duminică, 30 noiembrie 2014

”Diary of a Madman”

A trecut prin dreptul ferestrei mele de la sufragerie, fix când mă hotărâsem să înfrunt perspectiva unei noi glaciațiuni. ”Ce e mai important pentru tine: conștiința sau cariera?” Cretinii ăștia de la ratb mai bine ar lua măsuri de reducere a pierderilor si de creștere a încasărilor, decât să se joace de-a uite popa, nu e popa cu abțipilde lipite pe mașini.
Cariera mea e una și bună. Ea m-a ales pe mine, nu eu pe ea. Mă gândeam că aș fi  bună ca Ministră a Educației, dar de ce mi-ar păsa mie de copiii lor, câtă vreme mamele și tații sunt ocupați cu propriile cariere? Și apoi, dacă eram de profesie mamă, mi-aș fi deschis un orfelinat, dar nu sunt.
Cât despre conștiința mea ce să spun? E cea mai tâmpită conștiință, nu există conștiință mai tâmpită și mai păguboasă ca a mea. M-a sărăcit complet, pe toate planurile, mai ales cu duhul m-a sărăcit.
Aștept acum să intru în posesia dreptului la fericire. Între timp am pus să spăl niște rufe și să fiarbă supa. Piftia e gata, iar mopul, cârpa de praf și repartitorul sunt pe calorifer.



sâmbătă, 29 noiembrie 2014

.


"Logica te va duce din A în B; imaginația te va duce oriunde."
Albert Einstein, via Radu :)

Poate...în realitate mă doare în izvorul lacrimilor revăzând ”În căutarea Tărâmului de Nicăieri”...

luni, 24 noiembrie 2014

~ania

Cerul nu e veșnic, cerul nici nu e. E, de fapt, un Pământ. Dacă m-aș fi născut și aș fi trăit în puf, precis că aș fi învățat să Cer. Dar cum în momentul nașterii am strigat ”Opriți timpul”, iar ei au înțeles că trebuie și au oprit cronometrul, am învâțat să fac minuni cu degetele :)


duminică, 23 noiembrie 2014

Film

Cu câteva minute înainte mă băgasem în pat. Încercam să mă izolez acustic de sunetul unui compromis numit televizor. Desigur că nu mi-a fost facil, câtă vreme prezența televizorului în dormitor e numai un efect al compromisului absolut din care nu văd nici o ieșire. În fine, tocmai când să mă arunc în întunericul somnului, au năvălit în camera Mihai și Alexandra, the two best selfie in my life: CUTREMUR, l-ați simțit?
Nu, devenisem o nesimțită. Nici n-am mișcat în front, aveam o luptă de dus în lumea cealaltă :) Tăceți din gură, nu vedeți că mami doarme? le strigă tatăl.
În fine, motivul pentru care nu am dat nici un semn de viață este că tinerii nu de protecția mea aveau nevoie atunci și acolo. Ei veniseră să încingă o petrecere în onoarea vibrației zilei ce tocmai se înnoptase și care fusese una a fericirii.
”Să nu ne întindem mai mult decât ne este plapuma” am gândit și m-am lăfăit în crucea Sfântului Andrei, în una și aceeași dimensiune cu pilota.
Am visat că eram o remorcă, o locomotivă. Trăgem după mine o jumătate de om imobilizat intr-un scaun cu rotile. Nimeni altul, dar Jack, personajul din Avatar. Ajunsesem la un prag pe care trebuia să-l trec, dar asta presupunea un salt la un nivel mai înalt. Către un alt Jack, actorul din The Shining, locul unde desigur că membri societății nu ar fi permis în veșnicia lor, accesul unor căcăcioși speriați de moarte.
Ceea ce mie mi se părea ușor, pentru jumătatea de om era imposibil. Eram cât pe ce să-mi forțez norocul, dar gândul că actul meu de curaj l-ar putea pierde pe cel pe care il remorcam, m-a ținut pe loc. Trebuia să iau o decizie, câtă vreme în zonă nu era nici o rampă care ar fi facilitat urcarea la nivelul superior a jumătăților de măsură. Posibil să fi luat deja decizia bună. Alfel nu-mi explic mâna puternică a Omului Negru, care m-a prins cu putere de dreapta și mi-a dat senzația că sunt ușoară ca un arc. Omul Negru mi-a zâmbit și, cu un gent plin de afecțiune, m-a deconectat de la bagajul ce-l purtam.
-A fost o iluzie, mi-a zis, arătându-mi un paner gol. De fapt, o încercare a ta cu tine însăți. Halucinația unei osânde pe care ti-am dat-o pentru că nu te-ai mărturisit complet.
-Pai daca știai deja, ce rost mai avea să-ți spun? Dar îti voi povesti ce am vazut....
-Ai văzut ceea ce trebuia să vezi!
-Chiar daca nu am știut, am zis minunându-mă aidoma fetiței din scena de final a Labirintului lui Pan.
Un paner gol. Pe care aveam să-l umplu îmbrățișând Întunericul...

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Bucle

Din sens opus traversa o persoana de sex feminin ce-si purta odrasla in brate. Trecerea se facea printr-un loc special amenajat in acest scop. Mi-am analizat sansele de a-mi pune in practica principiul de a nu abuza de dreptul tau, oricat de drept ar fi acela si mi-am adaptat viteza de deplasare a pasilor la conditiile de trafic, locul fiind unul cunoscut ca fiind tranzitat mai degraba de masini decat de pietoni.
Un, doi, trei si iata cum era sa dea peste mine un mercedes alb. Se grabea, dar nu si-a calculat bine sansele de a-mi taia calea. Nu a dat. L-au tinut franele.
Ce sa zic, in ciuda faptului ca m-am spalat pe dinti, ca m-am spalat pe cap, ca m-am coafat si mi-am facut manichiura, pusa fata in fata cu fatalitatea, tot mi-a scapat printre buze un "mortii ma-tii Doamne fereste" in una si aceeasi fraza. Mortii ma-tii mai degraba pentru mine, Doamne fereste mai degraba pentru el.
Ne-am privit pentru o secunda in ochi, gest ce l-a facut pe sofer sa-si puna mainile in pozitie de rugaciune, sa-si plece fruntea si sa-si ceara iertare. He, nu cred ca eu sunt cea ce trebuie sa ierte, ci mai degraba cred ca astfel am fost iertata.
Mi s-a intamplat si mie candva o astfel de intamplare. De atunci nu mai conduc masina. Imi sunt suficient de fiara si fara fiare :)
Si daca aceasta intamplare nu e despre dovada faptului ca mi-am invatat lectia, atunci precis ca este semn ca se petrece ce am zis aiciacolo despre momentul cand "evangheliile vor ajunge la capatul lumii".

joi, 13 noiembrie 2014

The Best of Vivaldi

”La naiba, cine e fericit în fiecare zi?” întrebă personajul interpretat de SJP într-unul din episoadele serialului ”Sex and the city”. ”Eu! Eu sunt fericită în fiecare zi” răspunse una din ele, al cărei nume nu mi-l amintesc, nici pe cel al personajului, nici pe cel al actriței. ”Sigur, nu sunt fericită în fiecare zi, toată ziua, dar nu trece o zi fără să am măcar o clipă, un motiv, o scenă de fericire...

https://www.facebook.com/colouroflove2?fref=nf

Postarea o mie, om ie :)

miercuri, 12 noiembrie 2014

”Twilight Time”

Am retrăit în primele zece luni ale acestui an, toate cărțile scrise de scriitorul meu de suflet, cele ale căror titluri, ale celui al cărui nume le voi păstra ca pe o prețuită Taină a Cunoașterii. Aș fi zis, în loc de ”prețuită”, ”sfântă”, dar nu voi spune, câtă vreme Cunoașterea a avut prețul ei de cost. Și am decis să rămână o taină, atâta timp cât Viața, prin arta ei de a mă trăi, a reușit să ”bată” filmul, iar cartea, oh, Cartea, odată ce m-a citit a hotărât să mă pastreze în ea, ca Zâmbet ce i-am fost :)
În final, însă, voi dezvălui un mic detaliu, prietenilor mei, iubirilor mele, și mă voi amesteca în epilogul autorului, făcându-le o dedicație: Dumnezeu să vă ierte. Pe voi, cea care ar fi trebuit să știi cine sunt și ce am făcut, pe voi, cel ce ar fi trebuit să știi cine nu sunt, ce nu am făcut și nu aș face.
”Dumnezeu să-ți ajute” a fost ca o palmă de care obrazul meu a refuzat să se lase pălmuit. Orișicât, un șut în fund, este numai un șut în fund, o undiță pusă în mână este numai o batjocură, câtă vreme nu-mi place peștele, iar El știa acest adevăr, un brânci este numai un gest de răutate gratuită, câtă vreme a fost dat imediat cum ai reușit să te ridici după cel precedent.
În fine, iertarea vindecă. Dar nu și atunci când ai ales să-l ucizi pe cel ce te-ar putea ierta :)





Canionul Vintgar, Slovenia :)

marți, 11 noiembrie 2014

”Scouting For Girls”

Viața omului în societate ar fi mult mai ușoară dacă ai ști de la început ce scrie în fișa ta de post. Mă gândesc că fiecare individ, membru al societății, are un rol al lui, un scop, o misiune. Altfel, dacă tot ce stii e sa te jelești, behăi, latri, faci mult zgomot pentru nimic, încerci cu orice ocazie să ucizi capra vecinului, te nășteai fie cu coarne, fie cu aripi, fie cu creastă, fie cu coadă, cu ceva în plus față de un biped.
Adică, mă rog, măcar puteai să-ți negociezi locul și rostul și să nu accepți false ierarhii, instituite printr-un vot democratic, cu îngustă susținere pe largă absență.
Nici acum nu știu exact cine ar putea fi șeful ierarhic superior care mi-ar putea ordona ceva anume, orice. Iată motivul pentru care, decât să aștept învierea morților și viața veacului ce va veni, m-am hotărăt să-i salvez pe bogați. Știi ce înseamnă să fii bogat, foarte bogat? Ca să știu dacă te salvez, dându-ți cealaltă jumătate din averea mea. În fine, eu ți-o dau oricum, ideea e dacă poți tu s-o duci :)


@

True Alice fans are so optimistic and creative, that people sometimes might think they’re as mad as a hatter. But, we know that their crazy sense of idealism is the right kind of attitude you need at the beginning of the week. That’s why this quote from Alice in Wonderland is one of our favorites, because it always reminds us to keep imagining and creating all sorts of wonderful things.”


http://blogs.disney.com/disney-style/lifestyle/2014/10/20/weekly-affirmation-impossible-things/?cmp=SMC|aaw|natural|blgstyle|StyleNovember|FB|affirmation47-AliceinWonderland|InHouse|2014-11-10|||esocialmedia|||




luni, 10 noiembrie 2014

”When a man loves a woman”

:D



duminică, 9 noiembrie 2014

"This Magic Moment"

Revelația orei este că nu mai sunt meteorosensibilă! Că ceața de acum, de aici, îmi amintește de ”The Others” și de senzația aceea fantastică de bine infinit care te pătrunde odată ce ai înțeles. Că stă în puterea ta să schimbi lumea printr-o simplă apăsare de buton, chiar dacă efectele gestului tău sunt similare unei apocalipse pentru toți cei aflați în spatele micului ecran :)

În premieră absolută, pe blogul Ani, primul fenomen atmosferic al timpului ce va veni :)





sâmbătă, 8 noiembrie 2014

”Since i don't have you”

Cinci meșteri, două generații: 3 și 1. Nici un Ion, nici un Gheorghe, nici un Vasile!
SASe, cu meștereasa din generația 2, diferit egală de Maria. ”România lucrului bine făcut. Fapte, nu vorbe. Lege, nu hoție”
De aceea zic: no time for losers!

vineri, 7 noiembrie 2014

”Stand by me”

Îmi amintește de o viziune pe care o aveam, copilă fiind, de câte ori lumea mi se dovedea a fi urâtă și rea iar eu nu aveam unde să ma refugiez. Atunci mă teleportam mental, pe o pajiște cu flori de câmp și gărgărițe:)


 Poza e de pe o pagină de facebook :)

joi, 6 noiembrie 2014

...de inimă roșie

România "lucrului" bine așezat. Orișicât, ca să fie bine așezat, iți trebuie o baza sănătoasă, de nădejde, care să nu te trădeze. Baza postamentului și temelia fundamentului: BANCA.
Stiu eu! Și știu și că Domnul Ron Stone râde acum, că altceva nu poate să facă, în final, decât să râdă. Știu eu, că e geamăn de-al meu. La fel de geamăn ca Toma Necredinciosul :)

În concluzie, nu scriu pentru mine, ci îmi scriu mie!






duminică, 2 noiembrie 2014

Who's who

I-am spus domnului B. B., vecinului de la opt, când a venit să-și plătească întreținerea: ”Nu avem bani” nu este o scuză, nu este un argument! Este cel mult o constatare, una de moment, a unei situații, a unei stări. O evaluare. Banii nu se au, banii se fac. Și sper că pluralul ”nu avem” se referă strict la familia dumneavoastră, nu la noțiunea abstractă de ”noi”.
Nu m-a crezut! Dar nici nu am de gând să-l creștinez! Doar n-o să învăț pe cineva ajuns la vâstra pensiei, care se plânge că nu are bani și care în anul 2014 nu are conexiune la internet, cum se fac banii!





sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Metaforă



Am visat că eram șoferița unei mașinării fabuloase! Era așaaaa, ca o macara și eu eram șsaaa, ca o macaragioaică. În mâinile mele era soarta tuturor cărămizilor din aria de acoperire cuprinsă între tălpile mele și orizontul câmpului visual. Eram o macaragioaică ubicuă. Nu știu dacă cu doi de u, dar ideea contează, nu convenția construcției lingvistice unanim recunoscută în plenul academiei. Ete nah!
Buuun, ridicam cu mașinăria mea fabuloasă ca o macara, cărămizi, pe muzica baieților de la Pink Floyd. Ridicam cărămizi și le așezam într-o construcție la fel de fabuloasă ca și mașinăria despre care vă povestesc. Asta pană când, fără să vreau, am schimbat postul de radio. Țipa Ian ca din gură de șarpe: Thick as a Brick ! Thick as a Brick ! Abia atunci am văzut înșelătoria cărămizilor care au permis unor bolovani și pietre de moară să se ascundă printre ele.
Hahaha, hihihi, hohoho, huhuhu....trăi-mi-ar hormonul, bibicilor! Hormonul  m-a coborât, hormonul m-a ridicat!
Ce țigănie!