Una pe zi

Toată lumea vrea schimbarea, cere schimbare, votează schimbarea. În fine, nu știu dacă toată lumea, aceasta este informația pe care o primesc de la „mijloacele de informare în masă”. Dar puțini, foarte rari sunt cei ce se opresc din ceea ce fac, din ceea ce zic, din ceea ce cred, și își dăruiesc sinelui lor un moment de cumpănă, o clipă de oglindire. Și cum nu toți au asupră-le o oglindă (eu, de exemplu) să se caute în propria memorie. Dar eu?
Oglinda memoriei mele îmi amintește de cele două etape ale schimbării:
Etapa întâi, cea interminabilă, veșnică, infinită  și luuuungă caaaaa o zi de post, când visam să fiu om mare, să intru în rândul oamenilor mari. Etapa de după cea dintâi, care a trecut ca o clipire de ochi de gigant, ca o fâlfâire de aripă de fluture.
Schimbare.....
E drept că am mai îmbătrânit. Între timp, așa cum am mai spus, mi-a mai crescut părul. Am aproape plete. Sunt foarte mândră de pletele mele, la fel de mândră ca de propriul nărav. La fel de mândră ca de propriul stindard! O să-l las să crească și n-o să-l chinui niciodată într-un coc. Îl voi lăsa liber, să-mi acopere gâtul, ceafa, umerii, sânii și trupul ca un scut, iar din când în când îmi voi prinde o clamă, reclamă exclamă, inscripționată cu textul ” Scuti că mă plicti” :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica