luni, 6 mai 2013

Plans



Intr-o zi l-am rugat pe Dumnezeu sa ma ajute. Sa ma ajute acolo unde eu nu am reusit sa ma ajut. Si nu, nu era vorba despre casa, masa, voie buna, pace, sanatate si alte cele lumesti, ci despre sufletul meu. Sufletul meu pe care mi-l ratacisem si nu mi-l mai gaseam.
Si Dumnezeu mi-a zis :
-Dar cine iti imaginezi tu, ca sunt eu? 
-Nu stiu, tatal fiului, atotputernicul, atottiitorul ? Cred…
-Si daca mi te imaginezi astfel, cum crezi tu ca te-as privilegia pe tine, in vreme ce pe fiul meu l-am…dar stii deja povestea aceasta, este ? O stii, dar de unde o stii ? Mai, Ani, nu stiu ce sa-ti zic, nu stiu cum sa te ajut, vezi si tu ce poti sa faci ca sa fii tu insati.
Acesta este chipul meu. Chipul meu cioplit castigat cu pretul de a fi eu insami intr-o lume care se hraneste spiritual si sufleteste cu un cacat, un cacat din niste povesti ale unor triburi de pastori din asia.
Si acum aruncati cu pietre, sa para ca m-am fardat: pe buze, rubin, pe obraji perle, pe pleoape, toate celelalte. Atat de grele cat sa-mi tina ochii inchisi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu