sâmbătă, 30 iulie 2016

Luna lui Cuptor

Miros de smoală. Ora 00:00. Sunetele utilajelor se legau între ele într-un înșir-te mărgărite al Epilogului. Mă bucur că se termină cu șantierul de la metrou, dar tot nu mă pot izbăvi de regretul unei astfel de morți. 
Am adormit și n-am visat nimic. Cu o seară înainte ieșisem la Berăria H, unde am băut vin rose și am ascultat truda unui martinican de a-și construi show-ul pe un repertoriu împrumutat de la Bob Marley. Îmi părea oarecum rău de el. Nu voi înțelege de ce sau ce anume l-a condus spre alegerea celor mai proaste melodii, pentru că da, așa este, până și Bob Marley a avut melodii proaste. Adică, nu știu, parcă nu le-aș numi proaste. În definitiv pe mine ce anume m-a îndemnat să aleg vinul și nu berea... Băi, deci, cum mă inviți la dans, pe un ton de Get up, stand up: stand up for your rights! Get up, stand up: don't give up the fight!? Am renunțat! O viață întreagă am vânat astfel de luptători, care în final s-au dovedit a fi fost doar niște pokemoni. Măcar am predat ștafeta…
Miros de smoală. Ora 7:00. Sunetele utilajelor se legau între ele într-un înșir-te mărgărite al Epilogului devenit Prolog.

miercuri, 20 iulie 2016

Plaja Cazino



Câteodată am senzația că trupul meu este o comisie de examinare. De fapt, nu de examinare, ci de audiție pentru umbre ce se cer a fi distrubiite în roluri de la principale la principiale, via princiare.  Normal că pentru selecția aceasta era necesar un trup zdravăn, viguros, altfel umbrele nemulțumite de rolul pe care le-au primit în comedia asta de-o viață, l-ar fi răpus. Cum să te răstești la mine spunându-mi ”te iubesc” în limba germană? Că te servesc cu un ”Ohne dich” de Rammstein imediat! Chiar dacă vrei să-mi vezi cardul de identitate, ca să te convingi că am 30 de ani doar de muncă.
Și că anul acesta mi-am refuzat până și visul de vacanță. Pentru că nici o vacanță de până acum nu a fost la fel de reușită ca cea din capul meu. Noroc cu prietenii mei imaginari, cu care joc poker pe dezbrăcatelea. De caractere  :)


marți, 19 iulie 2016

Nimic

E minunat să trăiești ca în carte! Mi s-a terminat cerneala, pauză pentru schimbarea instrumentului de scris. În timpul acesta Pământul se rotea și se revoluționa, și în propriul jur și în cel al Soarelui. Deci, bis...
E minunat să trăiești ca în carte! Ca în carte, la pagina aceea unde nu îți lipsește nimic, nici măcar lipsa de timp. Ceea ce în anumite culturi ale anumitor popoare, înseamnă că nu ai bani. E minunată pagina unde, în sfârșit, ai ajuns să trăiești după ce ai visat la asta preț de mii de pagini. Pagina n-1, pagina n-2, pagina n-3, încă din momentul preconceperii consoanei ”n” și a cifrei ce face diferența.
Sigur că aș putea să relatez, rând cu rând, punct cu virgulă, despre viața din pagina de carte unde nu îți lipsește nimic, dar mă tem că dacă aș face asta, risc să dau foaia la pagina n+1, unde totul ar fi prea frumos ca să fie adevărat și să nu îngrașe.
Mă simt ca un mire care a ieșit victorios din noaptea nunții! Îmi admir carnețelul. Seamănă uimitor de bine cu o mireasă ce a priceput din prima despre ce este vorba :)

Personaj

Se așezase pe unul din scaunele cu vedere la interior, cu fața spre culoarul de acces al călătorilor fără loc pe scaun, în ciuda prețului unic al biletului de călătorie. Un loc ideal pentru un observator.
De acolo de unde eram, contemplam la zoaiele de pe podeaua mijlocului de transport în comun, și mă rugam în mintea mea să se lanseze o campanie de presă, prin care eram invitați să donăm bun simț și civilizație, prin care ni se reamintea ce este bunul șimț și civilizația, ca să putem, la rândul nostru, să pretindem șoferului RATB să învețe să-și selecteze călătorii, iar pe șefii de la regie, șoferii. Ca să nu mai iasă din garaj azi, cu zoaiele zilei de ieri :)
Aproape țopăind, puștanul a urcat cele 2-3 trepte ale diferenței de nivel dintre călători, în ciuda prețului unic al biletului de călătorie, a trecut sprinten pe lângă cel cu fața spre interior și i-a smuls cu breteaua rucsacului cartea frumoasă pe care sezătorul o citea, risipind-o pe podeaua ce astfel s-a schimbat la față. Cartonul verde și lucios al coperților s-a dovedit sol fertil pentru niște personaje fabuloase! Hobbiți, gnomi, elfi, 2-3 oameni și, desigur, orcul șef :)
”Ha, ha! am râs în sinea mea. Lăsați orcii să vină la mine!” am transmis telepatic șoferului, care a așteptat răbdător în stație, până când acesta ne-a pus oglinda retrovizoare pe noi, să ne vedem cât de săraci cu duhul suntem :D
Puștiul s-a întors, și-a cerut scuze, s-a aplecat și i-a ridicat celui păgubit, cartea. Asta e, am zis, un scriitor nu-și permite luxul să piardă nici un moment, nici un detaliu din desfășurarea acțiunii, citind. Dar ce ar fi scriitorul, fără cititorii săi?
Ori abia acesta este deznodământul :)

luni, 11 iulie 2016

11.07

Abia ce terminasem să scriu cele câteva rânduri ale introducerii din postarea de pe facebook, că întrebarea pe care doamna ce părea venită dintr-o lume ce o credeam dispărută, mi-a fost un motiv suficient să las telefonul. O întrebare la care întâmplător am știut să răspund.
A urmat o discuție foarte plăcută și tonică, ce s-a lungit între strada Constantin Noica și Universitate. Ceva mai târziu, pe la Piața Romană, am avut parte de o tăcere la fel de plăcută și de tonică, în companiea celei de-a doua doamne de azi, ce părea venită dintr-o lume pe care o credeam dispărută.
Între cuvânt și necuvânt, am avut alte două întâlniri de-a dreptul mistice, despre care nu vă voi povesti, însă, deoarece v-am plictisit deja iubindu-vă fără interes, dar cu fantezie, vorba lui Carla's Dreams :)
”Nu aveți nevoie de telefon ca să vorbiți cu Dumnezeu. Vous n'avez pas besoin d'un téléphone pour parler à Dieu”, scria pe ușa de la intrarea în Biserica Rusă.
Poate că totuși este :)

Poate că Dumnezeu l-a inspirat pe inventatorul telefonului, pentru că voia să iasă din cartea de rugăciuni, dintre mormanele de osanale sforăitoare. Poate că avea nevoie de o ghidușie, ca să-și dezmorțească prin târg, oasele infinite :)

sâmbătă, 9 iulie 2016

Acasă

Mă gândesc că dacă acum 12 ani erau parcate mașini pe câte două rânduri, așa cum sunt acum, locul nu m-ar fi ales să-l locuiesc. Nu m-ar fi văzut! Îmi lipsește din dotare strălucirea de divă, nu pot concura cu Fiara noastră cea de toate zilele full option. Ba dimpotrivă, până și printre biciclete sau trotinete mă simt rățușca cea urâtă.
În dimineața aceasta, în drum spre serviciu, ascunse printre mașinile aflate în weekend, voci ale rezistenței la acest progres greșit, statui ale individualității sătești, mă ademeneau fie să iau lavandă, fie cașcaval, fie să fiu atentă pe unde merg, ca să nu-mi rup picioarele.
Pe lângă un alfa romeo, un nene cânta la muzicuță. Era un cântec trist, nu atât prin ecoul lui, ci prin mișcările de dans cu care interpretul dorea să impresioneze. Avea probabil un target al său bine stabilit. Altfel nu-mi explic schimbarea registrului în funcție de trecător. Auzi, în pădurea cu alune își fac casă doi pitici...


luni, 4 iulie 2016

Gol

Independent de ce? Independent de cine? Unde independent? Cum? Dacă ar fi să comentez sportiv meciul dintre Timp și Spațiu, aș zice că vestea bună este că suntem în Estul educat, nu în Vestul sălbatic :) Acum nu mai scoatem pumnalele și pistoalele ca să devenim independenți de trecutul nostru, de trecerea noastră. Acum facem uz de setările facebook :)
Vestea proastă pentru trecători, este că vine în forță din urmă, Vestul Sud-Estului Instruit :)


duminică, 3 iulie 2016

Concluzie

Și până la urmă, cel mai Sănătos detaliu al Nevăzutului, al Ființei Umane, pe care Dumnezeu, Viața, Cerul și Pământul sau poate Natura l-a creat la pachet cu Trupul Omului, cu Anatomia acestuia, cu Constituția lui, este Interesul.
Interesul este constant. Intuiția este în corelație cu mediul înconjurător, deci instabilă și, adeseori, impersonală. Sentimentul este ca o piftie. Ca să capete consistență, mai întâi dă în clocot :) Interesul este unul și bun. Una și bună, în situația mea: am nevoie de tine să fii frumos, atâta tot. Să fii frumos și să miroși plăcut tu pentru tine, ca să nu mai am eu interesul să strâmb din nas, ca Samantha, în ”Bewitched-Ce vrăji a mai făcut nevasta mea”:)
Ce să zic, mi-a luat ceva timp să ajung să-mi cunosc interesul! Asta e, mai bine mai târziu decât niciodată. Nu am putut să-mi fac din Religie o Profesiune de Credință. Din Marketing da :)


Normal

-Sunteți perfecționistă? m-a întrebat de parcă ştia deja răspunsul.
Vocea de la telefon a așteptat cele 2-3 clipe de tăcere, necesare unei însumări de timp și mod de a fi.
-Da, sunt perfecționistă, am răspuns.
-Hm, vă complicați viața. Perfecționismul complică...
Începând de atunci, vreme de nouă ani, parcă tot Universul și-a adunat toate forțele, ca la orice pas, în orice situație, indiferent de circumstanță, de anotimp, de vecinătăți, de unghi, de arie, de înălțime, de volum, de vise și ideal, unicul lui scop a fost să mă vindece de Perfecționism, să-mi arate cât sunt de greșită cu felul meu de a fi. A fost ca o călătorie spirituală între Perfecționism și Superficialitate, ca o piesă de teatru pusă în scenă, unde oamenii simpli, oamenii obișnuiți au fost distribuiți în rolul principal...
Mă gândesc acum că totul a fost doar o neînțelegere, doar o hibă de comunicare, ce chiar nu știu cui poate fi imputată, câtă vreme tocmai această neînțelegere mi-a complicat viața, și nu Perfecționismul meu greșit înțeles. Tendința omului spre simplu, spre ușor, spre facil este în fapt, o lepădare de sine care nu face altceva decât să dezechilibreze ansamblul. Începând cu propria ființă, atingând străzile, orașul, societatea. Bagajul pe care omul simplu îl abandonează în drum, ca să nu se complice, nu dispare odată cu abandonul. E acolo, indiferent de formă, o greutate care ne trage pe toți în jos.
-Știi, i-am spus unei femei simple distrubuite în piesa despre care povesteam mai sus, ca pe un partener de dialog dintre simplu și complicat, Perfecționismul meu este de fapt o căutare de Dumnezeu, de dumnezeire, în lumea asta de carton! Nu este doar un ”Punct de vedere la stoici și scriitorii creștini, după care scopul vieții este atingerea unui ideal perfect” așa cum scrie în DEX, ci este o frână pusă superficialității. Nu sunteți păpădii, nu sunteți fluturi, nu sunteți omizi ca să vă comportați ca ele. Aveți o greutate, o masă a voastră, un eu al vostru pe care trebuie să vi-l asumați complicându-vă până la reechilibrare. Atâta tot.
-Dar nu știu cum să fac, nu pot, nu suntem la fel! a zis.
- Simplu de învățat! Câte kilograme de simplitate ai la Înălțimea Ta? 60? Bun, îți mai trebuie 60 de kilograme de complicare :) Numai așa capătă sens expresia ”Until the Fat Lady sings” :)
Foto: Ana Teresa Fernandez
via Cristian Casiadi (facebook)