miercuri, 21 august 2013

Apă și sare



“This is Sparta!” Tricoul astfel inscripționat era purtat de un bătrânel ce trăgea dupa el coșul zilnic de cumpărături. Ce bine, zic! Ce bine că atunci când este satisfăcută sau măcar având certitudinea unei promisiuni cu împlinire in viitorul foarte apropiat, într-atât de apropiat încât poate fi numit imediat, foamea fiziologică stinge setea de cunoaștere.
Oare bătânelul acela știa ce semnificație are textul de pe tricoul lui? Și dacă știa, a înțeles el, oare, că suntem toți victime ale unor sforăieli scriitoricești? L-aș fi intrebat, măcar așa, de amorul artei și din dorința de a-mi alunga moartea care îmi cam punea la încercare capacitatea de a mă plictisi de viață, dar m-am reținut. M-am reținut fiindca oricum nu îmi mai păsa.
Dacă senzația inițiala de greața pe care o căpătasem măncănd prune nespălate și viermănoase și care, în urma eforturilor de izbăvire pe care le făcusem odată ce îmi conștientizasem păcatul, nu s-ar fi transformat in poftă pentru cornulețe cu rahat, mi-ar fi fost absolut indiferent.
Absolut indiferent faptul ca sunt un animal de companie, un pet al Morții, personajul principal din jocul tamagotchi cu care Moartea iși petrece veșnicia. Nici nu ma lasă, nici nu mă ia. Doar se joacă cu mine.
N-am mai plâns, mi-am jurat ca decât sa mai vărs o lacrimă, mai bine mor. Asta a avut asupra lacrimilor mele un efect alchimic. Le-a transformat in gloante oarbe îndreptate catre toți băieții deștepți și toate fetele deștepte din politică:
4-6 dovlecei potriviți;
1 kg de fasole grasă, galbenă, fără boabe mari;
1 kg de roșii pentru salată;
1 kg de prune bune;
3 morcovi, 3 pătrunjei, 3 păstârnaci;
1 kg de ardei gras;
2 japoneze.
Ca să nu I se aplece Morții de la atâta carne. De tun.

4 comentarii: