Postit


Azi a fost o zi d'aia de te simti ca si cum ti s-au inecat toate corabiile. Si nu ca cine stie ce incarcatura ai avut tu pe corabiile alea sau ca cine stie ce echipaj ori pasageri sau ca ai fi avut macar un bob de incredere in capitan, nu. A fost o zi d'aia cand odata ce ti s-au inecat toate corabiile, te-ai simtit liber.
Ce bine. Ce bine ca nu mai ai nici o grija. Asta a fost. Si, gandind asa, deodata ti-ai simtit mintea goala. Ce bine. Ce bine sa ai mintea goala. Si, cu mintea goala si fara nici o grija, te intinzi la podea, iti pui mainile pe piept, inchizi ochii si...
..."si"...aceasta conjunctie care isi slobozeste sedila consoanei fecundand vocala materiei cenusii unde prinde radacina samanta ce creste si se inalta pana la treapta a saptea a gamei majore, culminand in nota si sunetul muzicii vibrand de intrebarea ce dracu de treaba au agentiile de rating cu viata pe planeta noastra.
De unde ramasesem fara nici o corabie, riscand sa ma adancesc definitiv si iremediabil in filosofia de cartoteca, m-am trezit luata pe sus de ditamai submarinul albastru, care m-a scuipat de sa nu ma deochi, cu mesajul "iesi afara! viata este acolo unde, daca te tai, curge sange!"
Ieșisem cu gândul să improvizez un protest exzotic la Cotroceni, în desfășurarea căruia să-mi exprim totalul dezacord cu privire la pângărirea acestui simbol, de către tot soiul de țărănoi plecați de la coada vacii și ajunși președinți, impostorii dracului, că unul măcar nu-i face cinste lui Nea Marin. Miliardarul. Dar exact când am ajuns la Leul, m-am răzgândit și am ales să mă aerisesc prin Gradina Botanică. Însă urmând firul troleului, am virat și eu la dreapta odată cu el și m-am lăsat furată de peisaj și dusă prin Cotroceni.
Doamne, minunat este cartierul acesta! Nici nu zici că ești în București, în România. Nu știu alții cum simt, dar eu mă simt în Cotroceni ca pesonajul lui Eliade la țigănci. Cu deosebirea că la mine se derulează proiectul feminin al nuvelei, unul al cărui personaj colectiv este chirilicul, fenicianul și da, ați ghicit, cititorul în braille.
Tocmai purtam cu acesta din urmă o discuție iscată de nemulțumirea lui cu privire la aspectul de răzătoare pe care l-am imprimat unui text ștanțat la prima revelație, pe care și-a zdrelit buricele degetelor încercând să priceapă ce dracu e în mintea unui clarvăzător, când am auzit glasul bătrânei doamne:
-Iertați-mă, doamnă, nu-mi ajung banii de medicamente. O doamnă cochetă de altfel. Știu și vorbesc cinci limbi, la ce mi-au folosit ?
-Îmi pare rău, am răspuns, mie nu că nu-mi ajung, eu literalmente nu-i am. Nu-i am fiindcă în viața trecută mi-am promis că în viața prezentă să mă fac cumpăratoare. În acest scop mi-am dezvoltat o glandă care, oridecâteori îmi vine să fac cumpărături, secretă lichidități. Ori mie acum nu-mi vine să vă ajungă dumneavoastră banii de medicamente. Și, nu, nu vorbesc cinci limbi dar, în compensație la această rețetă, am iubit și încă iubesc. La ce mi-a folosit :)
Mi-am văzut de drum. Nici nu mi-am dat seama când am ajuns la Podul Izvor. Am intrat în parc, m-am așezat pe o bancă și am fumat o țigară. M-am ridicat și am plecat spre o altă ieșire. Am trecut pe lângă el. L-am recunoscut imediat, nu era prima oară când ne găseam în același timp și loc. I-am zâmbit, dar nu m-a văzut.
"Hai, deșteapta pământului, că ți-ai mai irosit un zâmbet și azi", mi-am zis în gând și am pașit mai departe, hotărâtă să învestesc ultimul ban european, în lăcașul pentru fise a cărucioarelor marfă de pe Wall Street.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie