Draga jurnalule,

La finalul filmului am plecat spre casa. Eram asa de ostenita, incat simteam ca am devenit imponderabila. Pluteam pe strazi, pe muzica lui cranberries, stravezie si invizibila. Nu deranjam pe nimeni si nimeni nu ma mai deranja. Ma impacasem cu zambetul meu salvator si traiam bucuria unei seri de ajun. Casa era pregatita, doar pe mine ma astepta. Fetita cu chibriturile care sa aprinda focul in semineu, pe polita de deasupra caruia, printre amintiri cu asteptari si dorinte, se gasea scrisoarea catre mos craciun. Visam in spatiul divin. Inca o adiere si traversez.  O adiere de toamna, un pod al mogosoaiei , o punte intre aiciacum si atunciacolo.
Visam in….pula mea as fi zis cu naduf ca reactie la claxonul troleibuzului, daca as fi fost barbat dar nu sunt si n-am fost nici macar in calea lui, ci pe calea victoriei colt cu occidentului.





Comentarii

  1. Ha ha, cu injurătura aia m-ai izbit ca un troleibuz pe trecere!!!!
    Ani, ești dusă rău...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. vorba unui prieten, un copac dupa ceafa e binevenit uneori :)
      a unui prieten imaginar, desigur :D

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica