luni, 16 iunie 2014

Evadare

O dată în viaţă am intrat in Muzeul Naţional al Literaturii Române. Eram în clasa a cincea sau a şasea şi, alături de câţiva colegii, am participat la un concurs pe nu-mi amintesc ce temă. Banuiesc că nu de desen :). O dată, atât. Începând de atunci, mi-am trăit viaţa într-o realitate absolut paralelă şi independentă de artefactele şi comorile acestui muzeu, ca de altfel de toate comorile tuturor muzeelor lumii.
Am, în schimb, amintiri viu colorate despre oameni şi strazi, despre drumuri, pasaje, tuneluri şi poduri, despre gări, aerogări şi porturi, hoteluri, pensiuni şi grădini, parcuri şi sate de vacanţă, spălătorii auto, magazine, baruri şi restaurante, pieţe şi târguri, munţi, mări şi ţări....






3 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. hai sa-ti traduc: MI-E DOR DE PUNCT OCHIT PUNCT LOVIT!
      mi-e dor de chestii ingineresti, tehnice, de proiectare si executie.
      mi s-a luat de blablabla si alte labageli poetico-scriitoricesco-dramaturgice

      Ștergere
  2. cladirea unde este muzeul a fost retrocedara. directorul institutiei s-a isterizat ca, vezi doamne, tezaurul si comoara pulii va fi aruncata in strada. ca urmare, niste puli blegi de poeti protesteaza citind poezii pe treptele muzeului, iar niste pizde proaste interesate doar de imaginea personala, s-au solidarizat cu mnealor...bleah!

    RăspundețiȘtergere