Silicon



Mi-ar fi placut sa vorbesc despre ~conul avand inceputul sili~, ca despre genul de silly, de neghiob, de natang pe care sa-l iubesc tocmai pentru ceea ce este. Doar pentru ceea ce este. Dar nu pot, pentru ca siliconul este ca o floare superba pe care o cumperi si o asezi la loc de cinste, ca pe o oaza, ca pe o promisiune de evadare dintr-un cotidian prafuit. Despre care cotidian, oricat de pozitva, voioasa, optimista as fi, nu am altceva a spune, in final, decat ca este  prafuit.
Fapt ce ma arunca in depresie, doar pentru ca am dramul de nebunie necesar sa ma intreb: "acesta este praful meu?". Ma innebuneste in masura in care ajung sa ma pipai, sa ma miros, sa ma gust ca apoi sa trec praful prin aceeasi reteta de degustare, doar ca sa ajung la concluzia plina de dezgust, ca nu este praful meu, cat timp eu sunt o fiinta organica.
Si toate acestea doar ca sa ma innebunesc intrebandu-ma al cui e praful si, mai presus de al cui este, ce cauta praful asta in viata mea ? Si, ca o compensatie a faptului ca ma muncesc sa sterg si sa alung praful, primesc in dar o floare, pe care eu am ales-o si pe care am dus-o acasa si am asezat-o la loc de cinste, ca pe o oaza, ca pe o promisiune de evadare dintr-un cotidian prafuit.
Si iata cum am ajuns sa ma invart intr-un cerc vicios, fiindca desi sunt putred de bogata, moneda mea nu este una recunoscuta de nici un curs valutar recunoscut in societate. Si ma infurii, ma infurii pentru ca, desi vad, aud si simt imaginea, muzica gustul si mirosul unor monede unice si totusi aproape identice cu moneda mea, au ales sa se prostitueze, doar pentru a fi acceptate in societate. Si ma intristez, fiindca in unele situatii, nici nu-si dau seama de ceea ce li se intampla. Ce lasa sa li se intample.
Si floarea de silicon se usuca fiindca nimic din ceea ce insemn eu nu-i este pe plac, nici macar apa. Si, dupa toata depresia si furia si mania, incep sa rad ca o nebuna pe seama faptului ca sunt, cel putin in raport cu floarea de silicon, un pesticid. Si, razand, am tuns-o frunza cu frunza, floare cu floare, lastar cu lastar, ca pe mine insami, ca doar nu sunt in halul ala de netoata sa-mi imaginez ca Dumnezeu ar putea fi cuprins intr-un ghiveci.


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica