Nimic

Naiba să-i înțelegă pe scriitori! Primul a fost Caraman. El a dat buzna în viața mea la blog și s-a ținut de capul meu să-i comand cartea, până i-am cumpărat-o. Apoi, că să-i dau feedback, că îl interesează părerea mea. Datorită lui mi-am creat contul de facebook, ca să-i dau omului ce și-a cerut. Și i-am dat. Pe măsura grosimii cotorului de carte. M-am ales pe chestia asta, mai întâi cu un unfriend și în final cu ditai block-ul.
Al doilea a fost Mugur Grosu. De data aceasta eu am dat buzna în contul lui, dar numai pentru că în loc să-și vadă, în pana lui, de poezie, alerga ca despletitul după muze nepieptănate. Cea mai ciufulită a fost Hala Matache. Hai mă', ce dracu'! Cu el a fost OK, pace pace între două carapace: un like, un ignore.
Au mai fost și alți scriitori, unii mai talentați ca ceilalți, fiecare după numele lui. Respect, ce să zic. Pentru alegerile pe care le-au facut, dar cu care nu am fost întotdeauna de acord.
De la Silviu Dancu m-am ales cu un covrigel ca dedicație pe cartea cu Moș Craciun și cu o atingere de matase a obrazului întors la pupat. Pe el nu l-am ucis, dar etimologic vorbind, l-am omorât cu zi-le!

Comentarii

  1. de Stefan Caraman cu ale lui Scrisori catre Rita este vorba?
    eu l-am cunoscut pe blogul lui, Kaos Moon...
    mi-a placut pentru ca era foarte viu, incisiv, uneori bizar si chiar daca facea exces de cuvinte porcoase :)
    nu mi-a placut felul insistent in care m-a abordat pe email pentru a ma convinge sa-i cumpar cartea dar asta nu m-a impiedicat sa ma amuz si sa sesizez o diferenta intre scriitor si barbatul cu care stateam de vorba...nu ca asta ar fi ceva nou :)

    RăspundețiȘtergere
  2. ma amuza inimioarele pe care le tot zaresc aici la tine :))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica