joi, 22 mai 2014

Mi AS

Nu ştiu voi ce părere aveţi despre voi sau ei ce părere au despre ei, dar eu chiar sunt mândră! Şi nu voi începe acum să dau dovadă de patetism înşirând calităţile mele care mă fac să fiu mândră. Cum ar fi faptul ca sunt femeie mândră. Pentru că sunt! Sau faptul că femeia a ştiut să fie mândră şi ca mama. Pentru că sunt! Sau soţie, pentru că sunt! Sau şi o profesionistă mândră de faptul că e bună în tot ce face. Sau chestii patetice ce l-ar face mândru şi pe dracu, chestii din alea cu iubesc şi sunt iubită. Nu, domnule, eu sunt foarte mandră pentru că atunci când urăsc, urăsc din toata fiinţa mea. La fel ca atunci când sunt urâtă.
Si mai sunt mândră de o chestie: de faptul ca niciodată, dar niciodată nu am fost superficială. Dar pot fi. Ceea ce mă face să ma simt al dracului de mândră.

miercuri, 21 mai 2014

Just music

...... lumea cealalta, lumea unde văzând adevăratul chip al luminii, ajungi să iubeşti întunericul.

"Gata nu-mi pasă! Nu-mi mai pasă de nimeni şi de nimic. Istoria a început odată cu mine, în miezul unei zile de luni şi va înceta atunci când şi unde voi ajunge eu să trec în nefiinţă. În toată acestă buclă de loc şi mod, nimic din ce nu a atins, mirosit, gustat, simţit un strop din orizontul câmpului meu vizual, nu este, nu va fi şi nu a fost.
Iar tot ce m-a devorat câtă vreme am fost pâinea lui Dumnezeu, îmi va fi. Şi atât. De acum şi de aici trec în nefiinţă, ca căcatul lui Dumnezeu. Ia mirosiţi-ma, gustaţi-ma, mângâiaţi-mă, dedulciţi-vă..."

-Daţi-mi şi mie un număr!
Vocea domnului mă scoase din meditaţie şi mă dădu cu doi paşi inapoi.
-Ce să vă dau?
Până să pricep ce mi-a cerut, mi-a dat el mie. O hârtie, o foaie albă scrisă cu negru.
-Aşa, şi?!
-Nu sunt cerşetor, sunt pădurar!
Oh, da! Domnul era pădurar. Se vedea cu ochiul liber, dupa tenul alb şi costumul verde.
-Ia un număr :) Ştiu, nu eşti cerşetor, fiindcă cerşetoare sunt eu. Sunt cerşetoarea cerşetorilor. Il capo dei capi...mă recunosc după cearcăne şi blugi :)




marți, 20 mai 2014

Zi

Ieri, 19 mai 2014, în antepenultima zi de dinainte de Zodia Gemenilor, şi vecinătatea şi proximitatea mi-au supt entuziasmul până la ultima picătură, l-au tocat şi l-au dat la raţe. Ca urmare a acestei întâmplări, la ora opt şi jumatate seara dormeam. Revelaţia acestui fapt a fost că somnul e gratis. Partea proastă a transferului de energie anică, e că raţele hrănite cu ea au devenit nişte fiinţe fabuloase care nu doar "merge şi măcăne" dar face şi ouă :)

duminică, 18 mai 2014

Etichetă



Total de acord cu cele declarate de d-l Nigel Farage! Nici noi, cei de aceeaşi seminţie, nu am mai vrut vecini "români". Dar ne-am organizat şi am acţionat astfel încât să reducem la minimum posibil absurdul şi aberaţia şi le-am păstrat în doză de vaccin, atât cât să nu uităm. Deoarece nu vrem să repetăm greşeala d-lui Farage, care a uitat că înainte ca UK să deschidă uşa sud-est europenilor, i-a învăţat pe cei din Commonwealth să joace cricket
"EU votez!" Strigătul acela de luptă fu eliberat cu forţa unei ghiulele, motiv pentru care a luat traiectoria proverbialei nuci. Şi uite aşa, din perete în perete, ajunse în sala motoarelor, fără coajă. Numai miezul îi mai era: eu CONTEZ! 



vineri, 9 mai 2014

Capacitate pe care o au ființele vii



joi, 8 mai 2014

Spațiu și timp



Era ora cinci, în dimineața zilei de ajun al Crăciunului 2001, anul când gândul și simțul de Dumnezeu m-au condus către biserica ortodoxă română, în datinile căreia fusesem botezată, mă căsătorisem și îmi botezasem copii, dar care îmi rămăsese doar o entitate abstractă și străină. Le îndeplinisem pe toate acestea pentru că “așa trebuia”, pentru că așa mă învățaseră parinții mei. Părinți în care am crezut și pe care i-am iubit, dincolo de suferințele pe care ei mi le aduseseră, dar pentru care i-am iertat pentru că nu au știut.
Era ora cinci a diminețîi de ajun al crăciunului, urcasem în tramvaiul 41 și treceam printre două biserici când gândul meu s-a îndreptat spre Dumnezeu și a luat chipul unei rugăciuni “Ajută-mă să rezolv cu casa”. În stânga, deasupra copacilor din parcul Moghioroș, crucea lumină de beculețe a bisericuței din lemn “Schimbarea la față”.  În dreapta, bisericuța din lemn “Sf. Vineri”. M-am rugat în stânga.  Așa l-am simțit eu pe Dumnezeu, în stânga mea.
Aveam déjà familia la care nu visasem adolescență fiind și pe care nu mi-o dorisem în mod explicit, dar pe care am primit-o cu trup și suflet și căreia la fel m-am dedicat. Patru oameni în două camere, la etajul 10 al unui bloc din Drumul Taberei. Casa unde, înainte că primul meu fiu să vină pe lume, și la care încă nici nu visam, avusesem un vis.  Se făcea că fereastra camerei s-a deschis (era totul foarte real) și a lăsat să între o mâna de femeie și, odată cu ea, o trăire dumnezeiască. “Doamne, tu ești?” am întrebat și visul s-a destrămat. Probabil că Dumnezeu nu a mai dorit să reediteze pilda lui Toma Necredinciosul. Geamănă fiind  :)
Cele două camere deveniseră neîncăpătoare pentru familia mea și nici nu trăiam sentimentul de acasă în spațiul acela. Dar asta nu m-a împedicat că, între visul despre care am povestit și rugăciunea mea din ziua de ajun, să framant și să coc un pandișpan. Nu a contat că “rețeta” fusese una catolică, important pentru mine a fost că era “rețetă” de Cristos. Am copt un padispan rotund, am gustat din el, noi, păsările cerului și restul a ajuns la pământ. Nu știam încă, pe atunci, că și câinii mănâncă din firimiturile căzute de la masa stăpânilor lor. Dar știam că asta este ceea ce trebuie să fac. Am știut din înăuntrul meu, nu mi-a zis nimeni.
În casa unde nu mă simțeam acasă, nu ardea candela. Nu ardea pentru că nu o aprinsesem  și nu o aprinsesem, pentru că nu aveam una. Mi-a dăruit, însă, o candelă vecină mea Geta. Tot nu a vrut să ardă! Eu mă încăpățânam să o aprind, flacăra se încăpățâna să se stingă, iar paharul a rezolvat disputa dintre apă și foc, spărgându-se :)
Tot datorită Getei, imediat după incidentul cu candela, a intrat în casa unde nu mă simțeam acasă, părintele Constantin, parohul de la “Schimbarea la față” și fratele părintelui Emilian, cel ce mai târziu cu 3 ani avea să-mi devină duhovnic.
La un an de la rugăciunea mea din tramvaiul 41, eu și famila mea ne-am mutat în casă nouă.  Am refuzat să pun capul pe pernă în prima mea noapte din casă nouă, până când nu îi trecea pragul un părinte. Numele lui a fost Vasile, nu știu de la ce biserica dar știu că mi-a fost recomandat de meșterul Radu cel ce îmi “sfințise” casa în vopsea lavabilă, alte materiale de construcții și manoperă. Pentru care, desigur că l-am plătit cu  atât cât a cerut.
Părintele Vasile nu a cerut plata, nu a primit nici măcar un pachet de cafea, mi-a spus doar “păstrați-l, vă va trebui”. A fost ca și cum părintele a depus armele și m-a lăsat pe mine să-mi marchez teritoriul. :)
Și da, așa este! “Omul sfințește locul”.

 

miercuri, 7 mai 2014

Pragmatism

"Repetitia este mama invataturii". Nu este prima oara cand omul Ani Stoica ii comunica omului Mugur Grosu un mesaj. E drept ca Ani Stoica comunica in stilul ce o caracterizeaza, in mod orgolios. Al naibii de orgolios. Dar hei, Ani Stoica isi pierde timpul cu banalitati doar cand discuta cu oameni banali. Din pacate, insa, orgoliul omului Mugur Grosu a fost pus in stand by de orgoliul scriitorului Mugur Grosu.
OK, ca fiind unul de profesionist, orgoliul scriitorului Mugur Grosu este bun, este productiv, este jucy, creator, suculent, benign, bland, neinvaziv, bun :). El devine rau abia atunci cand subjuga orgoliul omului Mugur Grosu si il face sa perceapa realitatea in mod distorsionat sau fragmentat, ceea ce se traduce prin actiuni ale omului care il pun pe acesta intr-o ipostaza cel putin caraghioasa si se dovedesc fiind total ineficiente.
Ca parerea ta de om sa conteze, trebuie sa inveti cum sa actionezi. Dar pentru asta este necesar sa inveti sa te cunosti, incercand sa-i cunosti pe cei ce-ti "sunt" prieteni, pe cei ce-ti "sunt" dusmani.





marți, 6 mai 2014

Fara diacritice

Nu stiu daca ieri a fost ziua barbatului, dar stiu ca ziua de 5 mai este declarata ziua barbatului bergenbier. Uitasem, dar mi-am amintit abia ieri dupa amiaza, pe cand ascultam la radio Zu rubrica d-lui Rima, dedicata acestei sarbatori, avand ca tema gasirea rimei pentru partea de propozitie continand subiectul, "Barbatii de ziua lor". Amuzant nu a fost faptul ca mai toate rimele se incheiau cu ~or, de la dormitor, ci faptul ca scrisesem textul precedent duminica dimineata, pe cand imi beam cafeaua si nu aveam net si pe care, initial, il intitulasem "Totul si nimicul".
Azi "fara diacritice" fiindca imi place sa iau viata asa cum este, sa o privesc si sa o primesc, sa o traiesc asa cum este.

luni, 5 mai 2014

”D” day


Da, Dumnezeu este bărbat adevărat, orice ar fi însemnând cuvântul acesta, „adevărat”. L-am cunoscut în toţii fiii lui nemuritori, care undeva  cândva, în momentul  zero, şi-au surclasat confraţii muritori şi au fecundat ovulul.
L-am cunoscut ca fiind Gigel, vecinul şi prietenul meu cu care mă jucam (pe la 4-5 ani) de-a farfuria zburătoare. L-am cunoscut în colegul meu de şcoală generala, Paul, care miroasea a Fa şi avea creioane şi pixuri de la ambasada americană, l-am cunoscut în Marius, l-am cunoscut  în Sorin.
L-am cunoscut în Dan, primul băiat care m-a cerut de soţie. L-am cunoscut în Dinu, colegul meu de facultate care m-a cerut de soţie. L-am cunoscut în Joe, în Octav, în Marin, în Ştefan, în Doru, Victor, în Ovidiu, în Romeo, în Silviu, în Mugur, în Petre, Radu, în Bogdan, în Lucian, în Alexandru, Darius, Cătălin, David, Mircea s.a.m.d.
L-am cunoscut în chipul tatălui meu, pe când m-a scos din “ghiarele” lui tanti Baby şi nenea Iorgu, vecinii părinţilor mei ce mă înfiaseră pe timpul vacanţei lor de la Eforie, unde am văzut “Aventurile Panterei Roz” la grădina de vară, dar de unde eu mă încăpăţânam să vreau acasă, pentru că nu îmi plăcea ziua de plajă la nudişti.
Da, Dumnezeu Adevărat este bărbat! L-am cunoscut când am fost  copii, l-am cunoscut când am fost puberi, l-am cunoscut când am fost adolescenţi,  l-am cunoscut când am fost tineri,  l-am cunoscut când am fost maturi, l-am cunoscut când am fost de aceeaşi vârstă şi l-am cunoscut când a fost bătrân.
Da, Dumnezeu Adevărat este bărbat! Şi este nemuritor!  L-aş fi putut ucide, luând amintirile acestea cu mine, în risipa cenuşii mele, dar am ales să-l las în viaţă.
Ştiu că textul acesta  va fi citit cândva de Dumnezeu Adevărat, dar “nu ştiu” dacă va avea puterea să se recunoscă, sau să recunoască în scrisul acesta, unul de femeie. 
Nu de fiică, nu de soţie, nu de mamă, nu de româncă. De femeie. „Nu ştiu” :)





sâmbătă, 3 mai 2014

...'s verzi pe pereţi

Ninge cu puf de plop, vezi? Simţi că te gâdilă pe la nas? Nu?! Oh, well, aş putea trage concluzia că eşti un nesimţit, dar nu o voi trage. Şi ştii de ce? Pentru că nici mie nu-mi place întotdeauna de mine. Bunăoară ieri, în liftul ce urca de la -(minus) 3 la zero, nu eram eu aia, era oglinda. Care la Schindler e mai naşpa ca cea de la Otis. Şi tot ieri, dar mai pe la miezul zilei, în oglinda uşii de pe acoperişul lumii, mi-a plăcut ce văd.
Seara, însă, iar nu mi-a plăcut. Aşa că m-am schimonosit până când m-a trecut un fior de frică, văzându-mi adâncul ochilor mei căprui şi frumoşi, ca fiind de un albastru sticlos. Sclipitor. Scânteietor. Frica de sine e bună.
OK, e bine de ştiut :)


vineri, 2 mai 2014

Hmmm

Dificilă misiune i-a dat Dumnezeu lui Moses! (îi zic aşa pentru a nu se confunda cu d-l Moise, vecinu' de la scara 1, cel ţinut în lesă de câinele-i lăsat liber să se cace în groapa de nisip din părculeţ, unde vara se joacă copiii de până la 3-5 ani). Adică i-a spus cui să ceară - "Tell all Pharaohs"- ce să le ceară- "to Let my people go"- dar nu i-a spus şi cine este my people. 
Bine că n-am fost eu Moses, că mie, de exemplu, mai aproape de ideea de my people îmi este Louis Armstrong, decât Dolănescu sau Gheorge Turda.
Plouă! O fi vreun semn :)