luni, 28 iulie 2014

Anii cincizeci




vineri, 25 iulie 2014

Funcție

Am ajuns la limita unui capăt, ori la capătul unei limite. Un șir de zile de munca istovitoare. Un joc al vieții și al morții prin imperiul de cenușă, având ca miză  rezistența, pacea, cadența și finalitatea nicidecum în ultimatumul cine nu mai poate, dar în întrebarea fără răspuns...așa, și?
Nici măcar nu mai contează cine ce nu mai poate sau cine ce nu mai vrea. Ceea ce contează este faptul că a fost un joc de cuvânt. Să ne imaginăm unul  (unul și același) care are două telefoane. Ambele în stare de funcționare. La unul nu vrea să răspundă, la al doilea nu poate. Efectul este același. Un apel ratat.
Am  avut ocazia să meditez la toate acestea în drum spre acasă, la finele unei zile pline, ziua când am câștigat pariul cu mine însămi,  într-o seară plăcută, nici caldă, nici rece, nici uscată, nici ploioasă, nici zgomotoasă nici tacută câtă vreme la radio era difuzată piesa If tomorow never comes. Mâinele ce a fost ieri a venit. Dar a venit un alt mâine decat cel ce ar fi putut veni. Păcat. Păcat chiar și în sens religios. Este păcat ca unica amintire dintr-o seară placută de vară, seara când în aer plutea parfum de libertate, unica amintire să fie cea a unui apel ratat. Doi.


duminică, 13 iulie 2014

Clic pentru a naviga pe acest cuvânt

1.  Raționament deductiv prin care dintr-o judecată universală se derivă o nouă judecată prin intermediul unei a treia.
2. Raționament constând din trei judecăți (majoră, minoră și conclusivă), concluzia fiind dedusă din judecata majoră prin intermediul celei minore.
3. Raționament deductiv care conține trei judecăți legate între ele astfel încât cea de-a treia judecată, care reprezintă o concluzie, se deduce din cea dintâi prin intermediul celei de-a doua.
4. Tip de deducție în care o propoziție numită concluzie rezultă din două sau mai multe propoziții numite premise.


Salată de vinete, ardei copţi, supă de găină cu găluşte, antricot de vită la cuptor, păstăi de fasole galbenă în mujdei de usturoi.
Ieri înainte de prânz, am hotărât să las filosofeala şi să trec la cratiţă. Mi se făcuse dor să gătesc. Mi-am îmbracat sarafanul corai deschis cumpărat de pe net şi bluziţa galben-verzui cu broderie, cumpărată acum vreo şapte ani de le CORA si uitată într-un sertar, mi-am încălţat sandalele cu breteluţe, din piele galbenă şi ornamente viu colorate, m-am parfumat, mi-am luat la purtare inelul, cerceii, braţarile si margelele verzi şi am plecat la piaţă.
Chiloţi vernil, din bumbac, cu danteluţă. Cămaşă de noapte galbenă (ocru deschis), cu ornament alb şi o dungă galben lime.  O telecomandă, un televizor, un serial coreean. O scena de viaţa mea personală proiectată pe micul ecran. Întâmplare. Împlinire. 
Silogism ;)

sâmbătă, 12 iulie 2014

Mai înaltă cu un cap

Am scris cândva ca fiecare om ar trebui să fie pentru sinele său, în toată viaţa lui, bunul său samaritean. Să se ridice pe sine şi să se crească, să se vindece şi să vrea să fie cel mai bun dintre cei ce el însuşi poate fi. Să se pregătească astfel de Întâlnirea sa cea de pe urmă, cu Dumnezeu, căruia să-i povestească povestea Vieţii şi a Morţii lui. Să aştepte liniştit şi împăcat, cu zâmbetul pe faţă, "aprobarea" Domnului, ştiind că povestea sa nu numai că nu l-a plictisit, dar că aceasta a fost după Voia Lui. Plus că l-a şi amuzat foarte tare. Şi l-a facut să râdă.
Îmi place să cred în Dumnezu şi iubesc partea lui Dracoasă. Si nu numai că o iubesc, dar o respect. Genul de respect pe care ucenicul, elevul, învăţăcelul îl poartă Maestrului, Profesorului, Învăţătorului ce l-a condus spre împlinirea de a fi cel mai bun dintre cei ce el însuşi poate fi. Pentru că povestea drumului meu spre a fi cea mai bună dintre cele ce eu pot fi, a fost să învâţ să fiu rea. Foarte rea. Aprigă.

În fiecare ambulanţă, câte un buric al pamantului. Nino, nino, staţi pe loc, opriţi planeta că trece măria sa, legatul cordonului ombilical. Nu zău, cine crezi că esti? Şi nu cumva suntem cam mulţi şi trebuie să ne cam rărim? Sorry, dar dacă Dumnezeu ţi-a dat semn că ţi-a venit ora să-i povesteşti povestea vieţii şi a morţii tale, cine eşti tu să ceri o amânare şi cerând o amânare, să pui piedică unor oameni care îşi văd cuminţi de drum?
Ştii ce? Dacă Dumnezeu m-ar fi chemat să-i povestesc povestea Vieţii şi a Morţii mele, tu nici nu ai fi ştiut când m-am dus. Nici acum nu o ştii, este? Şi ştii de ce nu o ştii? Păi dacă tu îl "tratezi" cu ignore pe Dumnezeu în clipa cheie a vieţii şi a morţii tale (Dumnezeu pe care, de altfel, îl invoci la tot pasul), cum ai putea să ştii despre mine că m-am dus în tăcere...
Înainte de a-ţi spune cine sunt eu ca să te judec pe tine, îţi voi spune de ce te judec. Te judec pentru că, lepădându-te de tine însuti, ai creat un dezechilibru şi ai atras asupra întregii socetăţi, păcatul neasumării tale. Ori asta ne costă pe toţi, iar plata acestui preţ de cost ne-a sărăcit, iar sărăcia ne-a făcut foarte nefericiţi, nefericire ce ne-a aruncat pe un drum în căutarea fericirii, ce a facut din om, o bătaie de joc. Fiindcă printre oameni nu trăiesc doar ucenici, elevi, învăţăcei ce odată ajunşi la Nivelul de cel mai bun dintre cei ce ei inşişi pot fi, să-si iubească şi sa-şi respecte Maestrul, Profesorul, Învaţatorul, respectându-se în acelaşi timp şi spaţiu pe sine. Iată motivul pentru care a sosit timpul să ne rărim :)
Şi acum îţi voi spune cine sunt: sunt "fiica lui Dumnezeu" înzestrată cu talentul de a fi femeie, mamă, soţie, soră, fiică, cetăţeancă europeană. Şi cu talentul de a judeca :)
Tu de ce nu judeci?

miercuri, 9 iulie 2014

Cu qu




Arlequin  preparat dupa o reteta secreta :)  

ALB

Copacul verde a înflorit roz fix în locul unde natura se asortează la os domnesc. Ştii povestea cu "Prinţ şi cerşetor"? Ei bine, e timpul ca cerşetorii să-şi vadă fiecare de ale lui: unii de drum, alţii de lungul nasului.
Mi-am schimbat look-ul blogului. Prea era copilaresc şi, deşi pe dinăuntru sunt o fată mare, pe dinafară sunt bătrână şi rotundă ca Planeta :)



sâmbătă, 5 iulie 2014

Argo

Hotel Argo, din inima Orasului Frumos. Un loc care te cheama sa vii si te alunga sa pleci si iar te cheama sa vii si iar te alunga. Hotel Argo din Belgrad este ca o partida istorica de sex. Religios, as spune.
Un interior absolut nou: imagine noua, parfum nou. Noul Primelor trei nivele. Si muzica veche a mansardei. Un pic cam obosita, dar inteleapta.
Inchid ferestrele de la camera si trag draperiile. Platesc astfel pretul tacerii din curtea interioara. Intru in baie, deschid fereastra si cumpar astfel zgomotul fara de care linistea ar fi una a mortii. Ma asez pe tron, dar nu inainte de a ma lasa goala, si ma vad in oglinda. Sunt frumoasa, la fel de frumoasa ca Hotelul Argo din inima orasului frumos. Pletele imi poarta in ele intreaga Slovenie, pielea imi poarta parfumul marii iar gura mea ascunde sub coroana dentara, un colt de Austrie si un os de Italie.
Am simtit totul cu sufletul meu balcanic.