„Defileul panterei”

Azi dimineață am facut sex în urechi. Pe muzică house. Cu o tânără ce avea căști în urechi. În 368. Ce să spun, nu mi-a plăcut! Nu neapărat pentru că a fost prea house, prea ca la club, dar nimic din ce este invaziv nu-mi este compatibil.Doar știe orice profesionist al sexului că pentru a nu fi considerat abuz, este necesar și obligatoriu ca apropierea partenerilor să-ți deschidă supapele culoarelor energetice, să le umple cu energie, ca să ai apoi ce să descarci :) Ori așa ceva nu s-a întâmplat în dimineața asta în 368, motiv pentru care mi-am schimbat traseul. Am coborât mai devreme, la Cișmigiu. Am evitat Grădina și am mers agale pe stradă până în locul unde în dreapta îmi zâmbea Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, iar în stânga ușa deschisă de la Schitul Magureanu mi-a amintit că nu prea sunt dusă la Biserica de ceva timp. Cam de niciodată, i-am intrat jucăușă numai ca să am de unde să ies, ca dintr-o poveste.
Viața e frumoasă! Mai ales florăria IRIS, mai ales Mini Market non-stop Ponis, mai ales Sharkia East Mediterranean Cuisine. Eeeeeee, altă mâncare de pește :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica