duminică, 9 iunie 2013

Lime



Altadata as fi tesut o poveste din fiecare cuvintel spus de ei, din fiecare gest, din impresia lasta de parul ei, de parfumul lui, de mersul lor, de vocile copiilor lor, de rasul acestora, dar de data aceasta nu am avut chef. Regretam deja ca le cedasem prioritatea pe fasiuta de trotoar care se zbatea intre treptele din stanga ale bancilor, famaciilor, cazinourilor, ale altor spatii comerciale si masinile parcate in dreapta. Ma enerva, ma plictisea taras grabisul lor si tot ce-mi doream era sa pot pasi libera, fara nici un fel de constrangere pietonala.
In tabloul lor se vedea faptul ca abia se cunoscusera, in parc la joaca, doi baieti cu biciclete, mama unuia dintre ei si tatal celuilalt, care acum parcurgeau drumul catre casele lor. Pe cat erau copiii de galagiosi, pe atat de tacuti erau mama si tatal. Tacuti, stingheri si oarecum incomodati de faptul ca bucata comuna din drum parea ca se lungeste mai mult deca ar fi fost dispusi sa o imparta. Poate ca in alte imprejurari, cei doi adulti ar fi fost mai dezinvolti. Poate, nu stiu si, asa cum am spus, nu am nici un chef sa-mi imaginez.
La un moment dat tatal isi exprima incantarea fata de parfumul teilor in floare. Ca replica, mama gandi ca n-ar strica sa-si implice fiul in ceea ce parea ca da semne sa se schimbe dintr-o proza seaca, fada si sacaitoare, intr-o poezie.
-A ce miroase asa frumos, stii sa spui ? il intreba pe pustiul de nici sase ani.
-A cacat, veni prompt raspunsul al acestuia.

M-am inscris in depasire, razand. Tocmai trecusem pe langa localul unde candva bausem un ceai verde cu cel despre care crezusem ca este macar dumnezeu , daca nu chiar extraterestru.
Pfff, "visatorii nu pot si domesticiti".

2 comentarii: