-a dus cu gândul la o posibilă poveste cu și despre Supranatural. Acțiunea se petrecea în Africa, iar personajele principale erau africani angajați de o companie de construcții americană, al cărul acționar principal era irlandez, aflată în competiție cu alte companii europene, în construcția unui traseu de cale ferată, fix cu 100 de ani înainte de a fi fost lansat filmul.
1896.
Cam așa cum am văzut că s-au petrecut lucrurile la construcția tronsonului tramvaiului 41, pe când era Băsescu primar general și a Magistralei de Metrou Râul Doamnei-Eroilor, începută pe când era Băse președinte.
Umbra și Întunericul erau doi Lei devoratori de oameni. Atacau ziua, atacau noaptea, făceau măcel printre oameni, fără nici o noimă. Cu atât mai mult cu cât localnicii vorbeau despre ei ca despre niște demoni. Nu aveau nici o șansă în confruntarea cu cei doi Lei! Parcă eram eu care dădeam iama prin cast…

Însemnări

Cele ce m-au făcut să fiu om au fost prostiile pe care le-am zis și greșelile pe care le-am făcut, dintre care definitorii au fost două: atunci când am privit Soarele în ochi, de pe scaunul din dreapta șoferului, pe autostradă, în drum spre Tirol și Luna tot în ochi, dar în oglinda de la baie, imediat după ce pana de curent m-a pus pe gânduri cu întrebarea ”incotro?”. Făceam bagajele, a doua zi aveam să ajung în Mallorca.
Au trecut ani de atunci, Soarele și Luna îmi sunt la fel de aproape, și totuși, ceea ce mă definește acum ca om, este neputința mea. Și refuzul :)


Alb

În seara aceasta, pe strada Lipscani, doi aurolaci cântau colinde de crăciun. Unul la un instrument cu coarde și unul cu corzile vocale. Se distrau de numa numa. La propriu. La figurat sper că erau rematerializarea lui Marx și Engels.
Am intrat în Cărturești Carusel, ca în propriul apel la memorie! Nu-mi propusesem să ajung acolo, dar am ajuns. Nu căutam ceva anume, dar știam ce mi-ar fi plăcut să găsesc. Nu am găsit pentru că nu există, ci fiindcă Necuprinsul nu poate intra în hotarele unor coperte. Am tăcut și am ascultat. Povestea lui Zenni Chrissoveloni spusă de albul scării în spirală. În anul când Manifestul Partidului Comunist vedea lumina tiparului la Londra, acesta a venit în Principatele Române şi a pus bazele unei bănci şi ale unei companii exportatoare în Galaţi, care s-au extins ulterior în Brăila şi în Bucureşti...

Uitare

Treceam azi pe lângă DIICOT. Care de televiziune, reporteri opăriți și bătuți în cap de soare, antene erecte și avide de informație șocantă.... Ziceam că treceam și eu pe acolo, trebuia să ajung unde îmi propusesem, un fel de întâlnire a mea cu mine însămi. În liniștea aia coclită a început să-mi sune telefonul..." love is in the Air"..… Alo, am zis râzând cu gura până la urechi de întâmplare. S-a auzit ceva la televizor?

Purtată de aripile Întâmplării, pluteam pe strada ce uneşte Uniunea Arhitecţilor cu Ateneul Român, în drumul spre servici. "Ce are ea şi nu am eu?" se întreba vocea Deliei de undeva de jos, dintr-o boxă, de la o terasă de cafenea.
"SARCASM", am citit cu coada ochiului, răspunsul dat de Grafitti pe Zidul de pe strada Franklin. Benjamin Franklin.

Mă descotorosesc de lucrurile vechi, ca de propriile-mi bătrâneți

Lecție