sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Urban



Am deschis ochii. I-am deschis aşa, cât cepele. Ce naiba, dormeam bine. Nu visasem nimic şi nu sunase ceasul. Şi atunci? Din camera cealaltă auzeam recitând un vers de singurătate. Din cealaltă cameră cealaltă, auzeam melodia pe versurile unei promisiuni înspăimântător de fade, de aţoase, de uscate. Dintr-o cealaltă cameră  auzeam cum bâzâie un cooler. O luase razna, semn că unitatea se supraîncălzise de la atâta transfer de date. Mi-a amintit de centrifuga de la prima mea maşină de spălat, pe care am primit-o în anii 80.
În cea de-a patra şi ultima cealaltă cameră, se negocia preţul ori poate valoarea unui azi, a unui aici, a unui acum.
Nu-mi amintesc nimic de o zi de aziacumaici. Îmi amintesc de o zi de sâmbătă, îmi amintesc de o zi de samba, îmi amintesc de o zi de doi, de a doua, dar nu-mi amintesc nimic de azi. Trebuie neapărat să-mi fabric o amintire. Musai. Must have.
“Mulţi au fost, puţini au rămas”. Aceasta este semnificaţia ţăruşei însângerate şi a bobului de cafea din Piaţa Revoluţiei, la un pic de 24 de  h de la r.
 râu, răţuşcă, rămurică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu