miercuri, 22 iulie 2015

Vacanță


Aceasta este muzica ce descrie complet și total my kind of holiday :) Adică...oricât de arhitect, oricât de inginer, oricât de rotiță de ceas elvețian, lanț de la bicicletă s.a.m.d ai fi în restul anului, trebuie să știi că vacanța nu se planifică, vacanța nu se programează, vacanța nu se anunță, vacanței nu i se alocă buget (fiindcă vacanța nu are pret de cost, are numai și numai profit).
Vacanța e ca melodia asta și ”Un alt fel de fericire” la un loc...

luni, 20 iulie 2015

Titlu

Dis de azi dimineață, norii indigo n-au mai avut nici gust de cuișor și bergamotă și nici textură de cașmir, ci mirosul cearceafurilor spălate și întinse pe frânghie, la aer. 
Mă gândeam că nu suntem la fel nici măcar cu noi înșine, darmite cu alți oameni. Nu suntem la fel de la o zi la alta, de la un anotimp la altul, ne schimbăm funcție de anturaj, de apropieri și depărtări. Oamenii sunt la fel doar ca substantiv: un om, doi oameni. Odată ce devin subiect, oamenii se schimbă funcție de predicat care, în verbul său, descrie o acțiune și implicit, un mod și un timp de desfășurare a acesteia. Sunt foarte periculoase generalizările de acest fel, acestea au creat niște confuzii care au stat la baza tuturor istoriilor de până acum. Cred și stiu că viitorul este al individului și al individualității. Într-o orchestră sunt mai multe viori, dar numai una este vioara întâi. O vioară, două viori. 
 „Copilăria nu înseamnă refuzul de a te maturiza, Pinochio, prietene. Copilăria înseamnă puritate, nevinovăție, inocență, refuzul încăpățânat de a proiecta asupra unor nevinovați, impresiile unor experiențe anterioare, neplăcute și dureroase, trăite în situații asemanătoare. Refuzul de a te maturiza înseamnă puterea de a da o mână de ajutor, chiar și atunci când nu mai ai mâini pentru că-ți sunt arse de castanele din foc”.
„Da, Pinochio, are dreptate Peter Pan! Copilăria este acolo unde sunt la un loc cu Alice în Țara Minunilor, zise Fetița cu Chibriturile”.
„Right, completă Harry Potter. Și noi tot dintr-un film suntem, dar nu din același film cu împăratul muștelor. Maturitate înseamnă să știi. Să știi înseamnă să/că nu faci confuzii”. 

Așadar, dacă ești agricultor, te poți opri la nivelul unde seara, după o zi de muncă, îți bei pe veranda casei tale, limonada stoarsă din lămâile pe care ți le-a dat viața cu vârf și îndesat. Dar constructor fiind de felul tău, îți vezi de drum. Îl pavezi cu pietrele obținute la schimb prin troc, după o viață de profesionist licențiat în arta de a da banane la maimuțe.
Îl pavezi cu piatră și îți vezi de drum în „Căutarea Tărâmului de Nicăieri” :)

duminică, 5 iulie 2015

Emoticon smile

„Ana e si ea femeie?” cu copy paste :)
Foarte, foarte inspirată această construcție lingvistică, inspirată la rândul ei de o discuție numai bună pentru a genera o reală schimbare în domeniul manualelor școlare, începând cu abecedarul. Păi se se termine odată cu posesiunea și cuantumul de posesiune și să vedem ce e Ana :)
Ana...d.p.d.v. organoleptic, este o literă: alfa. D.p.d.v. astral este o a doua literă: omega :) Și un zâmbet cât casa la aflarea veștii care ne dezvăluie adevărul eliberator al faptului că Ana este un mamifer. O, mai anatomic vorbind.
Deci, domnule O.H., cele câteva f. valabile au fost cândva arse pe rug. Pentru restul există master card.

eu: „Nu există femei deștepte”.
-Milioane. Dar nu au agenții de publicitate în spate. ha!
eu: „Ba nu!” 
-Dee! Există studii americane, britanice?
„Există, în schimb, diferite forme sau niveluri sau etape de nedeșteptăciune femeiască :) ”
-Hahah! Cred că discursul tău bate în altă parte. Și al meu este perfect paralel cu realitatea, dar care realitate?
„Cea fizicochimicogeometrică”
- Da, normal. Paralel cu realitatea fizică și ce ai mai pus tu. Așa este!
„ Nu le-am pus eu, Ovia, așa le-am găsit :)”
- Eu nici nu le-am găsit, nici nu le văd.
„În momentul când femeile au învățat pragmatismul și compromisul, și-au pierdut forța și au scăpat din mână puterea și controlul, ori rezultatele se văd :) din păcate este un proces ireversibil :)”

luni, 29 iunie 2015

Om și loc

Se întreba Eliade ”de ce aș exista doar prin cărțile pe care le-am cetit?”. Același Eliade care se întreba de ce ar trebui ca ei, oamenii, să facă copii, să procreeze.În fine, nu sunt sigură, e posibil să fi zis ”noi, oamenii”. Oameni și cărți.
Așa l-am întâlnit eu pe Eliade, în Carte, Carte pe care a scris-o ca pe un răspuns la întrebarea ce încă o macină pe Maitreyi și acum, după mai bine de 40 de ani. Așa i-am cunoscut și pe Fănuș Neagu, Eugen Barbu, G.M. Zamfirescu, Constantin Chiriță... Nu stiu în ce măsură ar trebui să le fiu recunoscătoare pentru faptul că opera lor s-a trăit prin episoadele mele de viață trăită, încă de la venirea mea pe această lume :)  Nu știu nici de ce ar trebui ca noi, oamenii să facem copii, să procreăm, să ne înmulțim. Poate pentru altfel ar dispărea cetățile, s-ar prăbuși în ruină și uitare.
Și nu că ar fi mare sfârâială cu cetățile noastre, dar dacă tot sunt, nu e păcat să le pierdem? Și apoi ce, noi le-am construit, noi le-am ridicat? Ne vom asuma noi responsabilitatea pentru Cetate, atunci când spiritele Constructorilor vor vrea să știe despre Loc? 



Mediu de cultură

Sufăr de o boală incurabilă! Îmi place viața, cred în miracole și îl iubesc pe Dumnezeu :)
Tocmai mi-a dat binecuvântarea, fiindcă am putut să-i dovedesc faptul că mi-am inhibat fobia față de poveștile cu marcări tumorali. I-am relatat despre întâmplarea ce m-a adus în același loc și timp cu un doctor în medicină, care îmi povestea, la rândul lui, despre frumusețea unei tumori. Parcă recita o poezie despre desăvârșirea actului de înaltă trădare a viului, a vieții.
................................................................................................................
Eronat, d-le Patapievici, nu așteptați să obosească nedreptatea! Învitați nedreptatea la plimbare, la dans, la jogging! Faceți sport cu nedreptatea, faceți nedreptatea să râdă! Osteniți nedreptatea cu atenția și răsfățul dumneavoastră! Numai așa nedreptatea va cădea într-un somn adânc, întru binemeritata sa odihnă.


miercuri, 24 iunie 2015

Pix

L-am visat pe Domnul cu ASA&CO, un nume de cod pentru o organizație intergalactică de bandiți. Domnule, și nu-mi pusesem nimic sub pernă, ci capul pe.
Era îmbrăcat, Domnul, în officer de societate civilă. Mi-a dăruit un apple de ultimă generație, spre satisfacția totală a șarpelui, care a efectuat, copleșit de impresia artistică a acestui act și fapt de dăruire fără precedent, o rotație la 180 de grade. Unde ți-a stat capul, îți stau picioarele :)



marți, 23 iunie 2015

Acasă

Voi credeţi că doar la mare poţi avea parte de răsăritul spectaculos al soarelui? Hai să fim serioşi! Să vezi răsăritul soarelui la oraş! În imaginea ultimului etaj al casei. Şi nu e a ta, dar ştii casa aceea dintotdeauna. Şi nu e prima oară când o vezi, dar e prima dată când ţi se dezvăluie că fiind şi marea şi muntele şi dealul şi câmpia şi lunca Dunării :). Şi nu ştii cum de eşti tu la ora aceea, acolo? Pentru că te-am chemat.

Matinal

Mâncăm pentru că ne place şi pentru că trebuie sa-i dăm ceva de lucru şi aparatului digestiv, nu doar inimii, creierului, ochilor, sângelui, oaselor, cărnii şi pielii. Doar e unanim recunoscut faptul că la om, unicul aparat ce poate fi şi este pensionat, imediat după ce şi-a îndeplinit onorabil datoria, este cel reproducator :) Astfel încât, vine un timp când acesta stă şi meditează la nemurirea sufletului, până în ziua când primeşte lichidităţi. Să vezi atunci party! Că doar nu vă imaginaţi c-o să stea la rând pentru reţete compensate :)

duminică, 21 iunie 2015

M

Am venit, am văzut. Optimismul meu mi-a dat speranțe. Am greșit. Am revăzut. Pesimismul meu mi-a zis sa-mi scot ochii, dar eu mi i-am dat peste cap. Am greșit. Am revenit, am văzut. Mâna a luat poziție, dar inima nu m-a lăsat. Atunci ficatul meu mi-a spus că am greșit, iertând. M-am răzgândit. Mintea nici nu m-a lăsat să uit și m-a și ajutat să tai, mental, piciorul de lemn căruia începuse să-i placă frecția, frecusul, frecarea.
Am venit, am văzut, am făcut. Acum mai trebuie doar să am răbdare până voi pleca din acest Univers greșit.
Mi-e dor de desene animate :)



marți, 9 iunie 2015

X

Ce-aș mai avea de zis, ce ar mai fi de spus? Cred că 10-12 zile de concediu de odihnă, adică 10-12 zile de alergătură, enervare și smiocăială până la epuizare sunt un bun tribut plătit părții neplăcute a vieții în societate, pentru răsplata celorlalte 355-353 de zile de împlinire și satisfacție prin muncă :)
Sau, în fine, un bun exercițiu de amintire a tuturor celor cu adevărat importante de-a lungul călătoriei numită viață de om obișnuit. Cuvântul zilei : Siena.
„Femeia nu-și poate permite luxul să renunțe la ea, oricâte sacrificii ar trebui să-și asume până a se ajunge. Își sacrifică vise, își sacrifică dorințe și aspirații, își sacrifică etape din ea. Piei. Straturi de aparență. Până la rost și sens, sidef de os domnesc.”
Somn bun, mâncare bună, apă și vin, dulce, acrișor, sărat, piperat, aromat, condimentat, oameni buni, vii în floare și măslini, chiparoși, dafini și rozmarin, cer senin, stele și licurici…

IX

...dacă aparatul foto ar putea imortaliza aerul, parfumul, adierea, briza...

luni, 8 iunie 2015

VI, VII, VIII

Șase
FI-PI-LI…mă gândeam să scriu ceva despre artera de circulație Firenze-Pisa-Livorno, dar Firenze încă nu, îar despre Pisa și Livorno, oricum aș zice, oricât de francă sau de diplomată aș fi, risc să declanșez o reacție în lanț de tip „dai într-unul țipă doi”. Deci cam așa ceva, cam ca în ceata lui Pițigoi...


Șapte, Firenze
Pe fondul blocajului în trafic al celorlalte dorințe de tip autovehicul, cea de tip tramvai este în pericol s-o ia la vale. Dar numai dacă este în San Francisco. La Voltera, de exemplu, tot ce se deplasează pe sine, are eleganța de a da nițel în marșarier.


Opt



Zice Moretti că este de recomandat ca berea bună să fie consumată în cea mai bună companie. E drept că jurnalul acesta este despre cât de rea și urâtă sunt eu în comparație cu lumea asta mare, bună și frumoasă :)
„RELIGIONE MAGDUCIS VIGILANTIA PASTORIS CONCORDIA CIVIUM”


Ziua a cincea



E drept că oricine și fiecare dintre noi merită o a doua șansă pentru a răspunde la ghicitoarea „Quale e la tua paura ?”…………………………………………………………………………………………………

Commutato a cinque stelle…acasă este locul unde nu îți este dors ă te conectezi la rețea. Nu telefon, nu televizor, nu terminal wifi.


Ziua a patra

Cinque Terre a dispărut de pe fața pământului! A fost suficient să ratezi, pe fondul și condițiile de aglomerarea umanoidă, ieșirea de pe autostradaă și gata, Cinque Terre a dispărut de pe fața pământului. A fost ca atunci când m-am deconectat de la aparatele ce mă țineau îm viața virtuală. Eram acolo și totuși nu eram. Sigur că dispariția Cinque Terre nu a lăsat un loc gol, ci Pistoia și San Gimignano au crescut de la două puncte pe hartă, la două puncte de interes turistic. Iată….


Si totuși, deși reset, restart, reconfigurarea traseului, sângele apă nu se face. Locul Păstorului e printre oi.


duminică, 7 iunie 2015

Ziua a treia

Chianti, Cuvântul.
Fiecare cuvânt are un început și un sfârșit. Chianti își are începutul pe buzele lui Hannibal Lecter, în tăcerea mieilor, urmarea îmbuteliată în sticlă, etichetată, astupată, comercializată, destupată, degustată, consumată și sfârșitul în renaștere… Uffizzi, Museo Storico Della Tortura, San Gimignano, domuri și clopote…


Multe etaje ale credinței mele în Dumnezeu s-au prăbușit sub apăsarea greutății lecțiilor de viață, unele noi s-au clădit. Cred în continuare că viața este o iluzie miraculous de frumoasă și, cum omul este gând, cuvânt și faptă a acestui  miracol, în desfășurarea lui prin timp și spațiu, acesta ar trebui să producă și să consume, un pic mai mult decât nimic. Un pic de creație :)

Ziua a doua

Reacția zilei: „nu judeca!”, venită ca răspuns la concluzia în orb „țigani@booking.com”. Nu judeca cu curul ! Dacă nici capul nu te ajută, îți poți spune părerea, judecând cu propriile tale percepții. Îmi place/nu-mi place bazate pe experiența gustului, mirosului, văzului, auzului și atingerilor tale.
Altfel, dragă domnule Remus, fie că-ți place, fie că nu, Romulus is on the roll. Adică pe banii lui :).



Fără nici o legătură cu adulmecarea dupăamiezii cu numărul 2, dimineața celei de-a treia zi a debutat cu înțelepciunea conform căreia în viață trebuie să înveți să-ți placă ceea ce faci, nu să cauți să faci ceea ce-ți place. Meciul de seara al sinelui, dintre Alsacia și Toscana, s-a încheiat la egalitate: Rai și colo, rai și dincolo.
Cuvântul zilei: Sidef.

ZigZagreb-Castelnuovo Berardenga-Villa a Sesta :)

Ziua întâi



Iarba verde de acasă m-a sculat din somnul cel de moarte în care m-adânciră barbarii de dușmani cu deadline-le lor: parlamentul și guvernul României, comisiile europene și ceva amestec al americanilor în treburile interne. Am ieșit din casă cu noaptea în cap, dar cu soarele ca hainele mele și cu picioarele pe Pământ. In, bumbac, piele naturală, lemn , argint plus, în limite de toleranță, o fibră de supraelastic numai bună să-mi susțină, pentru a nu-l lăsa să se aplece sub apăsarea propriei greutăți, egoul.
Orange, cafeniu, cacao cu lapte, kiwi, abanos, argintiu, corai, ocru, alb, liliachiu, bej, albastru și roșu pe unghii. Roșu pe unghii! Roșu pe unghii :)
Oamenii sunt educați și antrenați să accepte și să aplice monogamia, dar nici nimeni și nici cineva nu vor putea vreodată, în vreun fel, să antreneze sau să educe ființa umană, să accepte, să tolereze sau să aplice monotonia, monocromia, monologul, muzica mono sau monoteismul.
La radio, Bob Dylan, „ Just like a woman” ...
București-Belgrad-ZigZagreb 


duminică, 24 mai 2015

Necunoscuta

Povesteam aseară cu Mihai despre etajul unde ne găsim emoticon smile El, la 22 de ani, mai are doar un pas până să intre în lumea oamenilor mari. A zis că a trecut prea repede, iar eu îmi amintesc cum îl priveam dormind în pătuțul lui, când am ajuns acasă de la maternitate și mă gândeam că nu voi trăi să-l văd mergând emoticon smile Pentru că mi se părea, pe atunci, că a fi părinte este cea mai grea încercare pentru un om, prin responsabilitatea și grijile pe care ți le asumi, prin panica ce te cuprinde la gândul că ai putea greși, iar greșeala ta ar putea să-l doară.
I-am zis că fix în două săptămâni împlinesc 50 de ani. Nu mă simt emoticon smile Simt, însă, uneori cum se jelește pe sine, fata mare din interiorul meu, pentru tot ce i-ar fi plăcut să fie dar nu a fost și nici nu mai poate fi.
-Putea fi mai rău, îmi zise Mihai, zâmbind.
-Putea, știu, dar să te raportezi la un etaj inferior te poate pune în pericol de plafonare emoticon smile
Și cred cu sinceritate că pentru oameni, unica misiune este aceea de a nu uita cine sunt și astfel își pot învăța propria lecție în arta de a îmbătrâni frumos...

sâmbătă, 16 mai 2015

Vis

Sper cu toată mintea și inima mea să mi se îndeplinească visele conștientului meu, nu cele ale subconștientului. Cu 1(una) excepție, tot ce începe cu sub- nu mă reprezintă, nu mă caracterizează, ori aceasta este tocmai excepția care întărește regula și mă păstrează să fiu ceea ce sunt.
Spre dimineață, în timpul somnului, am visat niște șoricei zburători și chițăitori care, ca niște pui de lilieci, dar albi, îmi confundau podoaba capilară cu paradisul lor cuibăresc. Le-am tras o mamă de bătaie, până când și-au dat jos costumele de bal mascat șoricesc și au început să miaune ca niște pisicuțe....ei, drăcia dracului! A fost ca în realitate, când am omorât șoarecele ce mi-a invadat cu obrăznicie teritoriul. Fără nici o legătură, dar fără nici o legătură cu Biblioteca Academiei Române, B.A.R. :)

vineri, 8 mai 2015

Singurătate

Precum în cer, așa și pe pământ, norul de ieri dimineață s-a proiectat azi ca trafic infernal! Nu știu ce să mai cred despre oameni, pur și simplu nu știu ce să mai cred despre ei, dar cred despre mine că sunt absolut lipsită de discernământ! Auzi, să discriminez magnoliile, acum că și-au pierdut farmecul odată cu fițele florilor, și să admir platanii, socul și castanii. Ce nebună! Oricum, mersul meu pe jos, alternat cu urcuș/coborâșul din avioane, trenuri și mașini, m-a condus de la stația navetei spațiale fără emisii poluante în atmosferă nr. 381, până la concluzia că d.p.d.v. al când-lui, așteptarea a meritat. În ceea ce privește unde-ul, am ajuns la S, de la Stradivarius, un fel cheiasol.com pe pereți.


Foto: Ciprian Muntele, facebook

miercuri, 15 aprilie 2015

Broderie



Doamna Ani  este o croitoreasă fabuloasă! Are atelierul în inima orașului, pe strada Lipscani. E acolo dintotdeauna. Cea mai veche amintire despre locul unde Doamna Ani măsoară, desenează, croiește, coase și brodează, e de o vârstă cu mine. În fine, e ceva mai tânără, cam cu zece ani. Câți aveam eu când am trecut prin zonă cu mama, în drum spre Magazinul București, de unde ne-a cumpărat, cu ocazia Paștelui,  rochițe din catifea și pantofiori din lac. În rate, pentru că noi eram trei, iar leafa tatălui, numai una.
Doamna Ani mi-a lucrat niște piese de rezistență urbană, din mătase brodată, pe bani puțini. Doamna este la fel de țâtoasă ca și mine, dar un pic mai scundă. Într-o bună zi, i-am zis:
-Doamna Ani, eu nu mai vreau să fiu contabilă, nu am vrut niciodata dar contabilitatea m-a cuprins între activul și pasivul ei și nu mai găsesc calea spre ieșire. Aș vrea să fiu croitoreasă. Mă luați ucenică?
Doamna Ani mă privi pe deasupra ochelarilor și îmi zise:
-Vedeți-vă, doamna Ani, de treabă!
Mi-am amintit de cele două femei îmbrăcate în salopetă, din vestiarul de la Policolor, din vremea când eram elevă de liceu și făceam practică.
-Învățați, mamă! Învățați, ca nu cumva să ajungeți aici...
Aici, unde?

Îmi amintesc vag de ziua aceea. Nici măcar nu știu dacă îmi amintesc eu, sau pozele sunt cele ce-mi povestesc despre uitările mele. Să fi fost în vara când am împlinit cinci ani. Sau poate cu o vară înainte, nu știu. Ce știu sigur e că s-a întâmplat într-una din rarele zile libere ale tatei.  Ieșisem să ne petrecem ziua la aer, în parcul 23 august. Era la doar câteva străzi de Theodor Speranția, strada care deși este trecută pe hartă, nu mai există. Există doar în memoria mea și, chiar dacă am crezut-o dată uitării, ea revine la viață oridecateori caut un punct de reper în rătăcirea-mi cotidiană.
Când eram mică și încă nu aveam un bagaj al conștientului, atunci când îmi era frică sau mă simțeam singură, ori dimpotrivă, căutam să mă ascund,  mă refugiam în amintirea unei pajisti cu flori de câmp, iarbă și gâze. Amintirea asta era Dumnezeul meu care mă ocrotea.
Eh, odată ce-am crescut, pajistea cu flori de camp, a devenit strada copilăriei mele, punctul meu de sprijin. Acolo sunt eu întotdeauna când nu mă găsesc în altă parte.
Eva, o femeie tânără și frumoasă ca o artistă, îmi zâmbește din fotografie. Ar fi putut fi mama mea adoptivă. Și-a dorit să fie mama mea, dar nu a fost.
Mama, o femeie cândva tânără și frumoasă ca o artistă, râde și-mi povestește:
-Tot drumul te-ai grâbit, unde voiai să ajungi? Lăsai capul în jos, fixai pământul cu privirea și pășeai înaintea tuturor. Te strigam să ne aștepți și abia mă auzeai. Ne așteptai și, cum ne apropiam, cum pașeai iar înaintea tuturor.
"Unde te grăbești?" sunt întrebată adeseori și acum. Și totuși, mă știu o ființă leneșă. Și atunci, de unde sentimentul că sunt ținută pe loc?
"Am ani o mie, asta-i tot"....:)