...la picior de lemn





M-am sculat intr-o dimineata. Eram intr-o camera din Sinaia, de pe strada Mihai Eminescu. Nu mi-am gasit pacea pana cand nu mi-am scris pe hartie, cu stiloul, o promisiune a mea pentru mine. Ceva mai tarziu, in drumul spre acasa, am rupt hartia in zeci de bucatele si am risipit-o pe un camp, cu gandul sa se indeplineasca.  Abia acum pot spune ca am batut campii cu gratie, dizgratia fiind tot ce mi-a mai ramas.
Am mai scris eu odata un text, despre expectative vs expectoratii, dar p’ala l-am postat pe internet. :)
Glorios!!



Comentarii

  1. Răspunsuri
    1. ca pe un trofeu castigat pentru consecventa in stupiditate. a mea. pe cand ma munceam sa-mi duc prostia pana la infinit :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie