Normal

-Sunteți perfecționistă? m-a întrebat de parcă ştia deja răspunsul.
Vocea de la telefon a așteptat cele 2-3 clipe de tăcere, necesare unei însumări de timp și mod de a fi.
-Da, sunt perfecționistă, am răspuns.
-Hm, vă complicați viața. Perfecționismul complică...
Începând de atunci, vreme de nouă ani, parcă tot Universul și-a adunat toate forțele, ca la orice pas, în orice situație, indiferent de circumstanță, de anotimp, de vecinătăți, de unghi, de arie, de înălțime, de volum, de vise și ideal, unicul lui scop a fost să mă vindece de Perfecționism, să-mi arate cât sunt de greșită cu felul meu de a fi. A fost ca o călătorie spirituală între Perfecționism și Superficialitate, ca o piesă de teatru pusă în scenă, unde oamenii simpli, oamenii obișnuiți au fost distribuiți în rolul principal...
Mă gândesc acum că totul a fost doar o neînțelegere, doar o hibă de comunicare, ce chiar nu știu cui poate fi imputată, câtă vreme tocmai această neînțelegere mi-a complicat viața, și nu Perfecționismul meu greșit înțeles. Tendința omului spre simplu, spre ușor, spre facil este în fapt, o lepădare de sine care nu face altceva decât să dezechilibreze ansamblul. Începând cu propria ființă, atingând străzile, orașul, societatea. Bagajul pe care omul simplu îl abandonează în drum, ca să nu se complice, nu dispare odată cu abandonul. E acolo, indiferent de formă, o greutate care ne trage pe toți în jos.
-Știi, i-am spus unei femei simple distrubuite în piesa despre care povesteam mai sus, ca pe un partener de dialog dintre simplu și complicat, Perfecționismul meu este de fapt o căutare de Dumnezeu, de dumnezeire, în lumea asta de carton! Nu este doar un ”Punct de vedere la stoici și scriitorii creștini, după care scopul vieții este atingerea unui ideal perfect” așa cum scrie în DEX, ci este o frână pusă superficialității. Nu sunteți păpădii, nu sunteți fluturi, nu sunteți omizi ca să vă comportați ca ele. Aveți o greutate, o masă a voastră, un eu al vostru pe care trebuie să vi-l asumați complicându-vă până la reechilibrare. Atâta tot.
-Dar nu știu cum să fac, nu pot, nu suntem la fel! a zis.
- Simplu de învățat! Câte kilograme de simplitate ai la Înălțimea Ta? 60? Bun, îți mai trebuie 60 de kilograme de complicare :) Numai așa capătă sens expresia ”Until the Fat Lady sings” :)
Foto: Ana Teresa Fernandez
via Cristian Casiadi (facebook)


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie