Matrix


Primul val a venit odată cu prima menstruație. Și odată cu prima senzație de repulsie față de mine însămi. Nu știu de ce. Probabil că în viața trecută am fost un bărbat impotent, deci misogin, care avea fantezii cu mui.
Al doilea val a fost cu graviditate, sarcină, lăuzie și încalcat reguli bisericesti de citit molifte :).
Al treilea si ultimul val a venit odată cu menopauza. Și cu senzația de repulsie fața de biciclistele care poartă cască. La fel cu senzația de scârbă pe care o aveam de fiecare dată cand ma uitam la ceasul de mână, auriu, gravidă fiind si dorind să vad cât timp mai am până când si până unde.
Al patrulea val și primul din cel de-al doilea ciclu a venit cu revelația de a mă fi descoperit ca fiind pericol public. Îl luasem pe "nu știu" in brațe, pe " îmi pare rău, dar nu vreau să vă deturnez, întrebați pe altcineva".
Asta deoarece odată cu fiecare întrebare de genul "nu vă supărati, știți cumva unde este cutare sau cutare stradă, instituție, destinație, destin"... eram smulsa din dimensiunea mea, ancorată si limitată la dimensiunea lor de timp si spatiu. Și de parcă nu îmi era destul de dificil să mă redescopăr de fiecare data după o astfel de teleportare, mai trebuia sa și știu sa le răspund lor la întrebări. De câteva zile însa, mă surprind dând răspunsuri aiuritoare întrebacilor, mă minunez și eu de unde imi vin astfel de idei. Mie ca mie, dar lor? Cum le-a venit lor ideea să mă intrebe pe mine de punctul lor terminus. Probabil ca le-am inspirat încredere, garanție, stabilitate. Nu știu. Ceea ce știu e că sper, pentru ei, să ajungă mai devreme sau mai târziu acolo unde și-au dorit.
-Schiuz mi....metro?!
Am ridicat mâna stângă, care odată ajunsă la nivelul ochilor mei, s-a lungit traversând intersecția de la Romană până a atins cu arătătorul simbolul "V", de la vodafone red. In a front of înțelege din prostia asta ce vrei, ce poti. Ce prostie!
Mare ca  inima mea.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica