sâmbătă, 28 februarie 2015

Minciuni

„Nu există întâmplare, există doar întâlniri”. Interesant! M-am întâlnit cu rândul acesta de carte aseară la Librăria Humanitas, să zic întâmplător. La numai câteva momente după întâlnirea cu niste necunoscuți, întâlnire despre care nu am nici o dovadă că ar fi fost în vreun fel, cuiva, utilă. Mie prea puțin...
Aștept cu nerăbdare să văd ce va răsări din mărțisoarele „PLANTEAZĂ-MĂ” , cumpărate de la același magazin de unde am cumpărat și rândul de carte :)

duminică, 22 februarie 2015

Reloaded




De la un timp, cam de 50 de ani, tot încerc să elimin niște activități pe care le consider ca fiindu-mi inutile sau atribuite în mod abuziv de niște rotițe dințate ale unui sistem bugetar cariat și să fentez termenele de predare ale activităților, deși necesare, totuși înzestrate cu un fals caracter prioritar.
Primele semne și dovezi ale capacității de selecție în domeniul acționar, cu care m-a înzestrat natura le-am dat încă din clasele primare, cu ocazia temelor pentru acasă.
Băi, deci le știam încă dinainte de a mi le preda ei ca pe niște mari descoperiri ale înaintașilor. Extraordinar, îmi vena să strig și aș fi strigat dacă pe atunci aveam mintea de acum, ați descoperit și voi apa caldă. Ce nu știam era să mă cobor la mintea lor și să mă fac înțeleasă.  La inceput a fost al dracului de dureros să fiu pedepsită pentru incapacitatea lor de pricepere. După un timp m-am imunizat, am devenit rezistentă  chiar și la frustrare, dar astfel trecusem la nivelul la care aveam să-mi pun la încercare răbdarea, compasiunea și simțul umorului. Fără de care probabil că....:D
Probabil că am greșit. Am greșit la fel ca Marge Simpson, în The Movie, care s-a întors să spele o ultimă farfurie uitată în chiuvetă și s-o pună la locul ei, deși toată casa îi era în flăcări și în scurt timp chiar a fost înghițită de un vortex și dusă în altă dimensiune. Or something :)
Așa și acum, la bătrânețe, zilnic îmi iau rămas bun de la colegele de servici, le spun ”Pa, pa, seară plăcută.  Mai e și mâine o zi. Și dacă nu, tot aia” :) Și mâine e azi și așa am redescoperit eu secretul vieții veșnice :)

joi, 19 februarie 2015

Work

Nu stiu ce este mai pacatos, in sensul de plictisitor: faptul ca iubesti si de aceea ierti si uiti si, in consecinta repeti istorii, chiar si cu alte personaje, alt decor, alte puneri in scena dar in esenta ei, una si aceeasi istorie. Sau faptul ca nu uiti si nu ierti si in consecinta repeti una si aceeasi istorie, cu aceleasi personaje, acelasi decor, aceeasi punere in scena. Deci, mori! De ras, desigur emoticon smile
Partea buna este ca desi ajung invariabil in unul si acelasi loc, numit generic "loc de munca", Calea mea de acces este variabila si adeseori e una si aceeasi cu cea a Victoriei. Azi am intrat in Casa Alba! Mi se aratasera mie niste semne de ceva timp, pe la trecerile de pietoni, niste semne "B XXX JOY", "B YYY JOY", "B ZZZ JOY" care imi cedau cu respect prioritate. Oh, dar va rog, treceti! Nu va pot pune tocmai pe voi pe lista de asteptare emoticon smile Joy to the world! I found the joy in my life emoticon smile De la The Bucket List citire emoticon grin
Elementul de nou este ca in Cartea din Casa Alba, "A"-ul era A toata ziua, cel de al doilea semn grafic, insa, era mai degraba o masea.
Intre ochi si dinte, tinere de minte emoticon smile

miercuri, 18 februarie 2015

Alt Gr

Eu cred că știu de ce sunt acum pe Pământ mai multe femei decât bărbați! Pentru că Dumnezeu le-a dat bărbaților ce de-a lungul istoriei au tulburat viața în numele Lui, șansa de a-și spăla păcatele, odată cu rufele familiei :). Nu vă spun ce bărbat am fost eu în viața trecută, pentru că oricum nu m-ați crede. Dar vă spun că mi-ar fi plăcut să fiu Ulise, fi-mi-ar Penelopa de râs!
Așa și Elena Udrea. Precis că în viața trecută a fost Agamemnon. Că acum a sfârșit ca un dandanache, asta e strict problema ei.
Dovada! Calul Troian spălat, ras, tuns și frezat :)


Eu cred că știu de ce sunt acum pe Pământ mai multe femei decât bărbați! Pentru că Dumnezeu le-a dat bărbaților ce de-a lungul istoriei au tulburat viața în numele Lui, șansa de a-și spăla păcatele, odată cu rufele familiei :) Nu vă spun ce bărbat am fost eu în viața trecută, pentru că oricum nu m-ați crede. Dar vă spun că mi-ar fi plăcut să fiu Ulise, fi-mi-ar Penelopa de râs! 
Așa și Elena Udrea. Precis că în viața trecută a fost Agamemnon. Că acum a sfârșit ca un dandanache, asta e strict probleme ei.

Dovada! Calul Troian spălat, ras, tuns și frezat :)

marți, 17 februarie 2015

Întuneric

Să nu îți uiți rădăcinile înseamnă să știi cum să NU fii. Și într-un sens și în celălalt. Am învățat lecția aceasta de viață de la niște privilegiați ai sorții, care nu și-au văzut la timp lungimea propriei umbre. Umbra te ridică, umbra de coboară :)

sâmbătă, 14 februarie 2015

Zodiac

Azi este Sâmbăta Morților și totodată, Ziua Îndrăgostiților. Două tradiții deși diferite totuși la fel, care s-au întâlnit în unul și același numitor comun: calendarul :) Așa că m-am gândit să le serbez pe amândouă în una, după model propriu și personal: FUCK iulian, FUCK gregorian și îmi fac eu Zodiacul meu :)

Așadar, cu precizarea „mai bine decât ca în Cer, ca pe Pământ”:

Berbec



Pește



Vărsător



Zodia Lui



Săgetător



Scorpion



Zodia Fiului



Zodia Tatălui




Leu



Rac



Metal



Si Zodia No Comment! Because I said so. Și pentru că Bărbatul must be un pic mai frumos ca dracul :)

vineri, 13 februarie 2015

Una pe zi

Toată lumea vrea schimbarea, cere schimbare, votează schimbarea. În fine, nu știu dacă toată lumea, aceasta este informația pe care o primesc de la „mijloacele de informare în masă”. Dar puțini, foarte rari sunt cei ce se opresc din ceea ce fac, din ceea ce zic, din ceea ce cred, și își dăruiesc sinelui lor un moment de cumpănă, o clipă de oglindire. Și cum nu toți au asupră-le o oglindă (eu, de exemplu) să se caute în propria memorie. Dar eu?
Oglinda memoriei mele îmi amintește de cele două etape ale schimbării:
Etapa întâi, cea interminabilă, veșnică, infinită  și luuuungă caaaaa o zi de post, când visam să fiu om mare, să intru în rândul oamenilor mari. Etapa de după cea dintâi, care a trecut ca o clipire de ochi de gigant, ca o fâlfâire de aripă de fluture.
Schimbare.....
E drept că am mai îmbătrânit. Între timp, așa cum am mai spus, mi-a mai crescut părul. Am aproape plete. Sunt foarte mândră de pletele mele, la fel de mândră ca de propriul nărav. La fel de mândră ca de propriul stindard! O să-l las să crească și n-o să-l chinui niciodată într-un coc. Îl voi lăsa liber, să-mi acopere gâtul, ceafa, umerii, sânii și trupul ca un scut, iar din când în când îmi voi prinde o clamă, reclamă exclamă, inscripționată cu textul ” Scuti că mă plicti” :)

joi, 12 februarie 2015

„Defileul panterei”

Azi dimineață am facut sex în urechi. Pe muzică house. Cu o tânără ce avea căști în urechi. În 368. Ce să spun, nu mi-a plăcut! Nu neapărat pentru că a fost prea house, prea ca la club, dar nimic din ce este invaziv nu-mi este compatibil.Doar știe orice profesionist al sexului că pentru a nu fi considerat abuz, este necesar și obligatoriu ca apropierea partenerilor să-ți deschidă supapele culoarelor energetice, să le umple cu energie, ca să ai apoi ce să descarci :) Ori așa ceva nu s-a întâmplat în dimineața asta în 368, motiv pentru care mi-am schimbat traseul. Am coborât mai devreme, la Cișmigiu. Am evitat Grădina și am mers agale pe stradă până în locul unde în dreapta îmi zâmbea Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, iar în stânga ușa deschisă de la Schitul Magureanu mi-a amintit că nu prea sunt dusă la Biserica de ceva timp. Cam de niciodată, i-am intrat jucăușă numai ca să am de unde să ies, ca dintr-o poveste.
Viața e frumoasă! Mai ales florăria IRIS, mai ales Mini Market non-stop Ponis, mai ales Sharkia East Mediterranean Cuisine. Eeeeeee, altă mâncare de pește :)

marți, 10 februarie 2015

Drum



Aseară am ajuns la Romană. O zonă pe care din motive numai de mine știute, am evitat-o de ceva vreme. M-am grăbit dar, ca de fiecare dată în situații similare, graba m-a adus atunci și acolo când și unde trebuia să fiu. Acumaiciul unic, care nu se va mai repeta niciodată și nici reproduce, orice replică sau tentativă de repunere în scenă fiind doar pierdere de performanță, un deja vu lipsit de importanță a originalului, o copie, o fotografie, un xerox.
Îmi place bulevardul Lascăr Catargiu, fost Ana Ipătescu. De cate ori îl străbat, imaginația mea țese tot felul de istorii ale locului ce sfințește oameni. Aseară mă gândeam la blestemul cu care m-a binecuvântat o chiriașă blondă, străină de Capitală, căreia nu m-am sfiit să-i spun adevărul în față, referitor la conceptul de apartenență: „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus” :) Așa că dacă veți ajunge vreodată pe Strada Ann Megan, să știți că Evangheliile au ajuns la capătul lumii, acolo de unde au plecat și că în drumul lor au desenat Harta Perfectă cu cerneală simpatică :)
Mă gândeam chiar că o să-mi ridic și o statuie din „concrete&stil”, două elemente de bază din celula ADN-lui meu. O voi proiecta după modelul celei lui Lascăr și voi avea la picioare simbolul celor n+1 exemplare călăuzite de filosofia de viață ”nu mai striga, se aude în bloc” :D
La Romană în stație, o liră. Mâna stângă a celui Nevăzut îi ciupea corzile, care astfel emiteau în spațiu un sunet al trecutului, sunet ce transpus celui al prezentului, îți crea impresia că poza la scară 1/1 ce acoperea fațada fostei clădiri TMUCB nu ascunde în spatele ei fantome ale unei activități apuse, ci că scoate la suprafață ecoul Live, at Pompeii.
Până să-mi dau eu seama de iluzia realității, toate scaunele din 168 se ocupaseră. Graba este doar o expresie  de ritm.

duminică, 8 februarie 2015

Amin

E mișto să fii Dumnezeu. Chiar și atunci când ești pus la pământ de persoane inferioare ție. Chiar și atunci când îți vine să urli de cât de prost ai fost, facilitându-le lor această reușită. Fiindcă fără tine, ei nici n-ar fi existat, darmite să te pună la pământ. E mișto să fii Dumnezeu, mai ales când te ridici fără ajutorul nimănui și îi ții la respect pe inferiori, fără să le-o tragi cu vârf și îndesat, așa cum ar fi meritat :)

 

sâmbătă, 7 februarie 2015

Da



Mi s-a dus vestea în bloc că sunt nebună. Păi cum altfel? Nu am contestat niciodată acest adevăr. Aveam eu alte adevăruri bătute în cuie și recunoscute de marea majoritate ca fiind adevăr, de contestat.  Și apoi, cum aș fi putut eu să fiu inconsecventă cu mine însămi și să fiu nebună doar în virtual, nu și în real :) Ceea ce nu am mărturisit nimănui până acum, este că încă înainte de a-mi trece măcar prin minte că vom cumpăra un apartament în blocul acesta, l-am visat ca pe un simbol al verticalității la Orizont :) În fine, ziceam că mi s-a dus duhul în bloc că sunt nebună. Cred și eu! Doar o nebună ar fi putut să dea tonul și să schimbe la față și la chip scara 2, în condițiile în care ceilalți, în deplinătatea sănătății lor mintale, de comportament corelat cu moralitatea lor creștină și cetățenească, dovedite, au făcut-o să arate ca o cocină de porci.
Și acum, din înțelepciunea generației „Bere gratis”: „Învață să pierzi și-ți vei găsi perechea„ . Da, da, da, de trei ori da! Fix la gratuitatea vieții noastre cea de toate zilele mă gândeam și eu. E ca atunci când sortezi șosetele și vezi că una s-a pierdut. Stânga, dreapta n-are importanță, doar îți iubești picioarele în mod egal, și nu vrei să ți-l văduvești pe nici unul de o soartă caldă și pufoasă, dăruită de un obiect neînsuflețit, dar confecționat de un om mânuind niște unelte, care la rândul lor au fost create de niște oameni însuflețiți de vise și idealuri, dorințe și năzuințe.....:)
Zici asta e, îmi pare rău, dar cumperi o pereche nouă. Deci dublă pierdere. Suficientă cât s-o regăsești pe cea pierdută, acum că tot i-ai aruncat perechea. Și nu uitați! „Fără regine nu exită regi”.
Hawk!