Cum!



Eram în mașină, pe un drum de Țară, în mers. Coborâsem geamul din dreapta, pentru a putea cuprinde într-o fotografie cerul senin, norii albi și vântul de pe aripile morilor. M-am ales cu un instantaneu de la Pământ. De unde mă vedeam fiind ochi de fotograf, am devenit fotografie. Plutesc ca o Nălucă undeva deasupra Câmpiei, în locul Florii Soarelui, care mi-a dăruit în schimbul ignore-lui meu, tot parfumul jertfei Ei la ceas de recoltă.





 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica