Oameni

Zilele trecute m-au purtat pașii pe strada pe care nu mai trecusem încă de prin anii 80, de pe vremea când drumul mă conducea spre Ministerul Comerțului, nu pentru a obține cine știe ce aprobări sau pentru că desfășuram cine știe ce activități economice, dar pentru a o vizita pe Cornelia. Strada Doamnei. Cornelia, prietena care m-a învățat lecția despre prietenul la nevoie se cunoaște, după lungimea saltului de după șutul în fund primit.
Acum o clădire pustie, Ministerul Comerțului mă ademenea să-i trec pragul, să intru prin încăperile goale, atunci pline de oameni pentru care pactul cu Diavolul a devenit o punte mai lungă și mai trainică decât comoditatea sau confortul oferit de tunelul la a cărei intrare erai invitat la ”Step into the light”, ca la un spectacol al cărui personaj principal era Interacțiunea.
Mă și imaginam în biroul Ministresei, la ora de audiență, discutând cu Vânzătorul căruia îi spuneam:
-Amice, nu m-ai impresionat! Nu-ți cumpăr marfa. Dacă mie nu-mi place, atunci cui îi va plăcea marfa ta? Nu-mi place, nu vinzi. Nu vinzi, nu produci. Va trebui să încerci ceva nou. Pentru asta ne vom revedea la cinci minute lumina de la Prima Luna Plina, la nr. 369. Acum eu sunt Diavolul. Acesta este Pactul pe care ți-l ofer. Take it or leave it emoticon smile
Dar ușa de la Ministerul Comerțului era ferecată, motiv pentru care am intrat în Biserica Doamnei, un Monument Istoric cu ușa deschisă, o Construcție lipsită de colțuri arhitecturale.
Dar despre impresiile și dialogul cu Necunoscutul din Biserica Doamnei, data viitoare. Până atunci,
”Pace celui ce vine,
Bucurie celui ce rămâne,
Binecuvântare celui ce pleacă.” emoticon smile

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie