Metal



Nu am nici un stres sa merg cu spatele! Mi-am testat acest tip de rezistenta prin toate parcurile de distractii de pe unde am trecut, urcandu-ma si lasandu-ma data sortii prin toate masinariile. Una mai monstruoasa decat alta. M-am lasat data peste cap, invartita, centrifugata, aruncata in gol imediat dupa ce am fost suita pana la cer, zguduita, tremurata, zdruncinata, leganata. Si prin Sudul Europei si prin Nordul Africii si prin extremul Occident al Asiei. Fizic, in carne si in oase. Metafizic nici nu mai vorbesc! Oricum nu m-ar crede nimeni.

Tu cum iti arati muschiul mintii? Iti imaginezi cumva ca sagetica aia cu care te joci tu darts si iti imaginezi ca este cuvant si ca este o arma ma va mai rani vreodata? Pai, gata, am trecut testul la astfel de exercitii cardio!

Aseara eram fata in fata cu el. Ne despartea numai scara autobuzului. Nimeni pe scara. Ma privea insistent, fix si patrunzator din spatele lentilelor heliomate. Ma sorbea prin sticla lor de culoarea indigoului, la fel cum sorbea incet, putin cate putin si ritmat, berea din doza. Simteam ca odata cu ea bea din mine, asa cum Albus Dumbledore a baut otrava Lordului Voldemort.
"N-ai decat sa ma bei, daca asta este ceea ce trebuie sa faci, dar ma inghiti asa cum ma dau eu de baut, nu asa cum iti imaginezi tu. Invata ca alchimia nu este arta de a trasforma al treisprezecelea element fie in avion, fie in doza de bere, ci o scena a absurdului intr-o comedie de cinemateca".
A coborat la Orizont fara sa-mi spuna nimic si tot ce-am auzit, prin indiscretia lui de a raspunde la un apel telefonic fix in toiul unei tranzactii demna de cel mai inalt top al tranzactiilor de pe Wall Street, a fost ca era sa cada de pe schela. Judecandu-l dupa aspectul ghetelor sale, fie era zidar, fie era zugrav, fie ceva pictor de biserici.

Eh, uite asta imi place mie la germani! Nu faptul ca platesc nemteste, ci faptul ca, desi catedralele lor au aspect rece, umed, morbid si mortuar, isi au casele pictate fain. Le-am vazut cand am fost la Garmisch-Partenkirchen si unde, desi aveam banii la purtator, am refuzat sa dau 400 de euro pe un pulover, doar pentru ca era expus la Gerry Weber, intr-o statiune care cam are a se confrunta cu fitzele turistilor de pretutindeni. Si cu ceva vreme inainte de a ma lepada de toate acestea si de a ma pune in slujba piticilor, doar pentru a le hrani acestora iluzia ca sunt niste angajatori de toata isprava. Pentru ca daca nu as fi ales ceea ce am ales sa fac, as fi sfarsit sub apasarea propriei demnitati, intrebandu-ma "ce am facut!?" aidoma lui Magneto in scena de final din finalul seriei produse de 20th Century Fox.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie