Film

Cu câteva minute înainte mă băgasem în pat. Încercam să mă izolez acustic de sunetul unui compromis numit televizor. Desigur că nu mi-a fost facil, câtă vreme prezența televizorului în dormitor e numai un efect al compromisului absolut din care nu văd nici o ieșire. În fine, tocmai când să mă arunc în întunericul somnului, au năvălit în camera Mihai și Alexandra, the two best selfie in my life: CUTREMUR, l-ați simțit?
Nu, devenisem o nesimțită. Nici n-am mișcat în front, aveam o luptă de dus în lumea cealaltă :) Tăceți din gură, nu vedeți că mami doarme? le strigă tatăl.
În fine, motivul pentru care nu am dat nici un semn de viață este că tinerii nu de protecția mea aveau nevoie atunci și acolo. Ei veniseră să încingă o petrecere în onoarea vibrației zilei ce tocmai se înnoptase și care fusese una a fericirii.
”Să nu ne întindem mai mult decât ne este plapuma” am gândit și m-am lăfăit în crucea Sfântului Andrei, în una și aceeași dimensiune cu pilota.
Am visat că eram o remorcă, o locomotivă. Trăgem după mine o jumătate de om imobilizat intr-un scaun cu rotile. Nimeni altul, dar Jack, personajul din Avatar. Ajunsesem la un prag pe care trebuia să-l trec, dar asta presupunea un salt la un nivel mai înalt. Către un alt Jack, actorul din The Shining, locul unde desigur că membri societății nu ar fi permis în veșnicia lor, accesul unor căcăcioși speriați de moarte.
Ceea ce mie mi se părea ușor, pentru jumătatea de om era imposibil. Eram cât pe ce să-mi forțez norocul, dar gândul că actul meu de curaj l-ar putea pierde pe cel pe care il remorcam, m-a ținut pe loc. Trebuia să iau o decizie, câtă vreme în zonă nu era nici o rampă care ar fi facilitat urcarea la nivelul superior a jumătăților de măsură. Posibil să fi luat deja decizia bună. Alfel nu-mi explic mâna puternică a Omului Negru, care m-a prins cu putere de dreapta și mi-a dat senzația că sunt ușoară ca un arc. Omul Negru mi-a zâmbit și, cu un gent plin de afecțiune, m-a deconectat de la bagajul ce-l purtam.
-A fost o iluzie, mi-a zis, arătându-mi un paner gol. De fapt, o încercare a ta cu tine însăți. Halucinația unei osânde pe care ti-am dat-o pentru că nu te-ai mărturisit complet.
-Pai daca știai deja, ce rost mai avea să-ți spun? Dar îti voi povesti ce am vazut....
-Ai văzut ceea ce trebuia să vezi!
-Chiar daca nu am știut, am zis minunându-mă aidoma fetiței din scena de final a Labirintului lui Pan.
Un paner gol. Pe care aveam să-l umplu îmbrățișând Întunericul...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica