Ochii care nu se văd


Miezul nopții lumina Câmpul cu Flori. Mă simțeam atât de plină de energie, încât îmi puteam imagina că eu sunt sursa Jocului de Lumini. Dar nu sunt genul care tânjeste dupa Rolul Principal în Piesă. Îmi place și mă încăpățânez să cred că undeva, nu știu unde, este Cel Puternic, Stăpânul Jocului. Și spun asta pentru că mă imaginam la Miezul Nopții, pe Câmpul cu Flori, în "lumina reflectoarelor"  și, imaginându-mă astfel, mi-a fost frică.
Frica, un fir de simțire cu flori de sentimente. Un buchet unde parfumul libertății se completa cu parfumul împlinirii și satisfacției de a mă cunoaște, împotriva voinței mele, Stăpână pe Mine. Nimic din toate acestea nu ar fi fost imaginate, dacă sonorul nu ar fi fost redus la tăcere. Se vedea totul, dar nu se auzea nimic. Am fost în ochiul Furtunii de Liniște, Doamna tuturor Furtunilor.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie