Acasă



Pentru că atunci când eşti fericit rişti să-ţi placă orice tonterie.  Dar asta nu este o tonterie, e cât se poate de reală. Am auzit-o la radio şi mi-a plăcut, tocmai pentru ca am recunoscut-o ca fiind „de-a mea” :). Nu am prins începutul, dar finalul mi-a readus zâmbetul pe faţă, zâmbetul pe care mi-l ascunsesem de frică. De frica de a nu se transforma în rictus. Într-o seară, la casierie. După ce au plecat toţi iar eu mă căutam privind în oglinda ferestrei. M-am văzut dansând :) 
Cică familia prezidenţială Numărul Unu în lume, la o masă, într-un loc intim şi rafinat....am uitat ce voiam să povestesc :)




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica