duminică, 7 iulie 2013

Examenul de maturitate



A venit, a trait, a plecat.

Mai intai a fost emotia. Un zbucium interior care la un moment dat s-a cerut scos afara. Asa s-a nascut gandul, cuvantul, dialogul, discutia. Dupa discutie, tacere.
Nu am varsat nici o lacrima, nu am rostit nici o rugaciune, nu am pus nici o intrebare, nu am cautat nici un raspuns. Doar am privit si am constatat ca asta e. Asta e. Secunde de asta e. De la o secunda la alta, minute de asta e.
De dimineata ma simtisem plina de generozitate si intelegere, de aceea ma angajasem in dialogul surzilor cu zambetul pe buze, dialog pe care l-am parasit razand cu pofta si tragand sageti de cuvant in vant. Am fost rea si m-am simtit bine fiind rea. La fel de bine cum m-am simtit de cate ori am fost buna. Apoi am pus punct, odata ce i-am recunoscut lui Dumnezeu dreptul de autor al planului global. Doua puncte si trei paranteze deschise.
Mai intai s-a aratat norul, apoi lumina si sunetul.
Ohooo, asta a cazut chiar pe blocul nostru! Mi-am deschis bratele in forma de cruce si am strigat : 
“Asta este Dumnezeu! Iubesc Norul asta, iubesc genul asta de Furtuna! Iubesc Ploaia!” Atunci a cazut creanga. O creanga care a refuzat sa-i striveasca pe cei de jos si s-a rezemat, in asteptarea lamei, de un  confrate de-al ei. Mai intai a cazut fata de nici 16 ani. Abia apoi au cazut bunica ei, parintii, vecinii, doctorii, politistii, ziaristii, cameramanii, soferii.
La sfarsit mi-au cazut pleoapele incarcate de mii secunde de asta e. Ultima imagine constienta a fost a unui trup de nici 16 ani, gol, a unor blituri, a unui fermoar tras, a unei usi inchise.
Mai intai a fost un flash al inconstientului, lumina, chip tanar si frumos, impacat si deci fericit, un ochi negru, limpede, cu gene lungi si un gand. Al Mintii: Dumnezeu exista! Asta e!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu