Notificare

Azi am venit la muncă. Nu m-a obligat nimeni, a fost un acord al meu cu mine însămi. La fel ca şi pe 31, când, în drum spre locul unde îmi propusesem să ajung, mergeam pe stradă şi îi trimiteam mental o epistolă primarului sectorului şase, prin intermediul biroului unic şi cu ajutorul IT-ştilor care au construit site-ul primăriei. Eram hotărâtă să trec epistola pe curat, în fereastra dedicată sesizarilor şi reclamaţiilor, dar m-am răzgândit :)
Azi, mergând pe stradă spre locul unde îmi propusesem să ajung, mă gândeam că daca ni se cere, ca cetăţeni, să acţionam în spiritul şi litera legii şi să predăm la poliţie portofelul cu bani, acte ori alte valori găsit pe stradă, în parc, cafenea, public ori privat, cu scopul de a fi restituit celui ce le-a pierdut, ar fi o idee bună să le trimitem secţiilor de poliţie carora le sunt arondate străzile, şi rahaţii de câine. Cu scopul de a le restitui organizaţiilor care luptă pentru drepturile animalelor, sau animalelor care deţin câini.
În dimineaţa asta, pe strada Mihail Moxa, am decis că trebuie să fiu eu mai înţeleaptă şi să respect teritoriul câinilor fără stăpân ce ocupaseră trotoarul în dreptul plăcuţei pe care era scris "Cainele andaluz". Ce tare, caravana a trecut!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie