sâmbătă, 10 august 2013

Walk



Tot drumul contemplasem lucrul acela, locul unde se împleteau și se îmbinau într-un joc fără început și fără sfârșit, toate formele geometrice. Fiecare, la rândul ei, se sacrifica cedându-i celeilalte un dram din ea, astfel încât colțul uneia devenea arcul de cerc al celeilalte. Ascuțiri rotunjite, curbe unghiulare, geometria euclidiană își nega propria forma in câștigul fondului unde razele argintii ale metalului îmbrățișau bărbătește palul șlefuit al cuarțului roz.
Era al meu și nici măcar nu mă gândeam cine i-ar putea fi fost făuritorul. Îl priveam ca pe propriul univers, a cărui fragilitate abia descoperită, m-a chemat să-l apăr ascunzându-l in podul palmei mele drepte. Imediat după, orizontul a luat forma unui felinar de pe al cărui suport, cenușiul întunecat cuvânta prin radieri de miez roz, despre Inelul Nibelungului: “Magia exista”.
Mie-mi spui?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu