Postări

Se afișează postări din aprilie, 2014

Blajin

Imagine
LE: Este frumoasă, este naturală, este îmbrăcată. Are voce, are vers, are mesaj, are muzică. Deci se poate şi altfel, mai bătrâneşte, aşa :)

Să nu-ţi fie ruşine de ruşinea mea!

Imagine
Nivelul I

Primul pas a fost când mi-am cerut iertare câtorva dintre semenii mei, pentru că nu am ştiut, dar am crezut că asta era ceea ce trebuia să fac, modul cum trebuie să procedez.

Nivelul II

Primul pas a fost  odată, când mi-am cerut iertare unora dintre semenii mei, pentru că nu au ştiut. A fost ca şi cum am luat asupra ea, vina lor de a nu şti.

Nivelul III

Primul pas al nivelului trei a fost să-i cer seamănului meu să mă ierte pentru că nu a înţeles. Acesta a fost şi ultimul.

Nivelul High

Everestul meu este că NU îmi voi cere iertare niciodata, de la nimeni, nici de la un coplanetar de-al meu, pentru ceea ce sunt.



Complicat

Imagine
You bet you are, as much as I do :)


"E viaţa ce ştii să o trăieşti,
petrecând ziua şi noaptea mereu,
fără chin, ci doar ferice.
Angola, Angola,
la un popor ce ştie
să nu mă nimicească,
revin atunci când îmi caut căminul.
E experiența modului nostru de viață,
indulgență din conștiință,
rezistență la prejudecată".

Simplu

Imagine
Believe it or not, aceasta este melodia difuzată la radio ZU în clipa când am ieşit din biroul unde ziua mea de muncă a început la ora 8:15 şi s-a terminat la ora 21:16...omul, cât trăieşte învaţă, dar tot prost moare.
Ia-o tu pe toată, tanti :)


21.04.2014, 21:14

Imagine

Windows.7

Înăuntru

Imagine
Binecuvântat fie Vântul risipitor de nori :)




Afara

oameni si testoase, oameni si zebre, oameni si gogosi, oameni si carti, oameni si afise, oameni si flori, oameni si ghisee, oameni si acte, oameni si bani, oameni si pomi, oameni si strazi, oameni si masini, oameni si miscari, oameni si opriri, oameni si urcari, oameni si coborari, oameni si om, om si gand, gand si culori, culori si cuvant, cuvant si fapt, fapt si sunet, sunet drept si sunet stang, ritm si vers de om, om nonculoare invelit in nonculoare.


Postare de Ani Stoica.

Marock

Imagine
Marock-ul este combinaţia sonoră similară cu tehnica prin puncte a impresionismului din arta vizuală. Pam pam...
La punctul unu al OZ, am ajuns să cred că speranţa nu mă lasă să mor, fiindcă se iubeşte narcisistic pe sine.
La punctul doi al OZ, am ajuns la concluzia ca nu am ales niciodată, ci că am fost aleasă. Odată, o dată şi bine. Asta e, fie că ma dedau alegerii, fie că o ţin la respect, tot un drac.
La punctul trei al OZ, am ajuns la concluzia că este al dracului de amuzant să ma cert cu mine, cea de acum 7, 14, 21, 28, 35 de ani, certându-mă (de fapt, fiind certată de) cu ceilalţi, cei aproape de care, viaţa m-a adus în acelaşi timp şi loc.
GROW UP, people! Se numeşte EVOLUŢIE. Va ţin pumnii, sunteţi pe calea cea bună! Puteţi începe cu exerciţiul portocalei. Sau al mandarinei, nişte poame de import, dacă cele ale pamântului v-au redus la absurd sau v-au făcut să alergaţi ca nebunii prin virtual sau prin fața blocului...
Râzând, plâgând, scriind, ţipând, cântând, dansând....


"Whole lotta rosie"

Joacă

Imagine
Scris de la București, în Saturday, April 09, 2011


Aluat

-Va putem ajuta cu ceva?
-Par ca am nevoie de ajutor :)
-Da!
-De ce?
-Vad ca faceti poze.
-Asa, si :)
-Faceti poze la reclamele noastre!
-Dumneavoastra fiind....ce-ar fi sa va legitimati :)
-Eu nu trebuie sa ma legitimez in fata dumneavoastra, dumneavoastra...
-De ce? Acum si aici suntem doi trecatori care s-au intalnit in strada. Dumneavoastra ati deschis discutia, astfel incat ar fi civilizat sa va prezentati inainte de toate :)
-Eu sunt proprietarul spatiului si am vazut ca faceti poze. In ce calitate faceti poze?
-De trecatoare. De bucuresteanca :)
-Da, sigur....
Nu m-a crezut :)
-Vreau sa stiu daca le veti publica. Daca le veti publica, sa ne anuntati si pe noi, ca si mie imi plac pozele.
-Mie, mai mult decat reclamele si pozele, imi plac produsele dumneavoastra. O lipie cu sunca si cascaval si un croasant cu ciocolata, va rog. Si daca va suparati, voi sterge pozele :)
-Nu, nu ma supar, vreau doar sa stiu daca le veti publica.
-Nu, am promis stiind ca a sherui nu este acelasi luc…

Ardere

Postare by Ani Stoica.
Am visat ca moliile au mâncat balena! Ignorând cu lăcomie actul de sacrificiu al mamiferului, ce avea la baza implantul ideii de liber consimțamânt. Nici nu și-au dat seama, zburătoarele, că rezultatul procesului de digestie, avea să le conducă la concluzia de final...
Nici măcar nu este nevoie sa muţi munţii! De ce să te complici să muţi munţii, când e mult mai simplu să tai un moţ. Moţul din cuvânt. Ai astfel ocazia să trăiesti live, miracolul de a combina utilul cu plăcutul, printr-o omogenizare a crestei Carpaţilor Meridionali cu adâncul Lacului Titicaca şi ajungerea la unul şi același numitor comun: o frumuseţe de podiş andin despre care Anzii ar putea jura ca's de-a dreptul Cordilieri :)

Amin

Imagine