joi, 25 decembrie 2014

Amintiri



În ziua de ajun a Craciunului 2014, Iubirea îi spuse Urii : „Hai să te duc acasă. De fapt, nu! Hai să te scot la aer și să-ți prezint ziua mea de azi, fiindcă nu știu dacă Acasele tău este una și aceeași cu ideea mea de Acasă”. Nu fusese inițiativa Iubirii, ci Ura fusese cea ce a convocat-o la Marea Ieșeală, deranjată fiind de absența oricărei constrângeri.  „Fie!”, zise Iubirea, „hai să-ti arăt cum Iubesc eu la tot pasul, fără să știu de ce. E posibil ca astfel să faci cunoștință cu Durerea trecereii pe Drumul Bunelor Intenții. Nu-mi propun neapărat să ți-o prezint, dar nici nu putem  arde etapa plății acestui Tribut datorat ancorării în Planul Realității, un plan cu jucători nu tocmai ai fairplay-lui, câtă vreme își cer dreptul de a-ți pune la picioare ocazia să dai în gropi.
Anyway,  cele două  Cuvinte discutau amiabil în capul Femeii, negociau și îsi împărțeau sorește cele două emisfere cerebrale, acum fericite și  împăcate că si-au găsit o gazdă sculată de cu zori, cu scopul de a trece pe la Casa Regiei Autonome și a Bancii, pentru a le prezenta acestora Onorul Mijloacelor, Modalităților si Instrumentelor de Plată.
Povestea Iubirii și Urii din Capul Femeii s-a sfârșit în epilogul de la Oficiul de Evidență a Populației de pe Râul Doamnei, într-o poartă închisă, un zăvor tras și un lacăt încuiat, cu replica goblinului deghizat în Ofițer de Serviciu: „E Crăciunul! Doar nu aveți nevoie pentru acest adevăr, de un Act de Identitate!”.
Nu, nu era nevoie. Doamna știa deja de ceva zile, aflase de la Elful deghizat în Lucrator la D.I.T.L. de la Orizont . O, ce veste minunată!
Fără nici o, dar nici o legătură cu poza de aici...:)




marți, 23 decembrie 2014

Joaca de-a cuvintele

Vorbind discuții sau Joaca de-a cuvintele..și nu, nu m-am sculat la ora aceasta ca să frământ cozonaci sau să înfășor sarmale, ci pentru că mă frământă niște nonadevăruri citite de Klaus Iohannis în Parlament și apoi postate pe pagina lui de facebook:

ADEVẮR, adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității obiective în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = corespunzător realității, în realitate, de fapt. Conștiința absolută a autenticității și valabilității conținutului credinței religioase; realitatea spirituală ca subiect al revelației și obiect al credinței. 2. Justețe, exactitate. – Lat. ad + de + verum.
 KI :
”Mai presus de toate, îmi doresc o națiune puternică. Națiunea română este mai mare decât suma intereselor, ambițiilor și chiar reușitelor individuale. Nu suntem doar un grup de oameni pe care îi leagă o comuniune de tradiții, limbă, istorie și spațiu. Suntem o singură națiune cu valori și mai ales obiective, o națiune de cetățeni, care știe ce vrea în Europa, în lume, și mai ales care știe ce vrea pentru sine”.

Națiune este, dacă nu totalitate, măcar majoritate. Puternic nu înseamnă rezistent, înseamnă și rezistent. Națiune puternică nu este naținea care rezistă prin orice mijloace, cu scopul de a-și duce idealurile  și obiectivele până cel mult la nivelul al treilea al Piramidei lui Abraham Maslow.

NAȚIÚNE, națiuni, s. f. Comunitate stabilă de oameni, istoricește constituită ca stat, apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, care se manifestă în particularități specifice ale culturii naționale și în conștiința originii și a sorții comune. [Pr.: -ți-u- – Var.: (înv.) náție s. f.] – Din lat. natio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. națiia.





vineri, 12 decembrie 2014

Fapta, gand si cuvant

Aseara m-a rugat fiica-mea s-o ajut la tema de la socio, raspunzand la un chestionar cu privire la consumul de cafea la tineri, chestionar adresat tinerilor cu varste cuprinse inte 16 si 24 de ani. Pentru ea a fost ceva firesc :) Pentru mine, la ora 23, dupa o zi plina, informatia aceea mi-a intrat pe-o ureche numai cat un bob de cafea si s-a facut una cu neuronul, altfel nu-mi explic faptul ca la ora 5 azi dimineata, cu ditamai cana de cafea fierbinte, fara sa stiu de ce, eu tastam pe google cuvantul "cafea" :) Google, care ma ademenea sa, citez: "Sari cu parasuta, intrece-te cu renii si imparte cadouri in satul lui Mos Craciun" :)
Este incredibil cum o inventie dumnezeiasca precum cafeaua, a inspirat proiectii care mai de care mai fanteziste, de la sfaturi, retete, avertismente, legende, citate celebre si pana la expresoare, filtre si ibrice, cani, cesti, masute de cafea, ritualuri :)
M-am ridicat de la calcutalor si am privit pe fereastra. Pe cer am vazut luminitele unui avion, semn ca iata, pasarile astea de metal, care au inghitit oameni si zboara cu samanta caldurii omenesti in burta, au reusit sa risipeasca norii si ceata. Oameni in zbor...cea mai eficienta arma meteo de izgonire a vremii nefavorabile.
Pe pamant am vazut strazi pline de masini ale timpului. Erau parcate dupa niste reguli stranii, ce sfidau geometria ca ramura de studiu a matematicii care se ocupa cu relatiile spatiale. Mai venea cate un calator in timp, apasa pe un buton, deschidea usa, o inchidea si apoi, in numai cateva clipe, pur si simplu disparea. Unora le lua mai putin timp sa dispara, altora mai mult, functie de variabilitatea constantei unanim recunoscuta ca "semafor".
In aer m-am vazut pe mine. Pluteam ca o holograma, ca o proiectie de film, pe strazi din inima orasului, punctul pe unde, chiar si in dimineata asta senina, cu luna pe acoperisul Palatului Sutu, eu nu ca trebuia, dar vream sa ajung la munca, d.p.d.v. spatial. In timp, am ajuns la Kilometrul Zero. Doamne, Dumnezeule, ce bucurie a revederii, ce senzatie fenomenala a regasirii unui paradis candva pierdut! Oricat s-au straduit slujitorii ei sa ma faca s-o urasc, nu pot uri Biserica. Nu pot! Cum sa urasti ceva ce este insasi frumusetea? Iar Casa din Gradina Kilometrului Zero, este Mama tuturor Bisericilor :)

joi, 11 decembrie 2014

Nouă

Am o pereche de cisme lungi, din piele naturala si rosie, cu varf ascutit, prea ascutit si toc cui, prea cui. Prea rosii, prea ca la o gura de rai. Ma gandeam sa le duc la cismar sa le modeleze ca pentru un picior de plai :)
Uite, vezi, cand aplici metoda reducerii de absurd si portalul 668 devine 368, ai posibilitatea sa-ti faci ordine in incaltaminte si, odata ce am inchis ultimul sertar din aleph cu senzatia de jemanfis (fericirea fiind o chestiune caduca), aia de nu mi-e foame, nu mi-e sete, nu mi-e dor de codrul verde, m-am trezit umbland prin Cismigiu, locul pe unde, poa' sa ninga, poa' sa ploua, eu TREBUIE sa ajung la munca. Noua!

marți, 9 decembrie 2014

Om și loc

Clar, autobuzul 668 este un portal, iar zona Razoare, un aleph! Altfel nu-mi explic intamplarile la care am fost martora. Odata, acolo, a picat din picioare o femeie. Odata, a picat un barbat. Altadata a picat alta femeie. Era totul ok pana la intrarea in zona. Cum intram, cum cadeau din picioare ca secerati. Cum ieseam, cum isi reveneau ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat
Bunaoara azi, in jurul orei 9:15AM, ora la care am intrat in zona, in portalul cu indicativul 4936 si nr. de inmatriculare B 94 GXT, un tanar adult rasa negroida si numar mare la pantof, a facut pipi fara sa se sinchiseasca de nimeni si de nimic. Uite asa, si-a scos puta si a facut pipi spre stupoatea catorva femei rasa alba din apropiere. Una, aflata la varsta a treia, i-a urat ceva, dar nu pot sa reproduc aici, pentru ca nu a fost ceva elegant . Una, mai tanara, i-a zis: "Vai, domnule, cum puteti face asa ceva, nu va este rusine?" Domnului nu-i era de nici un fel, domnul era in alte lumi. S-a asezat pe scaun si a adormit bustean. Atunci doamna i-a zis soferului sa-l dea jos si soferul a zis ca nu-i treaba lui si ca daca o deranjeaza, sa-l dea ea.
Nu stiu ce sa zic, in afara de mirosul patrunzator de naftalina emanat de haina batranului alb de langa mine, nu m-a deranjat nimic din toata aceasta intamplare. Nici macar frustrarea ca uite, si daca as vrea sa fac si eu ce a facut omul negru, nu as putea, dracia dracului!

duminică, 7 decembrie 2014

Ulpia Traiana


Cea mai urâtă poză a mea. Cea mai urâtă! 10. noiembrie 2013. Eram pur și simplu copleșită de exuberanța total lipsită de suport, motiv, cauză... încât simțem că mă înalț, că trebuie să mă ancorez în realitate, dacă nu vreau să-mi iau zborul. Nici măcar nu intuiam ce avea să urmeze, dar important este că am trait momentul cu intensitate maximă și chiar l-am și imortalizat pe o pânză parcă special așezată pe peretele încăperii din Muzeul Național de Istorie a României :)


Ce avea atunci să urmeze, s-a sfârșit, a trecut un an. Interesant este cum a început. Nu știam încă să scriu, dar semnasem inițial cu nickname-ul Ulpia Traiana :)

sâmbătă, 6 decembrie 2014

Șase, vine Solstițiul!

Facebook poate fi un instrument care să te ajute să ajungi la ”Înțelegerea Sinelui”. Să te ajute să te cunoști ca fiind aidoma unui personaj dintr-un joc video, care are mai multe vieți. Așa cum tu în real life, ai o viață a ta de bărbat, o viață a ta de tată, una de român, una de european, una de profesionist, viața ta de copil. Ideea e să înveți cum să jonglezi cu ele, fără s-o pierzi pe nici una :)
Mulțumesc!




vineri, 5 decembrie 2014

Sămânță



joi, 4 decembrie 2014

"Cateodata mai rad, cateodata mai plang"...

-Azi nu ploi, de ce ai umbrela deschisă? mă întreba Domnul. 
-Nu vezi? Aceasta este una în bleu ciel cu sclipiri de metal! Dacă vei lasă soarele şi îţi vei lua inima în dinţi şi vei intra în aceeaşi zona de acoperire, te vei simţi că în finalul de la The Big White, în zbor spre ţările calde şi exotice. Şi nu, nu sufăr de sindromul Tourette, ci mă bucur la maxim de el! Numai el imi da forţa sa-mi readuc zâmbetul la locul lui, oridecate ori se schimbă în rictus meteo sensibil 

miercuri, 3 decembrie 2014

Local

”Urmează stația Universitatea Națională de Apărare”. Așa se auzea din autobuzul 226, în pragul cartierului Cotroceni. Informația aceasta a avut darul de a mă scoate din halucinația mea, care aducea al dracului de fidel cu cea a autorului poveștii ”Fetița cu chibrituri”, să intru în halucinația lor și să întreb:
-Nu vă supărați, de apărare a cui? De apărare de cine? De apărare de când? De apărare de unde până unde? Pentru cine, pentru ce, pentru unde, pentru când....și uite așa, mergând pe stradă până acasă și halucinând, mă întrebam nu câți locuitori ai cartierului Drumul Taberei cunosc istoria acestuia, dar în ce fel și în ce măsură acest gen de cunoaștere le ușurează sau le îngreunează lor prezentul, masa, casa, patul, grija zilei de mâine...


marți, 2 decembrie 2014

Notițe

Îmi pare rău, dar mi-a fost lene să scot telefonul și să fac o poză la reclama de la cora, montată în mizeul spatiului verde de pe mijlocul Drumului Taberei. Cel puțin, care a mai rămas după dezastrul șanierului de la metrou.
Dar o să v-o descriu din memorie. Zice ”Spune-i casierului că vrei reducere 20% la televizoare și la toată gama de conserve de pate”.
Ai caramba, eu vreau reducere la totalul de plată de pe factura enel și la toata gama facturilor de utilități. Știe cineva cine e casierul și unde este?

Invocând Amendamentul X din Normativul Y ”Legislația Muncii” Capitolul ”Medicină”, mi s-a recomandat să intru în Sistem.
Sunteți siguri că asta vreți? Eu intru, dar vă avertizez că aveți toate șansele ca înscriindu-mă, să reușesc eu ce nu a reușit Ozzy, cu ”Diary of a Madman”, nu pentru că nu a vrut, dar pentru că nu poate, ceea nu-l face să fie mai puțin decât în realitate este a fost și va fi
Așadar, în Pagina ”Haut-Koenigsbourg” din Jurnalul lui Madame, radiografie:
Tinerețea nu este neapărat Frumusețe sau Înțelepciune, dar cu certitudine avem Imaginea Constituției de Om Sănătos Tun.
Cum e să rulezi cu bicicleta pe Calea Victoriei, invadând spatiul rezervat pietonilor, doar pentru că pista pentru bicicliști este acoperită cu zăpadă. Așa, si? Eu știu că e loc sub soare pentru toată lumea, dar hei, în Oraș nu mai e soare de vreo trei săptămâni. În consecință s-a redus și spațiul dedicat: minimum un cap pe locuitor, maximum două picioare. Sorry, dar dacă vrei să fii deasupra, pune un plug la roată și ia-o pe arătură. Crezi sau nu crezi, AMF is on the roll  :)


luni, 1 decembrie 2014

Live at

Nu a înțeles ce am scris. Și doar scrisesem niște cuvinte simple, înșirate ordonat și cuminți, cuvinte ce îsi explicau sensul și înțelesul în DEX. Nu a înțeles și, pe fondul neînțelegerii ei, s-a simțit atacată. A atacat, apărându-se cu ceea ce probabil că își imagina că este o sentință: ”Fiecare femeie cunoaște barbații pe care îi merită”. Într-un fel tipa are dreptate. Într-un fel am eu :)


duminică, 30 noiembrie 2014

”Diary of a Madman”

A trecut prin dreptul ferestrei mele de la sufragerie, fix când mă hotărâsem să înfrunt perspectiva unei noi glaciațiuni. ”Ce e mai important pentru tine: conștiința sau cariera?” Cretinii ăștia de la ratb mai bine ar lua măsuri de reducere a pierderilor si de creștere a încasărilor, decât să se joace de-a uite popa, nu e popa cu abțipilde lipite pe mașini.
Cariera mea e una și bună. Ea m-a ales pe mine, nu eu pe ea. Mă gândeam că aș fi  bună ca Ministră a Educației, dar de ce mi-ar păsa mie de copiii lor, câtă vreme mamele și tații sunt ocupați cu propriile cariere? Și apoi, dacă eram de profesie mamă, mi-aș fi deschis un orfelinat, dar nu sunt.
Cât despre conștiința mea ce să spun? E cea mai tâmpită conștiință, nu există conștiință mai tâmpită și mai păguboasă ca a mea. M-a sărăcit complet, pe toate planurile, mai ales cu duhul m-a sărăcit.
Aștept acum să intru în posesia dreptului la fericire. Între timp am pus să spăl niște rufe și să fiarbă supa. Piftia e gata, iar mopul, cârpa de praf și repartitorul sunt pe calorifer.



sâmbătă, 29 noiembrie 2014

.


"Logica te va duce din A în B; imaginația te va duce oriunde."
Albert Einstein, via Radu :)

Poate...în realitate mă doare în izvorul lacrimilor revăzând ”În căutarea Tărâmului de Nicăieri”...

luni, 24 noiembrie 2014

~ania

Cerul nu e veșnic, cerul nici nu e. E, de fapt, un Pământ. Dacă m-aș fi născut și aș fi trăit în puf, precis că aș fi învățat să Cer. Dar cum în momentul nașterii am strigat ”Opriți timpul”, iar ei au înțeles că trebuie și au oprit cronometrul, am învâțat să fac minuni cu degetele :)


duminică, 23 noiembrie 2014

Film

Cu câteva minute înainte mă băgasem în pat. Încercam să mă izolez acustic de sunetul unui compromis numit televizor. Desigur că nu mi-a fost facil, câtă vreme prezența televizorului în dormitor e numai un efect al compromisului absolut din care nu văd nici o ieșire. În fine, tocmai când să mă arunc în întunericul somnului, au năvălit în camera Mihai și Alexandra, the two best selfie in my life: CUTREMUR, l-ați simțit?
Nu, devenisem o nesimțită. Nici n-am mișcat în front, aveam o luptă de dus în lumea cealaltă :) Tăceți din gură, nu vedeți că mami doarme? le strigă tatăl.
În fine, motivul pentru care nu am dat nici un semn de viață este că tinerii nu de protecția mea aveau nevoie atunci și acolo. Ei veniseră să încingă o petrecere în onoarea vibrației zilei ce tocmai se înnoptase și care fusese una a fericirii.
”Să nu ne întindem mai mult decât ne este plapuma” am gândit și m-am lăfăit în crucea Sfântului Andrei, în una și aceeași dimensiune cu pilota.
Am visat că eram o remorcă, o locomotivă. Trăgem după mine o jumătate de om imobilizat intr-un scaun cu rotile. Nimeni altul, dar Jack, personajul din Avatar. Ajunsesem la un prag pe care trebuia să-l trec, dar asta presupunea un salt la un nivel mai înalt. Către un alt Jack, actorul din The Shining, locul unde desigur că membri societății nu ar fi permis în veșnicia lor, accesul unor căcăcioși speriați de moarte.
Ceea ce mie mi se părea ușor, pentru jumătatea de om era imposibil. Eram cât pe ce să-mi forțez norocul, dar gândul că actul meu de curaj l-ar putea pierde pe cel pe care il remorcam, m-a ținut pe loc. Trebuia să iau o decizie, câtă vreme în zonă nu era nici o rampă care ar fi facilitat urcarea la nivelul superior a jumătăților de măsură. Posibil să fi luat deja decizia bună. Alfel nu-mi explic mâna puternică a Omului Negru, care m-a prins cu putere de dreapta și mi-a dat senzația că sunt ușoară ca un arc. Omul Negru mi-a zâmbit și, cu un gent plin de afecțiune, m-a deconectat de la bagajul ce-l purtam.
-A fost o iluzie, mi-a zis, arătându-mi un paner gol. De fapt, o încercare a ta cu tine însăți. Halucinația unei osânde pe care ti-am dat-o pentru că nu te-ai mărturisit complet.
-Pai daca știai deja, ce rost mai avea să-ți spun? Dar îti voi povesti ce am vazut....
-Ai văzut ceea ce trebuia să vezi!
-Chiar daca nu am știut, am zis minunându-mă aidoma fetiței din scena de final a Labirintului lui Pan.
Un paner gol. Pe care aveam să-l umplu îmbrățișând Întunericul...

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Bucle

Din sens opus traversa o persoana de sex feminin ce-si purta odrasla in brate. Trecerea se facea printr-un loc special amenajat in acest scop. Mi-am analizat sansele de a-mi pune in practica principiul de a nu abuza de dreptul tau, oricat de drept ar fi acela si mi-am adaptat viteza de deplasare a pasilor la conditiile de trafic, locul fiind unul cunoscut ca fiind tranzitat mai degraba de masini decat de pietoni.
Un, doi, trei si iata cum era sa dea peste mine un mercedes alb. Se grabea, dar nu si-a calculat bine sansele de a-mi taia calea. Nu a dat. L-au tinut franele.
Ce sa zic, in ciuda faptului ca m-am spalat pe dinti, ca m-am spalat pe cap, ca m-am coafat si mi-am facut manichiura, pusa fata in fata cu fatalitatea, tot mi-a scapat printre buze un "mortii ma-tii Doamne fereste" in una si aceeasi fraza. Mortii ma-tii mai degraba pentru mine, Doamne fereste mai degraba pentru el.
Ne-am privit pentru o secunda in ochi, gest ce l-a facut pe sofer sa-si puna mainile in pozitie de rugaciune, sa-si plece fruntea si sa-si ceara iertare. He, nu cred ca eu sunt cea ce trebuie sa ierte, ci mai degraba cred ca astfel am fost iertata.
Mi s-a intamplat si mie candva o astfel de intamplare. De atunci nu mai conduc masina. Imi sunt suficient de fiara si fara fiare :)
Si daca aceasta intamplare nu e despre dovada faptului ca mi-am invatat lectia, atunci precis ca este semn ca se petrece ce am zis aiciacolo despre momentul cand "evangheliile vor ajunge la capatul lumii".

joi, 13 noiembrie 2014

The Best of Vivaldi

”La naiba, cine e fericit în fiecare zi?” întrebă personajul interpretat de SJP într-unul din episoadele serialului ”Sex and the city”. ”Eu! Eu sunt fericită în fiecare zi” răspunse una din ele, al cărei nume nu mi-l amintesc, nici pe cel al personajului, nici pe cel al actriței. ”Sigur, nu sunt fericită în fiecare zi, toată ziua, dar nu trece o zi fără să am măcar o clipă, un motiv, o scenă de fericire...

https://www.facebook.com/colouroflove2?fref=nf

Postarea o mie, om ie :)

miercuri, 12 noiembrie 2014

”Twilight Time”

Am retrăit în primele zece luni ale acestui an, toate cărțile scrise de scriitorul meu de suflet, cele ale căror titluri, ale celui al cărui nume le voi păstra ca pe o prețuită Taină a Cunoașterii. Aș fi zis, în loc de ”prețuită”, ”sfântă”, dar nu voi spune, câtă vreme Cunoașterea a avut prețul ei de cost. Și am decis să rămână o taină, atâta timp cât Viața, prin arta ei de a mă trăi, a reușit să ”bată” filmul, iar cartea, oh, Cartea, odată ce m-a citit a hotărât să mă pastreze în ea, ca Zâmbet ce i-am fost :)
În final, însă, voi dezvălui un mic detaliu, prietenilor mei, iubirilor mele, și mă voi amesteca în epilogul autorului, făcându-le o dedicație: Dumnezeu să vă ierte. Pe voi, cea care ar fi trebuit să știi cine sunt și ce am făcut, pe voi, cel ce ar fi trebuit să știi cine nu sunt, ce nu am făcut și nu aș face.
”Dumnezeu să-ți ajute” a fost ca o palmă de care obrazul meu a refuzat să se lase pălmuit. Orișicât, un șut în fund, este numai un șut în fund, o undiță pusă în mână este numai o batjocură, câtă vreme nu-mi place peștele, iar El știa acest adevăr, un brânci este numai un gest de răutate gratuită, câtă vreme a fost dat imediat cum ai reușit să te ridici după cel precedent.
În fine, iertarea vindecă. Dar nu și atunci când ai ales să-l ucizi pe cel ce te-ar putea ierta :)





Canionul Vintgar, Slovenia :)

marți, 11 noiembrie 2014

”Scouting For Girls”

Viața omului în societate ar fi mult mai ușoară dacă ai ști de la început ce scrie în fișa ta de post. Mă gândesc că fiecare individ, membru al societății, are un rol al lui, un scop, o misiune. Altfel, dacă tot ce stii e sa te jelești, behăi, latri, faci mult zgomot pentru nimic, încerci cu orice ocazie să ucizi capra vecinului, te nășteai fie cu coarne, fie cu aripi, fie cu creastă, fie cu coadă, cu ceva în plus față de un biped.
Adică, mă rog, măcar puteai să-ți negociezi locul și rostul și să nu accepți false ierarhii, instituite printr-un vot democratic, cu îngustă susținere pe largă absență.
Nici acum nu știu exact cine ar putea fi șeful ierarhic superior care mi-ar putea ordona ceva anume, orice. Iată motivul pentru care, decât să aștept învierea morților și viața veacului ce va veni, m-am hotărăt să-i salvez pe bogați. Știi ce înseamnă să fii bogat, foarte bogat? Ca să știu dacă te salvez, dându-ți cealaltă jumătate din averea mea. În fine, eu ți-o dau oricum, ideea e dacă poți tu s-o duci :)


@

True Alice fans are so optimistic and creative, that people sometimes might think they’re as mad as a hatter. But, we know that their crazy sense of idealism is the right kind of attitude you need at the beginning of the week. That’s why this quote from Alice in Wonderland is one of our favorites, because it always reminds us to keep imagining and creating all sorts of wonderful things.”


http://blogs.disney.com/disney-style/lifestyle/2014/10/20/weekly-affirmation-impossible-things/?cmp=SMC|aaw|natural|blgstyle|StyleNovember|FB|affirmation47-AliceinWonderland|InHouse|2014-11-10|||esocialmedia|||




luni, 10 noiembrie 2014

”When a man loves a woman”

:D



duminică, 9 noiembrie 2014

"This Magic Moment"

Revelația orei este că nu mai sunt meteorosensibilă! Că ceața de acum, de aici, îmi amintește de ”The Others” și de senzația aceea fantastică de bine infinit care te pătrunde odată ce ai înțeles. Că stă în puterea ta să schimbi lumea printr-o simplă apăsare de buton, chiar dacă efectele gestului tău sunt similare unei apocalipse pentru toți cei aflați în spatele micului ecran :)

În premieră absolută, pe blogul Ani, primul fenomen atmosferic al timpului ce va veni :)





sâmbătă, 8 noiembrie 2014

”Since i don't have you”

Cinci meșteri, două generații: 3 și 1. Nici un Ion, nici un Gheorghe, nici un Vasile!
SASe, cu meștereasa din generația 2, diferit egală de Maria. ”România lucrului bine făcut. Fapte, nu vorbe. Lege, nu hoție”
De aceea zic: no time for losers!

vineri, 7 noiembrie 2014

”Stand by me”

Îmi amintește de o viziune pe care o aveam, copilă fiind, de câte ori lumea mi se dovedea a fi urâtă și rea iar eu nu aveam unde să ma refugiez. Atunci mă teleportam mental, pe o pajiște cu flori de câmp și gărgărițe:)


 Poza e de pe o pagină de facebook :)

joi, 6 noiembrie 2014

...de inimă roșie

România "lucrului" bine așezat. Orișicât, ca să fie bine așezat, iți trebuie o baza sănătoasă, de nădejde, care să nu te trădeze. Baza postamentului și temelia fundamentului: BANCA.
Stiu eu! Și știu și că Domnul Ron Stone râde acum, că altceva nu poate să facă, în final, decât să râdă. Știu eu, că e geamăn de-al meu. La fel de geamăn ca Toma Necredinciosul :)

În concluzie, nu scriu pentru mine, ci îmi scriu mie!






duminică, 2 noiembrie 2014

Who's who

I-am spus domnului B. B., vecinului de la opt, când a venit să-și plătească întreținerea: ”Nu avem bani” nu este o scuză, nu este un argument! Este cel mult o constatare, una de moment, a unei situații, a unei stări. O evaluare. Banii nu se au, banii se fac. Și sper că pluralul ”nu avem” se referă strict la familia dumneavoastră, nu la noțiunea abstractă de ”noi”.
Nu m-a crezut! Dar nici nu am de gând să-l creștinez! Doar n-o să învăț pe cineva ajuns la vâstra pensiei, care se plânge că nu are bani și care în anul 2014 nu are conexiune la internet, cum se fac banii!





sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Metaforă



Am visat că eram șoferița unei mașinării fabuloase! Era așaaaa, ca o macara și eu eram șsaaa, ca o macaragioaică. În mâinile mele era soarta tuturor cărămizilor din aria de acoperire cuprinsă între tălpile mele și orizontul câmpului visual. Eram o macaragioaică ubicuă. Nu știu dacă cu doi de u, dar ideea contează, nu convenția construcției lingvistice unanim recunoscută în plenul academiei. Ete nah!
Buuun, ridicam cu mașinăria mea fabuloasă ca o macara, cărămizi, pe muzica baieților de la Pink Floyd. Ridicam cărămizi și le așezam într-o construcție la fel de fabuloasă ca și mașinăria despre care vă povestesc. Asta pană când, fără să vreau, am schimbat postul de radio. Țipa Ian ca din gură de șarpe: Thick as a Brick ! Thick as a Brick ! Abia atunci am văzut înșelătoria cărămizilor care au permis unor bolovani și pietre de moară să se ascundă printre ele.
Hahaha, hihihi, hohoho, huhuhu....trăi-mi-ar hormonul, bibicilor! Hormonul  m-a coborât, hormonul m-a ridicat!
Ce țigănie!

luni, 20 octombrie 2014

Pe viață și pe moarte

Am zis! Sunt propriul meu păcat, propria mea minciună. I can live with that for the rest of my life. And I swear I will rejoice...

joi, 16 octombrie 2014

Selecție


 Îmi plac filmele cu Diavol! Avocatul Diavolului, Diavolul se îmbracă de la Prada, chiar și Constantine. Îmi place Diavolul pentru că are standarde înalte, are clasă, are stil, eleganță, nu ca Dumnezeu care atunci când vrea să îl piardă pe om, îi ia mințile.
Îmi place Diavolul pentru că are Discipoli inteligenți, culți, eleganți, educați, talentați. Și îl Respect pentru că are limitele Lui de toleranță și răbdare. Nici nu-și permite să piardă teren, nici nu-și pune în pericol activul bugetului de venituri și cheltuieli, cu tot felul de gâsculițe și maimuțoi.




miercuri, 15 octombrie 2014

Aerian

Nici eu nu am știut de la început. Sau am uitat, dar mi-am amintit. Știi, atmosfera acestei Planete nu este alcătuită numai din azot, oxigen și alte elemente chimice, dar și din informație. Gând, sunet, memorie, vibrație. Astfel încât, când inspiri atmosfera Planetei, e foarte posibil să-ți intre pe nas o informație pe care un creier aerisit, s-o poată procesa până în vârful degetelor ce o scriu atunci când depărtarea invită la tăcere:

luni, 13 octombrie 2014

Luni

Azi îmi iau Converșii la purtare. Mă așteaptă lungul drum al zilei către noapte. Au tipii de la Phoenix un vers în ”Zori de zi”: Oamenii văd oamenii. Ceea ce vă urez și vouă.


sâmbătă, 11 octombrie 2014

Să nu uit



De ce s-ar numi niște pantofi de dama, Napoleon? De ce? Din piele, e drept, dar Napoleon?! Cum să-mi bag eu picioarele în Napoleon? Cum? Dar poate vreau să mi le bag în Waterloo sau, și mai bine, în Rodrigo Díaz de Vivar. Știe careva unde pot să găsesc încălțăminte El Cid?
Pentru că nici la Cocor și nici la Eva nu am găsit, Magazinul București e la pămant, iar Romarta e doar o tristă amintire. Mi-e dor de lucrurile gospodărești de la El Corte Inglés!
Cred că o să-mi bag picioarele în ea de Ziuă Mondială a Sănătății Mintale.

duminică, 5 octombrie 2014

Nimic

Naiba să-i înțelegă pe scriitori! Primul a fost Caraman. El a dat buzna în viața mea la blog și s-a ținut de capul meu să-i comand cartea, până i-am cumpărat-o. Apoi, că să-i dau feedback, că îl interesează părerea mea. Datorită lui mi-am creat contul de facebook, ca să-i dau omului ce și-a cerut. Și i-am dat. Pe măsura grosimii cotorului de carte. M-am ales pe chestia asta, mai întâi cu un unfriend și în final cu ditai block-ul.
Al doilea a fost Mugur Grosu. De data aceasta eu am dat buzna în contul lui, dar numai pentru că în loc să-și vadă, în pana lui, de poezie, alerga ca despletitul după muze nepieptănate. Cea mai ciufulită a fost Hala Matache. Hai mă', ce dracu'! Cu el a fost OK, pace pace între două carapace: un like, un ignore.
Au mai fost și alți scriitori, unii mai talentați ca ceilalți, fiecare după numele lui. Respect, ce să zic. Pentru alegerile pe care le-au facut, dar cu care nu am fost întotdeauna de acord.
De la Silviu Dancu m-am ales cu un covrigel ca dedicație pe cartea cu Moș Craciun și cu o atingere de matase a obrazului întors la pupat. Pe el nu l-am ucis, dar etimologic vorbind, l-am omorât cu zi-le!

miercuri, 1 octombrie 2014

Bolta palatină


M-a întrebat aseară Mihai ce decizie aș lua eu dacă aș fi în locul lui, în jocul pe care îl joacă. El, ca  luptător al Ordinii, pe de-o parte și de pe partea cealaltă, niște mutanți care își negociau condițiile de existență. N-am așteptat să termine expunerea și i-am zis:
-Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești....elimină-i!
Și imediat mi-am argumentat decizia, printr-o suprapunere a jocului virtual pe jocul real, de la noi de la bloc, unde niște mutanți rezultați ai experimentului numit  ”comunism”, mi-au facut zilele fripte. Niște mutanți a căror contribuție la comunitate este în cel mai fericit caz zero, dar care de regula este minus, unicul lor plus fiind zgomotul, violența verbală, scandalul, amenințarea și gunoiul.
Mihai a râs și mi-a pus:
-Stai, că nu m-ai lăsat să termin povestea. Tot ce am eu de făcut, in acest moment al jocului, este să raportez sau nu superiorului , despre existența cuibului de mutanți, pe care l-am descopertit în timpul raidului.
-Ah, nu ești tu superiorul? Nașpa, fiule! Ieși din jocul acesta și intră în unul nou, unde superiorul ești tu. Că de aceea Henric al VIII-lea a fost Henric al VIII-lea și a eliminat pe cine a vrut mușchiul lui, fara să-l tragă nimeni la răspundere, nici măcar istoria. Și de aceea, fiică-sa the one of England...
-OK, a râs Mihai, m-ai ajutat destul.
M-a concediat din rolul de consilier de taină in ale jocului și m-a rugat să-i pregătesc niște sanvișuri, la care probabil că mă pricep mai bine :)

În dimineața aceasta, mergând spre locul de muncă, mă gândeam că și eu tot o mutantă sunt. M-am născut la maternitatea Caritas, am copilărit pe strada Theodor Speranția, pe Calea Griviței, Râul Doamnei, Drumul Taberei și in mod absolut întamplător azi am ajuns pe cea mai vie Stradă din București. Între Bulevardul Magheru și Calea Victoriei. Nimeni nu era pe strada George Enescu. Asta o făcea să fie vie. Niște constructori care lucrau la o casă iubitoare de lumină naturală, judecând după ferestrele dese,  cu unghi drept și arc de cerc, și eu. În stânga Biserica Alba și magazinul Braiconf. În dreapta, Gentlemen's Barber  și  Terminus Bar, geamănul  lui Primus Pub.
Din Calea Victoriei am cotit dreapta, spre Piata Amzei, la vechea patiserie, de unde mi-am cumparat, cu carne, cu spanac si cu praz, cata placinta am putut eu sa duc. Pe mine cand ma incearca moartea, eu mananc. Abia asta este povestea Pomenii: despre ce iti dai tu tie, mortii tale. Si a rapsodiei...
Ca sa nu uit de unde am plecat, azi dimineata mi-am notat in carnetel graffiti-ul de pe gardul santierului de la metrou : "cand visele devin realitate, nu te vreau departe"