Solstițiu


Există un soi de smerenie care te îndeamnă să te descalți atunci când ieși de pe aleea de piatră ce unește poarta din lemn a casei de suflete, cu ușa sufletului tău.Un suflet din lemn și el, care te cheamă să-l îmbrățișezi. Un suflet purtat de smerenie până la comuniunea cu Rășinosul, un copac bătrân pe care îl îmbrățițezi, îl atingi cu trupul, cu inima și, abia când îl atingi cu mintea, simți că prin fruntea ce-l atinge se scurg și trec în drumul către acasă, toată durerea Orașului, tot Nesomnul și Neastâmpărul lui.
Și te desprinzi din îmbrîțișarea aceea împăcată cu ideea că ești bătrână, că fața ta este ca scoarța lui, că buzele tale au gust de scorțițoară, că bustul îți miroase a lemn așa cum tălpile-ți au miros de pământ și iarbă.
Este un soi de smerenie care te îndeamnă să îmbrățișezi cu evlavie Fructiferul atunci când ființa ta este chemată la comuniunea Orașului cu Natura, comuniune din care rodesc muguri cu gust de frunză, de floare și fruct. Un miracol pentru care nu s-a inventat cuvânt de mulțumire numai pentru că nu știi cui să i-l adresezi. 
Și atunci iubești, fiindcă este mult mai ușor să iubești Necunoscutul decât să-i vorbesti. Și pentru că astă Dragoste este mai presus de cuvânt.
Există un soi de smerenie ce te îndeamnă la respect odată ce pășești pragul casei și grădinii lor. O casă și o grădină care nu vor fi niciodată ale tale, pentru că tu nu ești ele, chiar dacă ai fost. Și le ierți că ele nu au fost și nu vor fi niciodata ceea ce ești tu. Le ierți și te împaci cu tine și cu ele, așa cum te împaci cu viața, cu moartea.
Este semn de dumnezeire imediat după ce te-ai foit și te-ai răsfoit, să vezi rădăcinile Foioaselor din Lumea Invizibilului.

-Dumneavoastră, doamnă, trebuie să vă alegeți o fusta de aici din coș și să o îmbrăcați, îmi zise portarul, fără urmă de smerenie, dar cu autoritate.
-Serios? Vă credeți cumva Cătălin Botezatu, îl întreb, mă răsucesc pe călcâie și traversez zebra în sensul de unde am venit, spre enervarea și nerăbdarea șoferului care a ales să respecte regulile de circulație.
-Serios? Vă credeți cumva Mântuitorul care a frânat mișcarea de rotație și a oprit motorul unei acțiuni cu scopul de a mă salva pe mine? îl intreb. Te înșeli, amice, tu trebuia ca acum și aici să mă eliberezi, dar ai ales să te pui la adăpostul Legii. Tu pe tine te-ai salvat! i-am gândit și m-am avântat spre prima treaptă a scării care urca, în aceeași măsură, spre un Schit spre un Defileu și spre WC.
După numai câteva trepte m-am oprit, m-am așezat pe iarbă și m-am sprijinit de un salcâm, unica formă de viață care m-a primit așa cum sunt.  Mi-am scos pachetul de țigări, am scos o țigară și am fumat.
Adevărul este că decât monoteism, mai bine plurisalcâmism. De altfel, mierea de salcâm este preferata mea, Meștere :)


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica