Garda



Pe Sorin, baiatul de care ma leaga amintirea primului sarut si cea a unicei corigente din viata mea, l-am cunoscut in clasa a sasea. Imediat dupa cutremurul din ’77, elevii scolii generale nr 1, au fost mutati la scoala noastra, a lor fiind grav avariata. Eram in clase paralele si, de cum ne-am vazut, a inceput vanatoarea.
Sorin a fost prin excelenta un vanator si un vrajitor. Era un tip inalt, bine facut, blond cu ochii verzi si foarte buzat. Eu eram bruneta cu ochii caprui si cu cele mai mari ţâţe dintre toate ţâţele din clasa a sasea. Sigur ca nu asta a contat, ci faptul ca intotdeauna contrariile se atrag.
Desi ma dadeam batoasa si indiferenta, cred ca m-a simtit imediat ca fiind o prada incomoda, una care se lasa greu prinsa si tocmai de a aceea, foarte incitanta. Cu cat ma tineam mai departe, cu atat pandea, adulmeca, tatona. Sigur ca abia cum vad imaginea in ansamblul si parca il revad pe baiatul acela aflat la varsta preadolescentei, un idol al tuturor, un lider, o figura, cum isi injecta astfel doza zilnica de adrenalina. 
Cred ca tocmai asta s-a pierdut pe drum si este ceea ce ii lipseste noii generatii de practicanti de sporturi extreme. Dar asta nu ma mai priveste pe mine, doar e viata lor.
Totul era si mai interesant cu cat, pana la aparitia lui in scoala, eu eram favorita liderului, idolului si figurii marcante, colegul meu Paul, tipul pe care Sorin l-a detronat. Nu era vorba numai de mine, ci de pozitia si de imaginea lui. Ca fizic, Paul era cel putin la fel de atragator, insa imaginea sa era sustinuta de avantajele de care se bucura pe seama faptului ca tatal sau era pe vremea aceea, administrator la ambasada USA. 
Sorin, insa, deborda de viata, scanteia, radea, dansa, canta, vrajea toate fetele. Paul era mai degraba introvertit, timid, rusinos. Paul avea nevoie de adulatori, Sorin nu.
Pana in clasa a opta, in jocul asta de-a vacanta, a intrat si Marius, prietenul bun al lui Sorin, un tip la fel de inalt, dar brunet si cu ochii negri si mult mai altfel. Ce sa va zic? Am fost o belstematie de fata, cel mai mare rau mi l-am facut eu, mie,  fiindca i-am alungat intotdeauna pe baietii care prea imi aratau ca ma iubesc si ma vor. Eu ii voiam p’aia carora le paream a fi indiferenta. 
Vanatori si Vanatoare.
Desi ma impacasem cu ideea ca ma voi desparti de ei toti, de colegele si colegii mei, in perioada inscrierii la liceu, m-a sunat Sorin sa-mi ceara detalii despre scoala la care vroiam sa merg eu. Astfel am devenit si colegi de liceu. Incepand de atunci am intrat amandoi intr-o noua etapa. Nu mai eram asa de batoasa, ci devenisem mai flexibila. Insa, cu cat ne apropiam mai mult, interesul lui scadea. Nu mai eram prada din care-si dorea sa-si faca un trofeu. Devenisem accesibila. Cu cat luam distanta, cu atat interesul sau devenea mai interesant ha, ha.
Atunci cand nu eram “impreuna”, eram doi buni camarazi. Am mai povestit despre plimbarile noastre lungi si despre discutiile pe care le purtam, nu mai revin asupra lor. In vacanta de vara de dupa examenul de treapta a doua, era cat pe ce "sa ma puna in cui". Cat pe ce. Un pic mai era si gata. N-a fost sa fie. Parca cineva m-a smuls din bratele lui si am fugit, iar el n-a schitat nici un gest ca sa ma retina. Asta a fost ceea ce ar  fi putut sa fie, dar n-a fost.
Incepand de atunci, insa, rolurile s-au schimbat, caci omul se dorea a fi mai degraba vanat decat vanator, ori eu am totusi limitele mele mai departe de care nu trec. Let it go, indiferent care este pretul. Nu spun, insa, ca nu am incercat.
Nici eu nu l-am urat, pentru ca era de-al meu, nici el nu m-a urat, pentru ca eram de-a lui. Intre oameni de acelasi fel, indiferent de modul cum evolueaza relatiile dintre ei, exista intotdeauna respect, ca o manifestare a a recunoasterii reciproce.
Anul urmator ne-a prins din nou impreuna. Eram mai mult decat prieteni din copilarie, ne cunosteam parintii unul altuia, ieseam impreuna si ne vizitam reciproc. Mama lui chiar ma indragea, insa lui nu un astfel de angajament ii lispea pe vremea aceea, iar eu m-am retras pentru a nu stiu cata oara. Apoi a intrat Irina in joc. Totul a inceput cu un pariu pe care el l-a pus cu ceilalti baieti, cum ca o va seduce pe cea mai retrasa, timida, diafana si cam tocilara dintre fetele din clasa. A castigat pariul, dar a si platit doua chiuretaje unul dupa altul, o gramada de bani pe vremea aceea, pana a luat-o de nevasta. Asta e, mai exista si capcane vanatoresti si cgiar si braconaj.
Ceea ce am admirat la el, a fost onoarea de care a dat dovada acest cuceritor. Nu-l credeam in stare de asa ceva, jos palaria. Cum Irina facea deja parte din viata lui, eu am acceptat sa ies impreuna cu un alt coleg de-al nostru, Dan. Un baiat inalt, brunet cu ochii negri, foarte frumusel dar cam saracut cu duhul. Imi tot dadea tarcoale de ceva timp, dar eu n-aveam ochi pentru el si nici gura si nici altceva. Imi era foarte drag, dar mai degraba ca un frate, nicidecum asa cum isi dorea si-si imagina el. Mama lui pur si simplu ma rasfata. Eram ca fiica ei, aproape ca ma sufoca cu tot felul de cadouri.
Nu erau oameni rai, dar nu erau de-ai mei, ori eu mi-am dat seama de asta abia dupa ce lucrurile avansasera destul de mult intre noi. Avansasera pana acolo unde au venit la ai mei in petit, fara ca mai intai sa ma intrebe si pe mine daca vreau. Insa ceea ce m-a facut sa-i refuz fara urma de regret, a fost modul cum mama lui pur si simplu vroia sa ma cumpere, promitandu-le alor mei o zestre bogata pentru fiul ei.
Norocul meu c-am avut niste lorzi de parinti, care au zis ca eu sunt cea care hotaraste.
Desi era cu Irina, au existat trei situatii in care Sorin i-a testat cumva pe cei ce ma insoteau la o ocazie sau la alta. Pe Dan il avea pur si simplu la mana, doar Sorin a fost si in liceu ceea ce fusese si in scoala generala: liderul, figura, conducatorul. Daca Dan ar fi incercat macar sa-l infrunte pe Sorin, astfel incat sa-si castige independenta, cred ca eram pe veci a lui (vorba vine).
Dupa terminarea liceului, eu am intrat la ASE, Irina si Sorin au intrat la Politehnica si Dan in armata. Nici nu a incercat macar sa dea la facultate, nici macar nu a incercat. In ziua in care s-au afisat rezultatele, m-am intalnit cu el la Romana. Vazandu-ma pe lista admisilor, a inceput efectiv sa planga. Se si vedea parasit la gandul ca “diploma vorbeste”. In clipa aceea, insa, habar n-avea ca in clipa aceea, prin reactia lui, tocmai ce-si castigase diploma de looser. Nu lacrimile lui m-au facut sa-l vad astfel, ci modul cum gandea.
Intr-o duminica m-am intalnit cu Sorin la “fanfaroni”, unde facea Dan armata, undeva prin Militari. Cand am plecat de la el, m-a condus pana acasa, s-a uitat in ochii mei si mi-a spus “nu te culca cu el, te rog, nu te culca cu el”, iar eu am facut-o, insa cel ce a avut de suferit, a fost Dan, pentru ca imediat dupa aceea l-am parasit.
Dupa ce m-am despartit de Dan, al carui avocat in incercarea de a aplana imaginarul conflict a fost chiar Sorin, acesta din urma m-a sunat intr-o seara, sa ma intrebe ce mai fac. I-am zis ca bine si ca m-am maritat, ceea ce era o minciuna, chiar daca eram deja cu Alexandru. Cred ca a fost sincer socat, daca e sa judec dupa cele cateva secunde de tacere ce s-au asternut si dupa vocea lui gatuita cu care mi-a reprosat ca nu l-am invitat la nunta mea. Si-a revenit destul de repede si mi-a spus ca i-ar placea sa-l cunosca pe sotul meu.
I-am zis ca da, sigur ca da, ceea ce era o a doua minciuna, caci nici prin minte nu-mi trecea sa-l implic pe Alexandru in tot ce-a fost inainte de era lui. M-a mai intrebat cum este si eu i-am spus ca foarte misto si ca e rocker, Sorin fiind pe vemea aceea genul disco.
In vara lui ’86 ne-am intalnit, insa, la Olimp, unde am petrecut o seara impreuna. Poate ca am fi petrecut toata vananta, dar noi eram noii sositi, iar ei cei ce plecau a doua zi. Ne-am mai intalnit prin Romana, intr-o seara cand ieseam de la facultate. Ei stateau la el acasa, pe strada Polona. Nu ne-au lasat si ne-au invitat la ei, ocazie cu care Sorin mi-a spus niste lucruri ce mi-au fost spuse, insa, prea tarziu.
Ultima oara i-am vazut cand au fost la noi acasa, prin martie 88 sau 89. Imi povestea ca ar vrea sa se lase de facultate si sa urmeze calea pe care i-au deschis-o cele cateva luni de armata pe care le facuse la unitatea de la Gradistea. Ultimele cuvinte pe care i le-am spus au fost :”Daca faci asta, nu mai vreau sa te vad in viata mea si nici nu mai vorbesc cu tine”. De atunci nu mai stiu nimic despre el, despre ei. Am incercat sa le caut nr. de telefon prin 97-98, nu mai stiu exact cand si desi eu aveam convingerea ca vorbesc cu el, vocea de dincolo mi-a spus ca nu ma cunoaste.
Si nu stiu de ce mi-am adus eu aminte de toate astea azi!? Adica stiu, dar nu vreau sa spun. Dar oare de ce scriu eu despe Sorin? Pai ma gandesc ca o fi de garda in noaptea asta si-mi citeste blogul.
 Mai, Sorine, ce mai faci, mai baiatule :)


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica