Funcție

Am ajuns la limita unui capăt, ori la capătul unei limite. Un șir de zile de munca istovitoare. Un joc al vieții și al morții prin imperiul de cenușă, având ca miză  rezistența, pacea, cadența și finalitatea nicidecum în ultimatumul cine nu mai poate, dar în întrebarea fără răspuns...așa, și?
Nici măcar nu mai contează cine ce nu mai poate sau cine ce nu mai vrea. Ceea ce contează este faptul că a fost un joc de cuvânt. Să ne imaginăm unul  (unul și același) care are două telefoane. Ambele în stare de funcționare. La unul nu vrea să răspundă, la al doilea nu poate. Efectul este același. Un apel ratat.
Am  avut ocazia să meditez la toate acestea în drum spre acasă, la finele unei zile pline, ziua când am câștigat pariul cu mine însămi,  într-o seară plăcută, nici caldă, nici rece, nici uscată, nici ploioasă, nici zgomotoasă nici tacută câtă vreme la radio era difuzată piesa If tomorow never comes. Mâinele ce a fost ieri a venit. Dar a venit un alt mâine decat cel ce ar fi putut veni. Păcat. Păcat chiar și în sens religios. Este păcat ca unica amintire dintr-o seară placută de vară, seara când în aer plutea parfum de libertate, unica amintire să fie cea a unui apel ratat. Doi.


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica