vineri, 26 aprilie 2013

Poveste



Ningea, iar eu eram toata mov din cap pana in picioare. Mi-am tras gluga pe cap si astfel am rezolvat si albul firelor de par care prinsesera volum de la atata nerabdare cat indurasera ele. Parca si simteam cum imi ies prin pori toate gandurile, se inaltau si apoi imi ningeau inapoi in cap. Unele, mai rebele, s-au imprastiat prin Cismigiu, pe Calea Victoriei, prin Romana. Acum precis ca se dau tinerele, panselute, lalele, narcise, parfum de flori. Cele mai multe, insa, sunt ele insele, ca iarba proaspat tunsa din parculetul de la Opera.
Pe cele pe care le-am renegat, se pisa cainii. Am o intelegere cu ei, un pact de neagresiune si buna vecinatate ca un contract semnat cu d-na Nisipeanu, districta de la Mega Image.
In ziua aceea imi rezolvasem micile activitati ce tin de cotidian si imi rezervasem seara unei intalniri. Totul fusese pus la punct si tot ce aveam eu de facut era sa ies din casa si sa ajung la locul de intalnire la ora potrivita. Bineinteles ca am ajuns mai devreme, un defect esential al neutralitatii mele, daca neutralitatea poate fi inteleasa ca un sinonim al premeditarii. La fel de neutra ca ph-ul pe scala hartiei de turnesol: asta sunt si nu-mi place sa ma las asteptata.
As fi ajuns si mai devreme daca pasii nu m-ar fi purtat in dupa amiaza aceea tarzie pana la Continental, coaforul unde pe vremuri se pieptanau doamnele din Inalta Societate, ajuns acum doar o unitate igiena vis-a vis de Novotel, un hotel ca o supa la plic.
Am intrat, “m-am tuns”, “m-am vopsit”, am platit si am iesit. Toata veche, noua toata. Leopardul amintirilor si istoriei mele este inca viu :).
Am ajuns, am intrat, am intrebat, am urcat, am cautat, am gasit, am ales, m-am asezat si am asteptat. Cafeaua asteptarii avea miros de carte noua, calda, abia scoasa din cuptor catifelata si blanda ca un obraz de urias din ciocolata aerata. Inca il gust :).
As fi avut de ales sa plec, dar am cules un zambet ca o raza de soare ratacita printre livezile de piersici coapte, zemoase si cu samburi tari. Oh, dar zambetul acesta m-a costat ! Costul lui a fost cat o intrare in infern, iar infernul era mic, atat de mic ca o camaruta pentru fumatori unde densitatea de scriitori pe centrimetrul patrat batea pe departe toata imprastierea editoriala de top no one. Si mai m-a costat si pretul unei lacrimi plansa de cerneala din stiloul meu Acvila, cu care un scriitor aiurit a scris o dedicatie total neinspirata. Auzi, “spor la citit”. Pfff, sporii aia ca de papadie s-au transferat in unii de rucola, tomate, ulei de masline, sare si piper, menta si busuioc. Si cipureci. S-a inmultit scrisul ca ciupercile dupa ploaie.
E o povara pe care nu o mai pot duce si trebuie s-o impart cu nuspuncine. Pai crede nuspuncine, ca e usor sa scriu eu ziua ce viseaza el noaptea?
« In oglinda lucrurile sunt mai aproape decat par ». Stiu. La fel de mai aproape ca maioul decat camasa. Doar ca maioul din oglinda lunii este in realitate un fourreau din matase rose pal, croit, cusut si dantelat de o croitoreasa fantastica. Stiintifico-fantastica.
Si sa nu spuneti ca nu ati stiut ! Fiindca fuseseti anuntati despre raritatea evenimentului, atat de rar, ca mii de ani i-au trebuit luminii sa ne ajunga :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu