marți, 23 iulie 2013

Masura

Am vrut sa inchid luna plina intr-o camera! Ma sacaia cu balansul ei. Atarna de un fir nevazut si pendula ca un glob intr-un pom de craciun, imediat ce-a fost atins de trecerea mosului. Am declansat butonul si gata, am inchis luna plina in camera. Nu garantez ca noua fiind, nu va incerca sa se strecoare pe sub usa, dar pana atunci tot jurimprejurul s-a intunecat. Numai in camera mea s-a aprins lumina in brad. Surprinzator cum totusi reuseste sa se lase oglindita de zidul de beton cenusiu al blocului de vis a vis, spre deosebire de ferestrele acum de un negru absolut. Doar hornul mai poarta pe inaltimea lui umbra de alba virginitate pe care, judecand-o dupa amprenta tocului lasat pe pieptu-mi confundat cu o treapta spre rampa de lansare, o pot numi fara nici un dubiu, talpa casei.
He, he, adormisem cu gandul la declaratiile zemoase ale satenilor din satul dobrogean unde fusesera arse milioane de euro, la fel se zemoase ca un carton plin cu savarine proaspete. Intr-un top al desertului, savarina ocupa ultimul loc si desi nu-mi place, macar pot aprecia frisca naturala.
De sculat m-am sculat inaintea desteptatorului, cu senzatia ca cineva ma distribuise pe marele ecran, intr-un film cu luna plina. Iar de luminat, m-am luminat odata cu primul zambet smuls de inscriptia de la locul de joaca pentru copii:
"190, voinicel;
 150, maricel."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu