Avatar



“Roșia Montană”  este bobul de piper pe care l-a înghițit împărăteasa ca să-l nasca pe Fat Frumos. Ba nu! Mai mult ca sigur ca “Rosia Montană” este marul lui Paris. Deși, trebuie să recunosc, că pe Hera si pe Afrodita le-am mai văzut zilele acestea ba pe la televizor, ba pe stradă, ba pe facebook, dar pe Atena nu. A văzut-o careva pe Atena?! Deci nu, nu vă întreb daca ați vizitat Atena, ci dacă ați vazut-o sau macar i-ați simțit prezența Atenei.
Și, chiar daca ați vazut-o, Paris e doar căcăciosul ăla mic din cauza căruia a murit Hector în Troia, the movie, of corse. Era să zic offshore…
Până la urmă, “Roșia Montană” este doar mărul lui Wilhelm Tell. Sau, uatevă’, al lui Newton. Doamne ferește să nu fie al lui Adam!
Mai degrabă al lui Jobs :)

Nu știu de ce îmi amintesc, în acest context, de scena aceea din “April”, filmul turnat pe platourile din Rwanda, unde huțu și tuții- iertată să-mi fie von etik- se căsăpeau între ei. Vine bărbatul seara acasă cu maceta plina de sânge de trib rival, iar nevasta îl așteapta cu mancarea calda, ca era omu’ hamesit de atâta luptă.
Oh, nu, am zis omu’? Aiurea, un personaj!


Găsesc ca fiind impardonabil genul de prostie omenească, de ignoranță, dovedite prin refuzul de a învăța din propriile greșeli sau măcar din cele ale înaintașilor! Păcătoasă pentru ca greșeala nu este asociată cu ideea de greșeală, ci ....

Comentarii

  1. deci pana la urma si la coada esti pro sau contra.
    Si la ce, eventual...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)
      Gasesc de cuviinta ca agricultura, turismul, mica industrie si mestesugurile ne-af fi fost de ajuns (noua, ca natie, popor, rasa si specie) sa fim. Sa fim pur si simplu, atat cat sa nu devenim nefiresti.
      Putem detalia disutia, dar cred ca ai prins ideea :)

      Ștergere
  2. Pai da, asa functioneaza, intai se incinge , porma sare in aer!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie