Una alta

I se spunea Armatorul. Era un barbat inalt, saten, prezentabil, cu o constitutie atletica, mereu cu o tinuta impecabila si cu ochelari pentru distanta, desi cauza tuturor problemelor sale personale erau mai aproape decat si-ar fi dat seama. Vorbea mult, dar  rareori comunica. Probabil ca tinea si asta de cine stie ce tehnica de negociere, ca boala profesionala :). Despre calitatea sa de negociator, insa a vorbit propria sa expresie faciala, in momentul in care i-a sunat telefonul, s-a ridicat de la masa si s-a retras intr-un loc in care sa poata vorbi linistit. Vorbea la telefon intr-o alta limba, neglijand faptul ca se gasea in acel spatiu cel putin unul ce intelegea mai mult decat si-ar fi imaginat si dorit. Come on! Ce fel de negociator esti cand, in momentul in care iti canta mobilul, intreaga vara, mare, soare si cantec descatusat al unor pasari libere, se pot citi by your face!?

Langa el, Omul din Mijloc (pe care-l voi numi simplu, OM), unul care vorbea la fel de mult, dar fie ca spunea nimicuri sau nu, avea darul de a te binedispune, de a intretine voia buna exact precum copiii ce spun si fac lucruri si gesturi traznite.
Celui de-al treilea i se spunea Ursul.
In oglinda Armatorului, femeia blonda, mare amatoare de cochetarii si fineturi, femeia in rochie mov si cu buze de un rosu aprins. Unduia un evantai din dantela neagra in timp ce se lupta cu impresia ca parca i se acorda un pic mai putina atentie decat s-ar fi asteptat.
In oglinda lui OM, femeia bruna, cu bluza si fusta in alb si negru si gri, avand ca unica pata de culoare, ciclamul unghiilor, femeia a carei arie de acoperire si-o dorea a fi invers proportionala cu propria greutate, volum si constitutie de balerina. In oglinda Ursului, Ulia. Desigur ca aceasta descriere apartine povestitorului si este pe atat de obiectiva pe cat o lasa sa fie, subiectivismul individual al acestuia.
Erau asezati in jurul unei mese si priveau cu totii aceeasi imagine, creatie artistica a insusi Creatorului, imagine expusa in exteriorul casei pe a carei terasa se gaseau. Fiecare a spus ceea ce vedea in ea. Nici macar doi dintre ei nu au vazut acelasi lucru.
Asta probabil fiindca, de fapt, fiecare isi proiectase in exterior, propriul interior.

Relația dintre bărbat și femeie este cea mai frumoasă aventură de viață pe care oamenii o pot trăi și pentru care merită să trăiești, din copilărie și până la bătrânețe, cu specificul și tainele fiecărei vârste :) Dar când vorbim despre întreg, vorbim despre noi înșine. Noi ne suntem nouă întregul nostru (bine și rău, noapte și zi, lumină și întuneric, înger și demon, frumos și urât, cald și frig, cerul și pământul...). 
Ca Planeta din Viața căreia facem parte :)

Comentarii

  1. am regasit aici cuvintele pe care le-ai scris la postarea de ieri, acum cu o incarcatura si mai puternica...
    vedem diferit, simtim diferit, actionam diferit sub impulsul acelorasi stimuli...asta ne face unici...intrutotul :)

    RăspundețiȘtergere
  2. :)
    textul initial, scris in urma cu niste ani, era mult mai...pletos. dupa o pauza de inca alti cativa ani, l-am frezat si a fost mult mai aproape de ideea in cautarea careia ma gaseam, dar abia acum sa implinit :)))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie